Au sticlele de plastic constiinta?

Constiinta este acel ceva care ne face constienti. Dar, spunand asta, n-am spus mare lucru despre ea. De fapt n-am spus nimic. Sa avem putina rabdare si sa incercam sa definim mai tarziu.

Ideea ca am avea ceva precum constiinta (in sensul in care spunem ca avem o glanda pineala sau paduchi) s-a impus in istoria gandirii umane inca din momentul in care trupul a fost perceput ca o masina, iar mintea ca o fantoma ce bantuie masina si o mentine in functiune. Din varii motive de ordin socio-stiintific, curentul dominant din cercetarea actuala e sa se spuna ca fantoma nu bantuie masina, adica, raportat la chestiunea care ne preocupa aici, ca n-avem ceva precum constiinta.

Contrar curentului, in amonte deci, voi spune ca exista ceva precum constiinta. Mai mult, voi arta ca ea nu e doar apanajul oamenilor, ci al tuturor lucrurilor care exista. marele avantaj al acestei teze este caracterul ei foarte intuitiv. Voi incerca sa explic.

Fie un lucru oarecare, de pilda un copil sau o sticla de plastic. In conditii normale, acest lucru ramane acelasi lucru. Sigur, se pot imagina si cazuri speciale, in care lucrul, sub influenta unor factori exteriori, nu mai este acelasi lucru cu el insusi (de pilda copiii mor sau cresc, sticlele de plastic se topesc in foc). Dar aceste cazuri insolite nu ne intereseaza aici. Sa revenim deci .

Un lucru, spuneam, ramane acelasi lucru. Si asta in pofida faptului ca lucrurile, de regula, sunt compuse din lucruri mai mici. De pilda copiii si sticlele de plastic se compun din molecule, moleculele se compun din atomi, care se compun din electroni, protoni si neutroni, care se compun din quarci. Cand te gandesti la asemenea lucruri nu e bine sa te gasesti pe o inaltime, sa vorbesti la o conferinta sau sa strunjesti o saiba, caci te poate lua ameteala, iar consecintele pot fi dramatice. Dar sa revin.

Lucrurile, u exceptia quarcilor (se crede), sunt lucruri compuse. Mai mult decat atat, lucrurile mici care e compun pe cele mari sunt intr-o perpetua miscare si foarte labile (un atom, ca sa nu dau decat un exemplu, isi schimba aspectul de nenumarate ori in rastimpul unei nanosecunde). Si, totusi, exista ceva care determina lucrurile mici sa ne lase imprresia stabilitatii si le impiedica sa plece care-ncotro pe drumul vietii fiecaruia. Chimistii si fizicienii, in mania lor scientista, au numit acest ceva “legaturi”. Dar ei nu pot explica de ce aceste “legaturi” sunt necesare; daca ar putea sa explice asta, totul ar deveni inutil.

Intrebarea esentiala in aceasta cautare a adevarului, pe care – iata – am initiat-o deja de o pagina si ceva, este: “De ce se incapataneaza lucrurile sa fie ceea ce sunt?” Raspunsul, cred, e deja intuit de catre publicul cititor: “Pentru ca au constiinta.” Deci

Constiinta =def Incapatanarea lucrurilor de a fi ceea ce sunt.

Din faptul ca sticlele de plastic sunt ceea ce sunt (si nu uneori sticle de palstic si alteori copii care plang) decurge ca au constiinta. O sugestie in acest sens a fost facuta candva e gavagai, care a scris

Sticla de bere rasufla usurata c-a scapat de sarutul scarbos.”

Cred insa ca nu se poate merge atat de departe.

Intrebarea “De ce au sticelele de plastic constiinta?” nu face parte din obiectul nostru de studiu. Poate, in viitor, o minte ideala va reusi sa conceapa o astfel de intrebare si eventual sa-i si raspunda, insa, in stadiul actual al cercetarii, ar trebui sa ne multumim cu ceea ce poate fi spus.

— scris de gavagai