Jean-Louis Servan-Schreiber, Noua arta a timpului impotriva stressului, Bucuresti, Elena Francisc Publiching, 2006
Inca de mic copil, Jean-Louis Servan si-a dorit sa devina scriitor. A muncit pe branci, a mers la toate orele de literatura si a descris, de-a lungul a sute de pagini, calatorii imaginare in Africa (inspirandu-se din Sartre si La Nouvelle Encyclopédie).
Obsesia pentru scris a tanarului Jean-Louis era atat de mare, incat nici macar n-a stat pe ganduri cand a fost vorba sa se insoare cu lorena Régine Schreiber, care are particularitatea de a fi urata. (Mentionez ca Screiber se traduce prin scriitor.)
Dar, vai, Jean-Louis Servan-Schreiber este cu totul lipsit de darul scriituri. In atatri conditii, neputand deci sa scrie romane frumoase, Jean-Louis s-a multumit sa compileze carti practice.
In Noua arta a timpului impotriva stressului, autorul ne propune o adevarata arta de-a trai. (La fel a facut si Quentin Skinner, si nu l-a mai laudat nimeni).
Jean-Louis Servan-Schreiber porneste in demersul sau inovator de la constatarea ca omul modern este ingrozitor de stresat. “O constatare de bun simt”, ati putea fi tentati sa spuneti. Dar, inainte de a va lasa prada ispitei de a o spune, amintiti-va-ti ca stressul a fost inventat de Hans Selye, medic de origine maghiara, nascut in imperiul Austro-Ungar, scolit la Viena, calator neobosit pe meleaguri europene si canadiene si, nu in ultimul rand, incununat cu laurii premiului Nobel. Maaaaama, ce fraza urata.
Pe cand era el student la Viena, Selye a constatat ca pacienti suferind de afectiuni foarte deosebite intre ele manifestau o serie de simptome comune. Acestea erau atat de mici, incat nu se numarau niciodata printre elementele luate in calcul probabilistic al stabilirii diagnosticului desigur diferential. Selye s-a gandit atunci, spre dezamagirea profesorului lui, ca acele simptome marunte, chiar daca nu indicau o boala anum, sugerau o stare particulara a organismului, care, ea, favoriza aparitia unor boli (precum hysteria sau insuficienta cardiaca).
Conjectura lui Selye este insa indemonstrabila. In momentul in care si-a construit teoria, si de-a lungul intregii cariere, Seley a procedat prin inductie; or inductia n-a adus nimic bun pe lume, dupa cum ne arata pilda curcii inductiviste de Popper. In plus, esafodajul teoretic pe care se sprijina teza lui Selye este foarte subred (s-ar putea spune ca e de fapt un esafod, sprijinind in realitate ghilotina criticii refutatorii). La o lectura mai atenta a scrierilor medicului canadiano-maghiar, se observa stressul este construit ca obiect medical in cea mai pura traditie galenica: o anumita stare a corpului favorizeaza aparitia unei maladii; de data aceasta starea corpului nu mai este produsul (dez)echilibrului humoral, ci al factorilor de mediu (deplasare teoretica data de evolutia culturii occidentale, care a abandonat subiectivitatea pentru lucrurile mai interesante care se-ntampla in jurul nostru). Teoria lui Selye tradeaza deci o conceptie foarte metaforica si simplista a maladiei: boala este ca o samanta care pica pe un sol roditor.
In fine, vorba lui Boran Viandovici, un ultim aspect. Stressul, daca exista, este o “boala culturala”, si nu stiu in ce masura este medicina (stiinta a naturii) apta sa aiba de-a face cu ea.
Dar sa lasam cultura si stressul si sa ne intoarcem la cartea aici recenzata.
Cartea lui Jean-Louis Servan-Schreiber este impartita in urmatoarele capitole:
- De dimineata
- La birou
- Pauza de pranz
- Dupa-amiaza
- Seara
- Noaptea
In primul capitol, Jean-Louis Servan-Schreiber ne invata cum sa ne trezim atunci cand ne suna ceasul, cum sa facem dus in numai 5 minute si mai ales cum sa sarim cu gratie peste micul dejun. Apoi, probabil la indemnul stalpilor culturii organizationale, vrea sa ne convinga sa muncim efectiv in timpul orelor pe care le petrecem pe messenger la birou. In pauza de pranz, continua cu abnegatie autorul, trebuie sa lasam balta computerul si cafeaua cu colegii si sa mergemsa mancam o salata cu putina branza pe deasupra. Capitolul dedicat dupa-amiezii este tern, iarcel dedicat serii seamana cu un elogiu al plimbarii in aer liber, cu sfaturi cum sa eviti cina.
Partea cea mai utila a cartii este, fara indoila, capitolul despre noapte. Convins ca cel mai bun remediu impotriva sstresului este somnul, Jean-Louis Servan-Schreiber nici una nici doua ne ofera nu mai putin de 28 de metode de adormit.
Cascand de mama focului, gavagai.
Textul acesta a fost publicat in data de 29. 01. 2008, la orele 5:10 pm, in sectiunea biblioteca, intru desfatarea mintilor voastre si intru faima autorului.
Nu ştiu dacă cultura are vreun sens dacă nu o putem reduce la natură.
[...] Datorita acestei folosiri, operatia la care a fost supus zilele trecute fostu presedinte Iliescu a reusit sa razbata in atentia publica, pe care o credeam acaparata de afacerile politice de familie ale actualului presedinte. Oamenii au gasit inca o data confirmarea ca pe fostul presedinte l-a durut (prima data au gasit-o cand cu zona zoster pe motive de stres). [...]
[...] dupa ce gresesti te-nveti minte si esti mai atent. Obiectiv vorbind, nu se poate considera. Ca stresul, chiar dac-ar exista, se tocest-n timp. Iar perceptia ta despre obiectele asupra carora iti exerciti activitatea se [...]