Gavagai, tu nu existi?

- Tu nu existi? repeta ea.

Era o fetita cam prostuta, care se uita le Secretul Mariei si locuia intr-un sat din Prahova. (Stiu ca nu exista fetite prstute, da asa am decretat noi, adica Bianca, Iuli si cu mine, si-asa am s-o numesc si-n continuare.)

– Hm, am raspuns incurcat. Incercam sa trag de timp, sperand c-o sa-i treaca. Da nu i-a trecut. Statea si se uita cu ochi intrebatori si-si framanta mainile in jurul unui fruct de avocado.

- Ba bine ca nu, am zis un pic cam nesigur.

Fetita cam prostuta nu parea foarte convinsa. Se muta de pe-un picior pe altul sipurta tarlici roz. Va zic asta ca sa va dati seama ca-mi era un pic rusine de eventuala-mi inexistenta si deci ma uitam in pamant.

- Adica exist, am incercat sa ma conving.

- Da? facu fetita mirata.

- Da, am intarit, convins ca cel care spune “da” trebuie sa si existe.

- Bine, zise fetita cam prostuta, de data asta convinsa.

Si se intoarse spre televizor (foarte aproape de el), ca sa se uite la Secretul Mariei.

PS Ca sa va faceti o idee despre bucataria creatiei lu gavagai, aflati ca textul asta trebuia scris acum fix un an. Ma ia cu fiori de groaza cand ma gandesc.

Cu degetele-nghetate pe stilou, al vostru etern gavagai.

— scris de gavagai