Bolile sociale (guta, sifilis artistic & co)

In lumea complicata a patologiei, bolile sunt de patru feluri: personale, sociale, epidemice si pandemice. Textul acesta se refera la bolile sociale, dar nu se poate stapani sa nu se lase atins si de celelalte.

Bolilepersonale, dupa cum le-o arata si numel, ne privesc pe fiecare-n parte si nu-i frumos sa scriu despre ele.

Epidemiile sunt boli contagioase care se manifeste in momente si locuri bine definite. Ele ii ating pe toti imunodepresivii, fara deosebire de clasa, rasa, sex ori religie. In unele cazuri, cand epidemia este deosebit de exuberanta (e.g. ciuma bubonica), ii atinge chiar si pe cei compensati; singura salvare ramane imunitatea dobandita.

Pandemiile sunt epidemii la scara globala (e.g. gripa spaniola din 1918 sau gripa aviara din toamna 2008 – vara 2009). Nici pandemiile nu se impiedica de impedimente minore precum clasa, rasa, sexul ori religia.

Bolile sociale, pe de alta parte, sunt o curiozitate medicala care merita cu prisosinta mai mult de o pagina cu scris marunt. Dupa cum le-o arata si numele, aceste boli ating doar anumite paturi ale stratigrafie sociale.

Sa luam de pilda exemplul gutei. De cand e ea pe lume, guta a fost o boala a oamenilor bogati. Principala ei cauza este, daca nu stiati, consumul excesiv si exclusiv de carne. Omul, ca si porcul (Dumnezeu sa-l ierte, c-a trecut Ignatu), este omnivor, si trebuie sa manance nu numai carne de manzat, ci si vitamine. (Profit de ocazie si retractez tot ce-am scris despre vitamina F; cine stie cati s-or fi intoxicat cu ceai de muscate.) Or vitaminele, cu cateva exceptii (precursori de A, K, PP), se gasesc mai ales in hrana saracilor (stirul, loboda, stevia, urzicutele).

O alta boala sociala, despre care tocmai mi-am amintit, este scorbutul, care-i atinge mai ales pe marinari (din cauza pesmetilor marinaresti si a lipsei de vitamina C. In scorbut ti se umfla limba, iti cad dintii si, dupa cum s-a avansat, poate si limba.

Uite ca mi-am mai amintit de doua boli, pelagra de la 1907 (din cauza de porumb mucegait), si intoxicatiile cu mamaliga din seminte de bumbac (in timpul foametei din 1947-8).

Parasindu-i pe tarani in voia soartei si indreptandu-ne atentia spre mediile cultural-artistice, nu avem voie sa ocolim oftica. Paloarea chipului, ochii adanciti in orbite, subtirimea si nuanta stravezie a pielii ori casexia erau accesoriile obligatorii ale oricarei fete de pension cu o bruma de respect fata de sine. In epoca ofticoaselor fete de pension, obrajii rumeniti si taria carnii indicau cea mai sanatoasa origine rustica, de unde si intriga romanului Ciuleandra.

In aceeasi epoca, sa fac si-o analogie, ce era oftica pentru fete era sifilisul pentru tinerii creatori. Daca nu erai sifilitic (cum imi zicea mie bunica cand faceam prostii), insemna ca degeaba mai faceai umbra solului de cultura (foarte prost calambur m-am mai gasit sa fac). A fi sanatos, intr-o lume precum cea zugravita de Murger, era sinonim cu condamnarea la inanitie.

- Cum ti se pare Gaston?

- Nu-i rau.

- E sifilitic.

- Ah bon? Intotdeauna am banuit ca-i ceva ciudat cu el. S-ar putea sa fie vreun inovator, iar noi nu ne dam seama.

In pofida tuturor diferendelor de opinie sau de politica externa, sifilisul artistic era, dragele si dragii mei, sportul national in Montparnasse si Montmartre, in Berlin si sankt Petersburg.

Dupa cum e si firesc, majoritatea bolnavilor de sifilis artistic au ramas anonimi, prapadindu-se inainte sa reuseasca sa finalizeze vreo opera. Dar exemplele notabile (poetul nostru national si universal Mihail Eminovici, sau Charlus Baudelaire) ne sugereaza ca sifilisul n-a fost poate o investitie chiar atat de inutila.

As mai scrie ceva si despre isterie, dar mai bine ma opresc si va spui ce mi s-a-ntamplat: incepusem textul asta aseara, stateam pe pat, intr-o râna, cu carnetelul si cafeaua in fata si era bine, si dupa ce-am scris “Sankt Petersburg” am adormit cu ochelarii la ochi si cand m-am trezit am deschis stilooul si am continuat sa scriu firesc, de parca as f atipit cateva secunde; si-abia-nainte sa-ncep sa scriu relatarea asta  m-am uitat la ceas si mi-am dat seama c-am dormit, lucru confirmat si de cafeaua rece si oxidata.

Acuma, daca m-am trezit, sa trag repede concluziile, ca sa pot sa ma-ntorc la ritualu de dimineata si sa m-apuc sa lucrez ceva serios. Asa…

Bolile sociale, spre deosebire de cele personale, nu sunt niciodata rusinoase. Unele dintre el, cele ale saracilor, te-ndeamna la resemnare. Celelalte, dimpotriva, te indeamna la reverie (sau fantasme, cum avea Poe), insinuandu-ti subreptice in suflet dorinta de a suferi si tu de ele; in cazulacesta, boala functioneaza ca un pasapoert, un document biometric care-ti atesta apartenenta la o anumita clasa.

— scris de gavagai