Cea mai proasta carte din lume

Cea mai proasta carte din lume se numeste Dusty Roads si a fost scrisa de Steve Canton.
Steve Canton s-a nascut, a trait si traieste la Riching, Florida. Povestea vietii lui incepe pe cand era in liceu. Asa cum se-ntampla de cele mai multe ori, aceasta poveste este o drama. Intr-o zi, pe cand trebuia sa-si scrie tema la engleza (adica un eseu), Steve Canton avu o sclipire ecriturala. Profesorul sau, citind eseul, n-a avut de lucru si s-a entuziasmat, consecinta fiind ca i-a bagat in cap tanarului ca are talent de scriitor. Viata lui Canton, pana atunci banala si fada, s-a schimbat dramatic. Ochii i s-au adancit in orbite. Noptile i s-au albit. Colegii din echipa de polo a liceului au inceput sa planga de dorul lui. Una peste alta, Steve Canton a devenit paradigma aspirantului.
Dupa ce-si croi astfel viata, Canton se puse pe scris. Cand esti la inceput si vrei sa te faci scriitor, textele pe care le scrii e foarte proaste. Dar e bine totusi sa le scrii, pentru c-asa-ti exersezi mana. (Ca sa dau un exemplu, numai cutia aia mare de carton si diverse gropi de gunoi din lumea larga stie cat mi-am exersat io mana.) Dupa ce-ti exersezi mana o vreme, roadele incepe s-apara. Din nefericire, lucrul asta nu s-a-ntamplat si in cazul lui Steve Canton.
La inceput, in cea mai banala traditie literara, Canton s-a dedicat trup si suflet prozei scurte. Textele insipide pe care le scria vorbeau despre dramele lui personale, despre aspiratiile si fantasmele lui, si cu greu ar fi putut sa intereseze pe cineva care nu eraindragostita de el.
Anii treceau, iar pe masura asta textele lui Canton deveneau mai stufoase, prevestind venirea unui roman de larga inspiratie. Si romanul nu intarzie sa apara. Pe hartie.
Dusty Roads incepe cu descrierea camerei autorului si a intensitatii plictisului generat de aceasta. Continua cu descrierea casei parintesti a autorului, apoi a orasului natal (Riching, Fla). Din vorba-n vorba, trec 70 de pagini. Pe la pagina 90 Canon isi aminteste ca a uitat sa se prezinte. Portretul este mai cu seama moral si, in oarecare masura, ideal. Senzatia cititorului este de mila infinita, neputinta si enervare.
Partea a doua a romanului se refera la drumuri. Plictisit de tot ce-l inconjura, Steve Canon incepe sa fantasmeze despre cum pleaca el de-acasa, din Florida si pana in Colorado. Paginile sunt intesate de citate din Kerouac si ee cummings. Cititorul este tentat sa-si puna picioarele pe pereti, sa latre, sa rupa carte la inceput fila cu fila si dupa aia fiecare fila in parte, in bucatele mici, ca sa le aiba pentru gala de box la care viseaza sa-l intalneasca pe Canon. Dar lui Canon nici ca-i pasa. Ii da inainte cu drumurile lui, cu mosi care-l iau in remorca Oldsmobilului undeva in Arkansas, cu un gras din Jackson care-ncrearca sa-i vanda Cartea lui Mormon, cu o adolescenta de care pare-a se indragosti intr-o statie de autobuz din Tennessee.
Finalul romanului este sec: mama lui Canon, satula sa-l vada ca nu face nimic, il pune sa se angajeze vanzator de inghetata, ceea ce intrerupe sirul reveriilor vilegiaturale ale tanarului scriitor.
Steve Canon a incetat sa mai scrie la Dusty Roads in vara lui 1992. Din acel moment, a inceput sa trimita manuscrisul catorva edituri (in numar de cateva sute); 314 edituri se invrednicesc sa-i respinga cartea; multe din ele nu ii trimit nici un raspuns. In cele din urma, un antreprenor indraznet se hotaraste sa publice cartea, in iunie 1993.

— scris de gavagai