Poveste despre fetita cu un artar in cap

A fost o data ca niciodata o fetita. Si fetita era intru totul normala, cu exceptia ca ii crescuse pe cap un artar urias. Si ca de la asta era sa i se traga, anume sa nu mai fie niciodata.
Parintii fetitei o iubeau de nespus. Si de cate ori vedeau un lucru frumos la ea, sau unic, incepea sa-l cultive pana la extrem, ca sa aiba cu ce sa se laude cand se-ntalna in parc cu parintii altor copii. Si nu stiu cum de s-a nimerit ca fetita noastra avea un par roscat si cret si des de mai mare frumusetea. si parintii s-a gandit sa i-l lase lung si des.
Si intr-o zi, cand fetita era in parc, ca sa se laude parintii cu ea, in parul ei cazu o elice de artar. Si elicea, fiind grea de la samanta, se infunda printre bucle si ajunse la radacina firelor. Si acolo era cald si umed, ca parintii o punea pe fetita s-alerge in jurul gropii cu nisip, ca s-o vada cat mai multi oameni. Si, cald si umed fiind, samanta incolti. Si-n cateva zile, fetitei ii crescu in cap ditamai artarul.
La inceput, parintii a fost incantati de asa-ntamplare, ca nu maiexista pe lume nici un copil cu un copac in cap (ma rog, mai existase un cerb cu un cires intre coarne, da el n-avea parinti sa se laude cu el). Treptat insa, si-a dat seama cat era de rea ingamfarea lor.
Treptat, pe zi ce trecea, artarul se facea tot mai falnic si mai stufos. Si pe masura ce copacul crestea, parul fetitei se incurca in radacini. Si, chiar mai grav decat atat, fetita se imputina, de-ai fi fost tentat sa zici c-a ajuns cat o gagalice. Iar parintii ei isi plangea in pumni de ciuda.
La inceput, ca masura terapeutica, doctoru fetitei sugera sa faca apel la un taietor de lemne. Taietorul masura tulpina, scuipa in palme, isi lua drujba si vru sa taie stejarul. Stejarul tipa ca din gura de sarpe, iar taietorul lesina.
- Vorbesti? il intreba doctorul pe artar.
- Da, raspunse artarul imprumutand vocea fetitei.
- Hm, zise doctorul si pleca.

- Ce ne facem acum? intreba mama plangand.
- Nu stiu, raspunse artarul.
- Ia mai taci din gura, zise tatal maniat si pleca in pivnita sa caute toporul.
Artarul incepu sa rada prosteste, iar fetita se ingrozi si fugi afara. Fugea si plangea, incercand sa n-auda cum rad copiii de ea.
- De ce-or rade prostii-aia? il intreba Pisicu pe gavagai?
- Hai sa vedem, zise gavagai si-o porni intins spre prosti.
- De ce radeti, prostilor? intreba Pisicu.
- De fetita aia, raspunse un prost.
- I-a crescut un stejar in cap, zise altul.
- Ba e artar, prostule, zise al treilea. Stiu io, ca mama lucreaza la Fundulea.
- Liniste, suiera Pisicu.
Prostii tacura ingroziti, iar Pisicu sari de pe umaru lu gavagai si se catara in artar.
- Au, facu artaru, pe care-l zgaria ghearele lu Pisicu.
- Ce-i? intreba Pisicu mirat.
- Ma doare.
- Hm. O sa te doara si mai tare daca nu te dai jos din capu fetitei.
- Ha ha ha, rase artaru.
- Te pomenesti ca nu vrei sa te dai jos, zise Pisicu.
- Egzact, se alinta artaru.
- Mare pacat, zise Pisicu. gavagai sa te ierte.
- Ce vrei sa spui cu asta? se ingandura artaru.
- C-o sa mori.
- Aaaa, zise artaru usurat. Vrei sa zici c-o sa ma tai?
- Nu, raspunse Pisicu. Vreau sa zic c-o sa mori singur.
- Cum asa? De ce sa mor?
- Pai cum sa nu mori, daca fetita o sa se termine? uite, deja e cat o gagalice.
- Hm, scartai artarul. S-ar putea sa ai dreptate.
- Ba bine ca nu, intari gavagai.
- Ce ma fac? se ingrozi artarul. Aduceti-mi un taietor de fetite. Vreau sa scap.
- Hi hi hi, rase Pisicu.
- Ce ma fac? repeta artarul prsoteste.
- Nimic, zise Pisicu cu rautate. Da o sa faca fetita ceva.
- Ce? intrebara fetita si artarul intr-un glas.
- O sa te speli pe cap, ii zise Pisicu fetitei.
Si fetita se spala pe cap, iar samponul omori artarul.
Sfarsit.