Poveste despre un mosneag nebun

A fost odata ca niciodata un mosneag. Si mosneagu locuia in ruinele unei pulberarii. Si era nebun.
Pe vremuri, mosneagul fusese tanar si sanatos, iar pulberaria era laboratorul lui. Pe-atunci tanarul mosneag isi zicea alchimist si nu facea decat sa scrie, sa socoteasca si sa dea foc.
- Sa dea foc la ce, gavagai?
- La ce alchimea el acolo.
- Ihi.
- Si de la atata scris si socotit, mosneagul a innebunit, a adunat in laborator multi saci cu praf de pusca si le-a dat foc, pasamite ca sa faca opera la negru.
- Si-a facut-o?
- A facut-o. Numai ca, nebun fiind, mai bine-ar fi stat in banca lui.
- Si?
- Si anii a trecut, si-a ajuns un mosneag nebun, locuind printre ruinele unei pulberarii. Si cat era ziulica de lunga isi sorta ce-i mai ramasese din vechile manuscrise, niste terfeloage flendurite si uscate ca niste coji de copac.
- Ce fel de copac?
- De mesteacan.
- Ce e ala mesteacan?
- Un copac alb, fara scoarta.
- Ihi. Am vazut in Cismigiu. Si dupa aia?
- Dupa aia mosneagu nu mai intelegea ce scrisese-n vechile manuscrise si se enerva si iar incepea sa le sorteze. Si azi asa, maine-asa, carturarii care trecea pe langa pulberarie a nascut legenda ca-n manuscrise se afla un secret. Si-a-nceput sa-si doreasca sa afle si ei secretu.
- Si l-a aflat?
- Nu. Da ca sa-l afle facea mereu expeditii, in puterea noptii, la pulberarie.
- Si nu le era frica?
- Ba da, era-ngroziti. Mai ales ca pulberaria era pazita de nebunia mosneagului.
- Cum era pazita?
- Pai cumintra cineva-n pulberarie, cum il izbea o nalucire de-a mosneagului.
- Era naluci zburatoare?
- Nu, era ganduri de nebunie.
- Si?
- Si carturarii ramanea schilozi pe viata…
- De ce?
- De groaza. Si nu le mai ardea de secrete.
- gavagai…
- Da.
- Tu esti carturar?
- Nu. De ce?
- D-aia. Da tu de unde sti de naluci?
- Pai am fost si io acolo.
- Si cum a fost nalucirea care te-a izbit?
- Las’ c-o sa vezi tu in textu urmator.
Epilog
- gavagai…
- Da.
- Tu esti mosneag?

— scris de gavagai