Dragostea pe vremea mahalagiilor

Pe vremea cand noi nu traiam, pe lume era mult mai multi mahalagii. De fapt era suficienti cat sa genreze comportamente sociale de mahala. Si cand genera aceste comportamente, mahalagiii facea tot ce le statea in putinta sa fie onorabili.
Ca extractie sociala, mahalagiii provenea de la tara: parintii lor n-a mai avut lot sa le dea sa-l lucreze si i-a trimis la Bucuresti, ca sa fie ucenici si fete-n casa. Si, pe parcursu activitatilor din procesu creator al muncii, fetele si baietii de la tara pe cale de-a deveni mahalagii a inceput sa creeze retele sociale compuse din amici, creditori, dusmani din mahala si tutungii. La fel ca-n alte retele (de pilda de tipul irc), si in acestea era loc de dragoste.
Cand era pe vremea mahalagiilor, dragostea era astfel. Sa zicem ca personajele povestii noastre de astazi e fiul unui brutar care se-ndragosteste de fata unui postavar. Fata era plecata dupa targuieli, iar baiatu vindea paine. Tocmai fusese pus la tejghea, dupa ce brutarul sa asigurat ca stie sa socoteasca si i-a cumparat un brici, sapun de ras si pamatuf.
- Buna ziua, zice fata privind rusinata spre pantofi.
Baiatul de brutar zambeste, privind lung la rochia ei de stamba.
- As vrea si eu de doi lei paine.
Baiatul ia cutitul lung si cu zimti si taie trei sferturi de paine. Painea era 4 lei, dar fata ii placuse, asa ca o sa fim binevoitori cand o sa facem inventarul (si o sa speramca brutarul va face lafel).
Fata isi da seama de eroarea comisa de baiat si da sa o-ndrepte, mai mult ca sa se-asigure ca fiul brutarului o place. Se-asigura. Apoi se gandeste ca fiul brutarului nu e deloc chivernisit, aruncand in vant un leu. Ca sa n-aiba senzatia ca baiatul care-o place ne e chivernisit, se decide sa accepte daca o invita la ceai.
- Nu vreti si-o placintica? isi incearca norocul baiatul, nestiind cat pare de nechiibzuit.
- Nu, multumesc, reguza fata rosind.
- E cu coacaze… Din partea casei, isista baiatul.
Fata refuza timid. E incurcata. Se-astepta sa fie invitata la ceai si cand colo e invitata la placintele.
- Nu vreti mai bine sa degustati placintica mai tarziu? De par exampli la ceai? intreba baiatul cu subinteles.
- Ba da, rosi fata. Cred c-ar fi mai bine.
Si-n aceeasi dupa-masa, dupa o vizita scurta la coafor si alta la bacan (de unde cumpara serbet de lamaie si pricomigdale) fata se infiinta in salonul brutarului. In urma interogatoriului abil manuit de brutareasa, familia decide ca este acceptabila. La fel si gura lumii. Si postavarul si postavareasa (cu privire la baiat). Fiul brutarului si fata postavarului sunt in sfarsit liberi sa se-ndragosteasca unul de altul. Cu atat mai mult cu cat sunt deja logoditi.
Logodnele, in vremea mahalagiilor, durau foarte mult. De-a lungul lor, logoditii se vizitau des. In timpul vizitelor stateau frumos pe scaunel si incercau sa-si tina mainile-acasa, supravegheati fiind de o matusa batrana, fara copii, stiind toata liturghia pe dinafara, aflandu-se in relatii de rudenie incerte cu familia si locuind intr-o camera austera. (fraza asta-i urata ca o matusa dintr-aia). In primele faze ale logodnei, logoditii nu se putea saruta decat duminica.
Duminica, copiii de mahalagii pleca de la bariera Vergului sau din Vacaresti (sau de unde era mahalaua lor) si se ducea pe Calea Mosilor. Era imbracati frumos, mergea drepti, privea roata in jur si mai degrab-ar fi murit decat sa stie ca are un fir de praf pe haine sau pe pntofi. Pe Calea Mosilor statea la coad la covrigi calzi cu sare si mac, isi cumpara limonada si se iscodea care de cine s-a mai indragostit. Apoi mergea la Obor, ca sa se dea-n lanturi si-n calusei.
Si-ncet-incet, din duminica-n duminica si din calusel in calusel, se facea toamna, cu pastrama ei de berbecut si cu vinul cel nou de la Dragasani de la o ruda. Si-atunci se facea nunta. Si dupa nunta dragostea era consumata, iar roadele ei era primii comunisti.

[youtube]7u9HfvGWrzU[/youtube]

— scris de gavagai