A fost odata ca niciodata un copil fara degete. Inainte sa inceapa povestea copilu avusese degete, numai ca atata si le bagase-n gura, ca i s-a tocit de tot.
Oamenii, in general, profita de toate ocaziile ca sa-si bage degetel-n gura. Cu toate astea, degetele nu li se toceste. Copilu din povestea noastra, pe de alta parte, nu era om in general, ci un copil cu paritnii plecati in strainatate. Si, in aceasta calitate, copilu dezvoltase o suma de comportamente straine omului in general.
Cand incepe povestea noastra, copilul din ea nu mai avea degete deloc. Auzind la telefon una ca asta, parintii lui din strainatate s-a grabit sa-i trimeata aparate electronice cu comanda vocala; mai mult, intr-un exces de generozitate, mama lui i-a comandat chiar si un robotel din Japonia (era, din pacate, o teapa de pe Ebay). Toate aceste lucruri frumoase si comode, gandea toata tara care-l vazuse pe copil la stiri, ar fi fost suficiente sa-l faca fericit pe orcare copil. Dar, lovitura de teatru, copilu fara degete traia in mijlocul unei drame.
Tras de limba de o reporterita mai indrazneata, copilu a recunoscut, de voie, de cu de-a sila, de ce are drame
- Ca, zise copilu, tare mi-ar mai placea si mie sa ma scobesc in nas.
Morale
- Povestea este despre un fenomen social si despre educatie, sau 7 ani de-acasa. Adica, vreau sa zic, daca parintii copilului ar fi stat cu el, ar fi avut grija sa-l invete ca nu-i frumos sa te scobesti in nas. Si, astfel facand, l-ar fi scutit de drama. In aceeasi ordine de idei, este posibil ca textul sa sugereze ca, atunci cand apar noi jucarii, sa nu se renunte la jocurile vechi, cum ar fi scobitul in nas.
- Iata dragi copii cum un lucru de nimica precum scobitul in nas poate sa fie o valoare existentiala. Din ceea ce semtim cand ne gandim la asta, deducem, o data in plus, cat de relative e valorile.
Textul acesta a fost publicat in data de 4. 10. 2007, la orele 2:04 am, in sectiunea povesti, intru desfatarea mintilor voastre si intru faima autorului.
Una dintre criticile aduse de capitalişti comunismului, care susţinea că pământul şi marea şi luna de pe cer e ale tuturor, e că proprietatea e un lucru aşa natural, încât şi animalele au simţul ei şi îşi marchează teritoriul. Deci, proprietatea nu e o diabolică invenţie umană, fiind adânc ancorată în filogenie.
Din ilustraţia articolului de faţă, deducem o a treia morală: aceea că şi scobitul în nas este adânc ancorat în filogenie (se pare că şi melcii se scobesc în nas, precum şi viermii inelari şi fluturele de gălbează), şi este aşadar un drept fundamental al omului, precum scărpinatul şi libertatea conştiinţei.
Yeah… human rights…as always
@Vlad: da, da capitaistii credea in esente si e mereu tentati sa naturalizeze lucruri. ca alfel n-ar mai fi naturalizat.
nu pot decat sa fiu de acord cu morala a treia. si-am vazut si-un episod din seinfeld in sensul asta
@io bloody anca: lasa-i si pe ei sa aiva drepturi, ca daca n-are alceva…