Cu un neindoios talent de biograf, Lafuente Ferrari reuseste, in cartea despre care scriu acum, sa aduca lumina asupra catorva aspecte, tinute in trecut in umbra de pudibonderia societatii noastre, ale vietii lui Velasquez.
La fel ca si Lewis Caroll, Velasquez se dadea in vand dupa fetite. Si se mai dadea-n vant si dupa baietei. Cum prindea vreo fetita sau vreun baietel, cum ii facea portretul, imortalizandu-l in posteritate.
Luand seama la acest fapt, Lafuente Ferrari sta si se-ntreaba de ce-i placeau asa de tare lui Velasquez infantii si infantele.
In urmarirea raspunsului la aceasta intrebare, autorul cotrobaie prin arhive prafuite, scoate din maneca documente tinute la secret si in colb si mai ca nu si-a ruinat sanatatea capatand un astm bronsic.
La capatul unei investigatii minutioase, care a beneficiat de armele incrucisate ale microistoriei, criticii psihanalitice si antropologiei culturale, Lafuente Ferrari ajunge la surprinzatoarea concluzie ca de fapt lui Velasquez nu-i placeau chiar asa de tare fetitele si baieteii, fiind foarte sensibil la zgomotele produse de acestia.
— scris de gavagai
io anca
..si deci Velasquez ierea masochist?
gavagai
creca… asa reiese
gavagai
sau poate ca nu era; poate era platit, si ii desena asa cum ne ducem noi la birou
io anca
Da, poate. Sau asa cum ne ducem noi pe teren. Pe bani, dar cu pasiune academica netarmurita.
gavagai
lasa c-am fost si io o data pe teren, de-am inteles mai bine cum sa-ti racesti privirea din turnu tau de fildes.
confesiune: io am fost o vreme structuralist, cand eram mic, da m-am lasat la timp. si cand m-am lasat, am vazut ca tropice triste e cea mai perversa carte care s-a scris vreodata.
io anca
Io n-am reusit s-o racesc niciodata, numa asa de ochii lumii. Nu am organu ala de racire, se pare.
Tot io, perspicace de felu meu si mereu vigilenta la capcanele teoretice, am vazut asta inainte sa ma las. Da cel mai tare m-a durut crud si gatit. Apoi am pus mana pe Le juste et le vrai si mi-o transpirat partea aia de cortex care se ocupa de inegalitati. Dupa aia m-am dat vreun an cu coleman si am fost mai prospera anu ala, ca am facut numa alegeri rationale. Da o venit anu urmator. Cu dramaturgii si interactionisme. Pan-am ametit de tot.
Intre timp insa, m-am lasat si io de viciile paradigmatice. Si tot intre timp, m-am apucat de alte vicii. Nu ma-ntreba….
gavagai
sa nu mai spui ca n-ai organu de racire, ca la Aristotel organu de racire era taman creieru.
tiens, si io tot cu crud si gatit am inceput. m-am intalnit intr-o dupa-masa cu radu toma si era dupa cocktail si beam o sticla de vin si i-am multutmit c-a tradus romanu ala vluviu. mie, ca sa fiu sincer, nu-mi pare rau de ratacirea structuralista, c-asa am vazut pe viu cum poti sa devii, din dumnezeu ales reductionist si din persoana de bun simt mentalist.
dupa aia am flirtat putin cu foucault, ca-mi placea stilu si-n cele din urma m-am apucat de lucruri serioase.
io anca
lucruri serioase care delatfel sunt si cele mai dulci…
gavagai
ca ciocolata lu Pisicu
io anca
iezagt
gavagai
lu Pisicu-i place-n mod deosebit bomboanele Mozart, ca poate sa se joace cu ele mai intai si dupa aia sa le omoare si sa le manance.
io anca
si cum fac bomboanele can’ mor?
gavagai
asta o sa ne spuna Pisicu, care s-a cam lenevit de ceva vreme. cica sa-i mai dau spatiu pe server…