Prostata esteo glanda care, iata, in ultima saptamana ne-a prilejuit o suma de reflectii. Am sa incep prin a va zice cate ceva despre ea si am sa sfarsesc, desigur, cu reflectiile referitoare la natura umana in general.
Atunci cand o batrana din tramvaiu lu Vlad sufera de tulburari secretoase, ea va zice ca “are glanda”. Iar noi ne vom induiosa si nu-i vom spune ca si inainte de tulburari avea glanda. Si nici n-o sa fim atat de rai incat sa-i spunem ca, orcate glande-ar avea, n-o sa aiba niciodata prostata.
Prostata, dragele si dragii mei, e o glanda numai pentru barbati, la fel ca unele reviste. Scopul ei pe lume (mai precis in corpul barbatului) e sa secrete lichidul seminal in care vor inota spermatozoizii (secretati de alte glande, de regula gemene). Treaba pe care-o face prostata este deci asemanatoare c cea a glandelor lacrimale care-i umezesc ochii batranei din tramvai cand se uita pe geam la mahalaua-n care-a crescut. Acum n-o sa intru-n detalii despre unde seafla prostata si ce se mai poate face cu ea, ca nu-i frumos; si-n plus, dac-as intra, as fi-n pericolu sa pierd iar jumatate de cititori, ca atunci cand cu “gavagai pentru adulti”, de n-a inteles Mihaela exact despre ce era vorba si a fugit pe vesnicie.
Pai cam atat despre prostata. Sa trecem acum la reflectii.
La fel ca si Wittgenstein, Motu Pittis si cu Preafericirea Sa Teoctist a murit de cancer la prostata, iar asta poate fi un criteriu mai legitim de comparatie decat cum l-am auzit io pe doctoru-n “stiinte” (asa a zis) Corneliu Vadilm-Tudor ca-i compara la OTV pe Adrian Pintea si pe Florian Pittis pe criteriile c-a fost actori si masoni.
Metoda comparativa, dupa cum se stie, are si ea pacatele ei, si poate c-ar trebui sa ne luam precautiile de rigoare atunci cand cugetam la rezultatele prin ea dobandite. Maaaaaaama, ce dezchegat e textul asta… foarte urat din partea mea.
Cand am vazut ca Motu Pittis si cu fericitul patriarh sufera de-aceeasi boala, si cum stiam la ce ne eprostata folositoare, s-a-ncins pe dat-n mine samanta scandalului. Zic
- Sa vezi ce misto, se redechide dosaru tineretii monahale a Preafericirii Sale. C-am citit cu totii cartea acelui calugar interbelic (io am aflat de easinfur, prin forta muschiulara a bratelor manipuland cartea lu Calinescu).
Din dragoste de adevar, vorba aluia, am zis sa nu ma-ncred in simpla comparatie si sa cercetez problema à fond. Si-am convocat deci un sinod de medici, pe care l-am intrebat daca, dupa cunoasterea sa medicala, se poate stabili vreo asemanare intre comportamentele Preafericirii Sale si ale lu Florian Pittis (si eventual ale lu Ludwig Witgenstein). Holband ochii auzindu-mi intrebarea (o merge cu 2 gerundive?), sinodu de medici m-a sfatuit sa nu m-apuc sa seman vant, ca roadele ar putea sa inflameze mute spirite altminteri pacificate. Dupa opiniile exprimate de sinod, daca cineva de gen masculin are preafericirea sa traiasca o viata lunga de tot si tihnitala sfarsit tot o sa i se hipertrofieze prostata, care se pare ca-i anume programata de natura, in intelepciunea sa milenara, sa faca astfel. Sa mor io daca stiu ce-i cu mine si de unde stilu-asta. Si, a mai adaugat sinodu de medici, da, prostata poate fi pusa-n legatura cu comportamente si mode (eventual vestimentareà, da nu-n sensu-n care m-as fi asteptat io, ci-n mod surptinzator. Adica persoanele care urineaza de-a-n picioarele-a, ca la carciuma, sunt mult mai predispuse la afectiuni prostatice decat cele care face treaba asta (mica) se pe vine, pentru ca presiunea asupra glandei e mai mare in primul caz. Si Preafericirea Sa, daca e sa ne uitam la pozele din ziar, se prea poate sa-si fi facut treaba stand pe vine. In cartea intelepciunii milenare a naturii, regula asta (anume ca-i mai bine de pe vine decat de-a-n picioarele-a) trebuie ca este premiul special rezervat barbatior tinuti sub tocuri de sotii.
Frustrat si cu samanta de scandal incinsa de pomana, am multumit frumos sinodului de medici si am inceput sa reflectez cu furie la prostata si la natura umana.
Deci natura umana, care (iata) e genetica, ii condamna pe oameni la degenerescenta, dupa cum foarte bine a observat si Boran Viandovici intr-o zi la birt, vazand o reclama la Gerovital. Tot scriu in doru lelii si pun ramasag ca gasiti asta tare obositor. Uite, paragraful asta e degeaba. Mai bine ne-am intoarce la batrana din tramvaiu lu Vlad, ca nu-i frumos sa lasam personaje nerezolvate.
Batrana cu pricina, ziceam, n-a avut si n-o sa aiba niciodata prostata; are in schimb ochii umeziti de duiosia amintirilor. Fiind o batranica duiaosa si placandu-i guma de mestecat, glandele ei lacrimale a fost solicitate, in lunga-i existenta personala si sociala, la maxim. Peste acesti factori patogeni a mai aparut si telenovelele, care-i metafora moderna a dominatiei masculine, inlocuind cratita cu tocana de ceapa in aceasta calitate. Gee, i’m on fire. Na, daca va era dor de vechiul gavagai, uitati-vi-l aici. Ca tocmai s-a blocat si nu stie cum sa se intoarca la batrana pricinoasa si la glandele ei. As fi tare tentat sa-mi imaginez cum intra Vlad in vorba cu ea si cum o interogheaza despre glanda, da nu i-am cerut voie si trebuie sa ma abtin.
- Da ce glanda ai, mamaie, zic io nemaisuportand retentia lingvistica.
- Lacramioare d-alea, maica…
- Cum lacramioare, bre? Pai ce, lacramioarele-i glande? Astea-i flori.
- Da, maica, stiu. Zi-le sa le zic… Lacrimare d-alea, sau cum le zice.
- Aaaaa, zic io un “aaaaa” de dumirire. Ai cancer la glandele lacrimale.
- Da, maica, zise batrana pricinoasa suspinand.
- Pai, de, mamaie, daca n-ai prostata…
Epilog
Povestea din epilog e reala si mi-a fost spusa de un medic din sinod.
Se facea ca bunica cuiva urina foarte des. Si, intr-o pauza, a vazut la tv reclama la Prostamol. Si-a vrut sa-si schimbe si ea viata si-a-nceput sa-si agreseze nepotii ca sa-i cumpere si ei Prostamol.
- Iar nu mi-ai luat, ma, Prostamolu? striga ea din baie in chiar clipa-n care nepotul depunea cumparaturile pe masa din bucatarie.
- Pai nu ti-am luat, bre, mamaie. Ce, matale ai prostata?
- Pai am. De ce sa n-am.
- Nu mai ai, bre, ca ti-ai scos-o anu trecut cand te-au operat.
PS Uite ca iar am inceput sa rad in hohote cand scriu, ca pe vremuri.
PPS Copii, cine vrea sa ne descrie-ntr-un comentariu cum se consulta clinic prostata?
Earlier update: Hai sa va zic si concluzia acestui text ca, chiar daca stiu ca va jignesc inteligenta, nu pot sa suport retentia lingvistica (am inventat epresia saptamana trecuta si deja abuzez de ea).
Deci lacrimile-i pentru femei cum e lichidu seminal pentru barbati, se varsa cel mai adesea inutil.
— scris de gavagai
medeea
ha-ha… n-am mai râs aşa la un post de al tău cam de multicel… bine te-ai întors :)))
clebs
eh, frumosa expresie
Zaza
Blasfemie şi afurisenie pă casele tale! :)
Mihaela
:)
pps: pe caile lui Vlad Tepes.
io anca
Io-s PARALIZATA de incantare….asta da inspiratiune…nici n-apuci sa respiri si te napadeste alta repriza de ras…si bunicu s-a distrat poate prima data in ultimii nznspece ani, si io i-am promis ca-i mai citesc, can’ am timp…da numa unele (o sa0i fac un filtru, asa), ca bunicu, ca si Mihaela, poate avea reactii imprevizibile can’ vine vorba de meniu de adulti.
monica
carele nu pricep de ce nu ai cuprins in studiul dumitale şi relatia intre prostata, prostie şi proş.
gavagai
@medeea: hai bine v-am regasit. sper sa raman mai mult de data asta
@clebs: care dintre ele? aia cu retentia lingvistica?
@Zaza: tiens, nu-ti amintesti povestea despre fetitacare blestema?
@Miahela: banuiam io ca esti medic…as mai adauga la descrierea ta si rotatia de 180 de grade. nu?
@io anca: foarte multumesc pentru complimentul cu impietrirea. da, asa sa faci, nu ma gandisem la filtre dar cred ca e bine. (mama lu gavagai are acces liber la tot continutul; poate ar trebui sa-i fac si ei un filtru)
@monica: pai nu l-am inclus pentru ca m-am gandit sa nu mai scriu texte asa de inchise, ca ala despre lumea de loess, si salas si loc de discutie la sfarsit. si-n randu al doilea, nu l-am inclus si din lene, pentru ca ar fi trebuit sa fac o lunga introduere despre cratylos, si asta i-ar fi dat timp lu io anca sa respire si n-ar mai fi paralizat. si-ipreferabil s-o tii pe io anca paralizata, ca alfel cine stie ce se-ntampla
gavagai
@Zaza, later comment: si, totusi, de ce ma blestemai?
Zaza
De vară şi de drag. :)
io anca
…is io paralizata, da nu chiar tot timpu….depinde de texte, vreme si blesteme! heheeee!
gavagai
@Zaza: aha, am inteles:) am si raspuns, tot de vara si de drag
@io anca: oricand, numai sa nu fii paralizata cand facem filmul despre tine