Poveste despre Rita si Jim

A fost odata ca niciodata Rita si Jim. Si Rita si cu Jim nu se cunostea. Si nu se va cunoaste niciodata. Si pentru ca nu se va cunoaste niciodata, am zis sa va scriu o poveste despre ei.

Rita si cu Jim locuia pe aceeasi strada, numai ca ea locuia la numaru 27, iar el la numaru 486, si deci lua metrou de la guri diferite. Ba mai mult, loa doo metrouri diferite (adica 2 linii distincte).

Cu aceste metrouri, Rita si cu Jim se ducea-n parti opuse ale orasului, si fiecare muncea-n alt birou. Spre deosebire de marea majoritate dintre noi, Rita si cu Jim muncea singuri in birou si nici n-avea voie sa-si instaleze programe de mesagerie instant (adica messenger). Era deci condamnati sa stea 9 ore pe zi-n fata coloanelor lor respective de cifre. (Statea 9 ore ca nu-si loa niciodata pauza de masa, neplacandu-le cantinele din intreprinderile lor si necunoscand pe nimeni cu care sa iasa-n restaurant sa ia pranzul.)

Rita era inalta si bruneta si-avea ochelari foarte mari si credea despre ea ca e foarte urata. I-ar fi placut sa aiba o pisica sau o matusa batrana si stia sa croseteze. Imprumuta romane de la biblioteca publica. Desi era constienta ca asta-i un cliseu, ii placea sa se uite la filme clasice, adica alb-negre si plicticoase.

Jim, in schimb, era potrivit si roscovan, n-avea ochelari si nu credea nimic despre el, pentru ca evita sa se gandeasca. Jim nu stia sa croseteze, dar facea colectie de cartonase, pe care le-aseza grijuliu in clasoare si le clasa in catalog. Lui Jim ii placea foarte tare treaba asta. Ii mai placea si sa-si cumpere cate-o bere si sa se uite la Super-Bowl sau la World Series Finals. Jim nu intelegea de ce acele meciuri se cheama World Series Finals si nutrea credinta secreta ca, la orice ora, o echipa cubaneza oarecare ar fi fst in stare sa zvante-n bataie campioana mondiala din State. C-asa vazuse el la Olimpiada de la Barcelona.

Din cele scrise pan-acum (mai ales din paranteza despre pauza de masa) v-ati dat desigur seama ca Rita si Jim ar fi putut lesne sa candideze la titlul de “cea mai singura persoana din lume”, avand si oarecari sanse sa castige.

Si nu numai ca v-ati dat desigur voi seama, ca nu-i nimic rau in asta, , da si-a dat seama si ei. Si tare s-a mai intristat. Si-a cazut pe ganduri, intrebandu-se unde-ar putea sa cunoasca pe cineva. Si singuru raspuns care le-a venit la amandoi a fost ca singura ocazie de a cunoaste pe cineva e sa fie trasi la sorti intr-un juriu de tribunal. Da n-a fost trasi la sorti, si n-a cunoscut niciodata pe nimeni.

Si, ca sa-i consolez, m-am gandit sa scriu povestea asta. Si-as mai putea zice c-am scris-o si ca sa va-ndemn sa va bucurati de prietenii vostri, da nu stiu inca daca-i bine s-o zic, ca mai bine astept sa ma uit daca se potriveste cu linia editoriala a blogului.