Cea mai tare reclama ever

Cea mai tare reclama ever e aia la Kosmodisk de-am vazut-o io acum 2 minute pe Taraf Tv. I-asa de tare, ca-ndata ce-am vazut-o am inceput sa scriu compulsiv.
Pentru-nceput, sa va zic ca, vazand-o, am ramas stupefiat. Ca cum adica cea mai tare reclama sa fie un program de teleshopping? Ca teleshopping era, nu alceva. Si cum sa se difuzeze pe Taraf Tv si nu pe televiziunea facuta de iqAds, unde-i e locu natural in ordinea fiintei?

Reclama la Kosmodisk se prezinta in doua parti. partea high tech, cu imagini a caror dominanta cromatica este albastru metalic si cu androizi pe care se aplica produsu, si partea cu testimonialu. Habar n-am cine-a facut testimonialu-ala, da-n locu lui m-as duce la Portoroz si-as fi sigur c-am sa ma-ntorc premiant cu toba.
Asa, s-o loam pe rand. Produsu se numeste, dupa cum am mai zis, Kosmodisk (l-am mai scris o data ca sa fie cuvant-cheie) si e un agregat compus din doo benzi, una ingusta si lunga, care se-aplica de-a lungu coloanei vertebrale, si alte lata si scurta, care se-aplica in partea de jos a coloanei, in zona lombara. Efectu miraculos al produsului e ca stie sa combata sciatica. Produsu e disponibil prin comanda telefonica si in farmacii, fara reteta.
Ca sa arate cat de miraculos e produsu, reclamagii a ales o femeie si-a pus-o sa depuna marturie. Femeia avea cam la 47 de ani asa, era tunsa scurt si vopsita roscat, se imbraca-n trening si semana foarte tare cu femeile pe care le putem vedea-n mijloacele de transport in comun can ne-ntoarcem dimineata acasa si despre care n-am sti sa spunem nimic (decat ca-si cumpara haine aduse din Bulgaria fara bon de casa si fara tva). Asta a fost primu punct marcat de reclamagiu.
Al doilea punct marcat a fost la fel de spectaculos, da cu mult mai subtil. spre deosebire de doctorii dentisti din testimonialele la pasta de dinti, femeia Kosmodisk (am s-o numesc, pe scurt, Femeia, c-asa si era) nu s uita niciodata cu ochii-n camera, ci intr-un punct aflat in stanga acesteia (unghiul estimat intre camera si punct, cu varfu-ntre ochii Femeii, fiind de 30°). Putem lesne presupune ca-n punctu-n care se uita Femeia era persoana careia-i depunea marturie.
Cu o subtilitate diabolica, reclamagiu a facut ca pomenita persoana sa fie considerata o autoritate de catre Femeie (cineva superior ei in piramida sociala si/sau intelectuala). Dar, si mai subtil decat atat, acceptarea autoritatii persoanei n-avea nimic care sa inhibe, si-aici e si meritu Femeii, care-avea acea candoare inefabila care-i impinge pe cei ca ea sa-i povesteasca despre gogonele sa zicem lu Hawking.
Problema reclamagiului era ca trebuia sa faca o echilibristica foarte precara intre autoritate si intimitatea familiaritatii. De fapt asta e problema tuturor reclamagiilor de testimoniale, si majoritatea adopta solutii rudimentare, ca ala din reclama de la Colgate cu mamaica dentist si cel mai important pacient al ei. Reclamagiu de la Kosmodisk insa, departe de a fi rudimentar, a venit cu o solutie surprinzatoare. Si anume. Dominanta discursului femeii era discursu cotidian, de vizita-n bucataria vecinei, cat sta mancarea la fiert. Dar pe fondul asta foarte familiar si reconfortant aparea subtil accente de respect pentru persoana care asculta testimonialu, iar accentele se exprima pe de o parte prin semne non-verbale inconstiente (in realitate, Femeia era intimidata de camera) si pe de alta parte prin cuvinte scrise de reclamagiu. Ca sa dau un exemplu, iata:
“Viata mea, (pauza cu aaa) din punct de vedere existential, inainte de Kosmodisk…” E ca atunci cand persoanele simple se gaseste langa cineva mai destept pe care-l respecta si se chinuie sa foloseasca cuvinte complicate si le iese intr-un mod cel putin inedit. Partea geniala e ca io, dat afara din target, rad ca prostu auzind modu inedit de folosire, da femeile din target sta cuminti si baga la cap, ca fiecare dintre ele respecta pe cate cineva si-i spune adevaru. Sau ce crede ele ca-i adevaru, ca uneori se mai si-nfierbanta de-ncantare ca-i ascultate si mai are tendinta sa exagereze.
Urmatoarele lovituri de maestru ale reclamagiului consta din elementele testimonialului. Femeia marturiseste ca se tot plangea c-o doare spatele si ca nu putea sa faca treaba-n casa. Sibarbatu ei, satul s-o tot auda ca se vaita (“auuu, auuuu”, s-a exprimat onomatopeic Femeia) i-a cumparat Kosmodisku. Si dupa aia a putu sa faca toatatreaba. (Filmu se rupe si n-o mai vedem pe femeie pe canapea, adica pe coltar, ci trebaluind prin casa si aplecandu-se ca sa deschida ostentativ usa cuptorului. Cel mai spectaculos moment din filmulet e ala in care femeia iese din casa si se duce s-aduca lemne de foc. Curtea casei semana cu alea din prelungirea Ferentari, ingusta si cu tot felu de fiare vechi si table ruginite, de-ai fi zis ca numai Safta Nebuna alergat de garda mai lipsea din peisaj. Femeia iese, se duce spinten la o gramada ordonata de lemne taiate prea mare pentru o soba de teracota obisnuita si-si pune-n brate-o carca de lemne, numai de-a naibii, ca s-arate ca poate; si dupa aia se-ntoarce-n casa, si cand ajunge la usa s-apleaca, nu se stie de ce, daio suspectez ca s-apelca sa-ndrpte presu de sters pe picioare sub care lasi cheia cand pleci pan la magazinu social si te-astepti sa vie copilu de la scoala.)
Un element la fel de spectaculos ca si precedentele e atunci cand femeia spune c-a avut o deplasare-n strainatate. Deplasarile-n strainatate s-a democratizat, iar Femeia a fost prinsa in acest vertij. Asa. Si deci a avut o deplasare-n strainatate si deplasarea era cu microbuzu (aaaaaaabsolut briliant, sa mor io, muream de invidie creativa cand am auzit). Si pe ultima suta de metri, cand se pregatea sa iasa din casa, barbatu i-a zis “Ia si Kosmodisku cu tine ca, cine stie, poate-o sa-ti fie util”. Si l-a pus si-a plecat, sis-a asezat si-a plecat in Italia sau unde-avea ea de lucru-n deplasare. Si Femeia continua (while my mind’s getting blown), povestind cum ii era ei groaza sa se ridice-n picioare dupa ce mergea cu microbuzu pe scaun. Da-n deplasarea despre care este vorba, ei bine, dintr-o data a si fostin picioare, fara sa simta nimic. Si cand i-am vazut expresia sincera si uimita si extatica-n acelasi timp din clipa-n care-a vazut asta am simtit ceva imposibil de descris, ca nici la teatru nu mi s-a-ntamplat; ca sa va dau un indiciu, cea mai apropiata senzatie estetica de ce-am simtit io e-atunci cand te uiti la Buster Keaton, numai ca de data asta Buster Keaton era o femeie roscata si cu paru scurt si care articula nule produsului (“Kosmodisku”, citat exact), aratand asfel o angajare afectiva si o raportare personala, ca de la femeie la bibelou.
Am scris asa de mult ca simteam nevoia sa-mi exprim cumva admiratia si sa consum intr-un mod mai pozitiv resursele de invidie mobilizate de reclama cu pricina. Ca sa mor io daca nu-i cea mai tare reclama ever, care bate cu nuiaua de alun la popou toate studiile facute-n agentii si toate eforturile vane de targetare sau fetisurile focus-grupurilor. Si chiar dac-as deveni brusc serios si-as admite ca se putea mult mai bine, tot imi place reclama la Kosmodisk mai tare ca ce face agentiile fruntase. Si, tot serios fiind, le-as sugera lu Leo si slu McCann sa faca rost de ea si s-o bage-n programa la scoala, la lectia de studii de caz pe cele maitari reclame ever.
Hai respect.

— scris de gavagai