De vorba cu copiii strazii

Dupa cum probabil stiti, io mai am obiceiu sa fac afaceri cu copiii strazii. Si cand fac afaceri, nu am obiceiu sa stau de vorba cu ei, ca sa nu ma atasez si, in cosecinta, sa ma induiosez. Da Monica avea obiceiu asta, si io am notat repede o conversatie-n carnetel.
Conversatia e autentica si s-a-ntamplat cu multi ani in urma. Atat de multi ani in urma, ca nici nu mai stiu despre care Monica este vorba, io avand probleme cu numele de fete din trecu (stiu, o sa ziceti ca-s misogin, da io n-o sa v-aud zicand si deci n-o sa-mi pese, mai ales ca nici nu sunt). Gata, ii dau drumu:
- Ce faci, fetita?
- Bine, tu?
- Unde te duci?
- In Grozavesti.
- Ce sa faci acolo?
- Acolo stau.
- Aaaaaa. Am auzit. Esti maritata? Ai copii?
- Nu.
- Ai parinti?
- Da.
- Si parintii tai stiu de tine?
- Da, stiu.
- Eeee, stiu… Cati ani ai?
- 23.
- Multi inainte.
- Multumesc. Tu?
- 13. Frate-miu are 18, e mare. Am si o sora mai mica. Ce sa-i fac, e sor-mea, trebuie sa tin la ea. Da frate-miu o bate pe mama, o musca de maini si de picioare.
- Nu-i frumos sa faci asa ceva.
- Nu fac eu, frate-miu. Io-i dau peste maini. Stii ce doare… Cum te cheama?
- Monica.
- Monica, vezi ca am auzit ca acolo-n Grozavesti esti certata.
- Nu-i adevarat.
- Nu? Pe tine te iubesc parintii tai?
- Da.
- Voi cati sunteti acasa?
- 7.
- 7? Si din cate farfurii mancati?
- Din 7.
- Si-acum, cand ajungi acasa, o sa mananci? Ai ce manca?
- Da.
- Asa cum poti, nu?

— scris de gavagai