Dintre toti poetii cati exista, cel mai mare este Cecco Angiolieri. Era un poet asa de mare ca nici n-avea sentimentul ca ar fi poet. Din nefericire, pe cat a fost de mare, pe ata e de necunoscut. Textu asta are intentia sa corijeze o nedreptate a istoriei.
Cecco Angiolieri s-a nascut in 1250, la Siena, in casa unei familii de negustori bogati care, dupa nastere, i-a devenit rude. Primii ani din viata, Angiolieri i-a petrecut in casa parinteasca, dand ordine slujnicelor, injurand ca un matroz pe venetieni si spargand geamurile vecinilor cu pietre. Exasperati de apucaturile lui Cecco, parintii s-au hotarat intr-o buna zi sa-i vorbeasca. Decizia de a vorbi copilului era foarte importanta in epoca, si se pregatea temeinic, fiind o ocazie care se oferea cel mult o data-n viata. De multe ori se intampla sa-si confunde fiii si fiicele sau, cum s-a intamplat intr-un rand, sa ii vorbeasca de doua ori aceluiasi copil, caz care a intrat rapid in folclorul din Siena. Parintii lui Cecco erau totusi increzatori, bizuindu-se pe chibzuiala de care dadusera dovada in atatea situatii.
- Fiule, zisera ei.
- Ce?
- Asa nu se mai poate.
- Ce?
- Sa te comporti asa.
- De ce?
- Fiule, nici un vecin nu mai vrea sa ne vorbeasca. Nu mai avem prieteni. Nu mai avem viata sociala, izbucni mama.
- De ce spargi geamurile-alea? intreba tatal cu asprime.
- Ca-i facute de venetieni, raspunse Cecco, sigur de evidenta si validitatea motivului sau.
Tacura tustrei, gandindu-se la motiv. Parintii lui Angiolieri erau constienti ca era un motiv suficient de bun ca sa spargi geamuri. Si se simteau prinsi in capcana, neputand sa-i ceara fiului lor sa renunte la sentimentele sale civice de dragul vietii lor sociale. Ajunis in capcana, au ramas acolo intreaga dupa-masa, plictisindu-se de moarte. Ar fi vrut sa-si vada de treburile lor, dar nu stia cum sa se ridice, sa se scuze si sa paraseasca incaperea. De obicei, cand te plictisesti n-ai nici un chef sa te gandesti la ceva. Dar situatia in care se afla cei trei Angiolieri era de asa natura ca trebuia sa-si invinga plictiseala si sa se gandeasca febril la o iesire.
- Stiu, striga aproape isteric tatal, ceea ce-i lasa pe mama si pe fiu cu gura cascata si cu speranta cristalizata in balele care le curgea pe barbii.
- Hmm
- Ia spune, fiule, zise tatal, n-ai vrea mai degraba sa spargi geamurile venetienilor?
- Ba bine ca nu.
- N-ai vrea, deci, sa te inrolezi in armata?
- Ba da, zise Cecco salivand. O sa omor venetieni, si-o sa calaresc, si-o sa ma fac ofiter si dupa aia o sa ma duc sa cuceresc Roma si dupa aia Germania si continua sa delireze asa, spre usurarea parintilor sai care s-a ridicat si-a iesit ingraba din incapere, ducandu-se in ale lor, sa-si reinnoade reteaua de relatii sociale.
Si Cecco s-a inrolat in armata. Da nici nu s-a inrolat bine, ca si-a si dat arama pe fata, dupa cum el insusi marturiseste intr-o poezie:
Eu de trei lucruri nu pot face rostul,
Trei lucruri ce le indragesc fierbinte:
Taverna, dama, zarul… Ele-n minte
Si-n sufletu-mi isi afla adapostul.”
La fel ca-n orice societate, si in societatea italiana din secolul 13 taverna, dama si zarul erau niste apucaturi foarte costisitoare. Dependent fiind, tanarul poet uita foarte repede maretele lui planuri de cucerire a lumii si se duce intr-o taverna unde isi vinde armele de soldat ca sa-si cumpere vin, sa plateasca femei si sa joace barbut. In vremea aceea, sa-ti vinzi armele era o infractiune, asa ca Cecco este aruncat in temnita, printre sobolani, femei de moravuri foarte usoare (sa nu uit sa scriu ceva despre asta) si nebuni cu barba lunga si gri care visa la comori in insule. Arama din el il facea sa-i placa la puscarie, da pe de alta parte ar fi vrut sa fie si-n libertate, ca mancarea era mai buna, femeile era mai frumoase si puteai sa te duci unde-ti trasnea. Asa se naste in sufletul poetului dorinta de libertate, care si-a gasit o minunata expresie intr-o scrisoare pe care a trimis-o la Siena sub titlul “Ruga pentru parinti”; in scrisoarea plina de talent, poetul le cere bani parintilor, ca sa-l scoata din temnita. Parintii ii raspund printr-o foarte politicoasa scrisoare de refuz, ceea ce-l face pe poet sa ii urasca sincer si fierbinte. Din aceasta ura fierbinte a luat nastere ideea unui “Rug pentru parinti”, pe care poetul il intituleaza deloc, dar care este cunoscut sub titlul de “Eu foc de-as fi, pamantul l-as incinge”. Mesajul catre parinti este rostit clar si raspicat:
M-as duce, de-as fi moarte, cartre tata,
Si viata – ocoli-l-as ce pe ciuma;
La fel as face si cu cin’ mi-e muma.”
In cele din urma, Angiolieri isi ispaseste pedeapsa cuvenita si este eliberat. Vazand ca n-o scot sub nici un chip la capat cu el, parintii lui se hotarasc sa-l trimita la Paris, ca sa fie feriti de gura urat mirositoare, stramba si cu dinti stricati a lumii. Dar fondurile pe care le prevad pentru acest exil sunt cele potrivite pentru un reprezentant al incipientei clase burgheze si nicidecum cele necesare unui suflet clocotitor precum acela al lui Angiolieri. Suparat, poetul scrie:
Si zic: “Trasnil-ar lancea-n capatana
Pe tata, ce ma tine-n stramtorare,
Avandu-ma si la Paris sub mana”.
Si, pentru ca n-a mai suportat stramtorea si vremurile de restriste, Angiolieri se decide sa se intoarca Italia, unde face ce face si se indragosteste de Becchina. Despre Becchina Angiolieri a scris numai lucruri urate, cum ar fi ca il insela cu camarazii lui de armata, da nu-i frumos sa citez versuri in care persoana iubita se dovedeste a fi si denigrata si iubita de altii. Nefericit in dragoste, urand-o din toata imensitatea sufletului sau poetic pe Becchina, urandu-si, nu in ultimul rand, camarazii pentru ca ii impartaseau picanterii despre iubita lui, Cecco evadeaza din armata (parca era un cuvant pentru asta… da, dezerteaza). Ca sa uite de necazuri, Angiolieri face ce stia mai bine, afundandu-se-n taverne, unde se ia la harta si dupa aia la bataie cu un cetatean florentin. Cetateanul florentin este snopit, iar Cecco ajunge din nou la puscarie. Plictisit de societatea penitenciara, Cecco scrie aproximativ 100 de sontete in care, printre multe altele, isi bate joc si de Dante, pe atunci foarte la moda in Italia si la curtile straine (exemple de curti straine era curtea Frantei sau Scaunul Papal). In timp ce poetul isi scria sarguincios cele aproximativ o suta de sonete, parintii lui sunt ainsi in cele din urma de blestemele odraslei si isi dau particularul sfarsit. Iesit din puscarie, Angiolieri se gaseste dintr-o data posesorul unei opere poetice (de vreo-150 de cantecele) si al unei considerabile averi. Fiu atipic de burghezi incipienti, Cecco Angiolieri nu va face nimic ca sa sporeasca averea familiei (de altfel nici nu mai avea familie); dimpotriva, poetul va face tot ce-i va fi stat in putinta sa lichideze si creditele pe care le contracta fara incetare. Dar, trebuie spus, la inceputul secolului 13 banii se cheltuia ceva mai greu ca acum, si numai cu mari sacrificii in aria hepatica a corpului, asa ca Angiolieri, obosit cronic si putred la trup si la minte, trece in nefiinta in anul cu numarul 1313 de la nasterea baiatului Dumnezeului crestinilor.
PS Cecco Angiolieri chiar a fost cel mai mare poet si chiar a existat in realitate. Ma gandeam de mai multa vreme sa va povestesc despre el si am facut serioase eforturi ca sa gasesc niste fise stravechi din liceu. Traducerea versurilor nu mai stiu de cine a fost facuta, ca n-am scris in fise si nici n-am mai gasit cartea, ca iar mi-am incurcat toata biblioteca, da cand o s-o gasesc o sa fac tot posibilu sa-mi amintesc sa va dau de stire. Mult am mai scris.
— scris de gavagai
Corcoran
Misto! E bine de stiut ca a existat; apropo, tu n-ai citit cumva Vietile imaginare ale lui Schwob? Asta e o carte care-mi place
ana
nu e foarte clar cand s a nascut si cand a murit baiatul, ba i se iau ba i se pun niste ani.
povestirea este, insa, exceptionala.
gavagai
@ Corcoran: nu, n-am citit-o; din nefericire, nu citesc nimic. e foarte trist ce mi se intampla; desi nimeni nu ma crede, chiar sunt sincer. dar o sa ma uit dupa Schwob, ca stiu c-a scris intr-o perioada care-mi place foarte tare.
@ ana: dupa cum se va vedea maine, si dupa cum ne-nvata planeta Saturn, cativa ani in plus sau in minus nu-i foarte importanti :)
bine-ai venit printre noi.
gavagai
tiens, uite c-am gasit viata lu angiolieri de schwob. da-mi place mai tare aia de mine, nu stiu de ce.
ca sa nu credeti ca spun prostii, viata lu angiolieri de schwob e aici .
Corcoran
Ai ca-s uimit! Uitasem ca Schwob a scris chiar despre Cecco asta! Mie imi mirosea ceva in stil, si nu in stil (fiindca-s intr-adevar diferite), in atmosfera poate, habar n-am!
Schwob scrie cumva voit sec, low-key. Tocmai ca sa nu-ti dai seama ca sint inventate, plecind de la detalii reale. poate ca nu e ceva extraordinar, dar imi place ptr un nu stiu-ce care ma impingea sa vreau sa-i maimutaresc metoda.
tuvia
vai mi-a placut mai mult decat cursul meu de la scoala despre cecco, plus ca noi pe cecco il folosim si la gramatica, pentru ca lui i-ar fi placut sa arda pamantul si sa faca alte actziuni condizionale…dar oricum, trebuia sa vina gavagai sa ne tzina cursu asta, mai castiga niste supusi fericitzi :))
ana
buna dimineata tuturor.
gavagai
hai buna dimineata :)
cecco e subiect de gramatica? wow, ce misto. am zis ca-i cel mai mare poet din lume.
io anca
Si cine-i cel mai mic poet? si, desigur, care sa nu fi existat in realitate, ca sa fie simetrie?
Vlad
Domle, incredibil. Acum 10 ani gasisem intr-un anticariat o cartulie cu sonetele lui Cecco Angioleri si le ceteam si ma minunam, apoi am gasit si traducerile lu Eta Boeriu. Esti sigur ca eu nu sunt tu?
io anca
…nici io n-as fi sigura in locu tau, hihihi…ce bine ca-s doar-fix-egzagt in locu meu.
gavagai
@ io anca: cel mai mic poet este, desigur si dupa cum se va vedea peste cateva zile, insusi gavagai. ca si-a gasit versurile din adolescenta.
@ Vlad: ca sa fiu sincer, cred ca mai degraba tu esti eu :)
si asta e valabl si pentru io anca :) esti sigura ca esti in locu tau? oare nu sunt eu in locu tau?
uite-asa se strecoara umbra indoielii in sufletul cuiva.
io anca
Poezie la fata locului: LOCUS OF CONTROL
“Ambaland prezumtia incertitudinii /
Desertand jocul incert al desuetudinii/
La umbra nucului batran si orb/
Stateam io cu-al locului morb/
Locuita temporar de Celalalt/
- Un fel gagavai in halat alb.”
Semneaza: Io Anca in chinu-i schizoid
gavagai
asta-i farmecu lu gavagai, nu-i asa? se afla in fiecare dintre noi, dupa cum remarca episcopul de Villanova.
io anca
…da, asta o fi – mai ales ca noi noi nu stim nimica de substitutul alteritatii ….
da cine mai e si episcopul de Villanova asta?
gavagai
e un episcop pe care l-am loat cand facea autostopu si s-a converit la gavagaism.
ce-i ala substitutu alteritatii?
io anca
adica ala care ne locuieste temporar – adicatalea ne substituie alter egourile alternative (ca toti avem identitati multiple, da rareori apare una dominanta care sa iti pape complet sinele initial). Poanta e ca habar n-ai de treaba asta, can’ se-ntampla…
gavagai
asta va-nvata pe voi la scoala? ha, ma, ca nu-i asa.
io anca
..da, numa prostii ne-o-nvatat aia…da io acuma-s la doctorat si ii invat cu totul alte prostii pe alti fraieri mai mici – hihihi. Pe aici merge circuitu prostiilor in mediul cacademic…
gavagai
si-i inveti si skinner? da wittgenstein?
io anca
…..si pe aia – da mai mult psihologie sociala, metode si tehnici calitativiste, abordari cognitiviste, vitalitate etnolingvistica, teoria glontului magic, efectul de halo, efectu groupthink – MAI VREI? Atunci fuga la Cluj la o cafea si o cireasa!
gavagai
da, da numai dacama lasi sa critic metodele si tehnicile calitativiste.
ciresele au codite? ca m-a rugat cativa nepalezi sa le dau cercei.
io anca
Au codite, da….chiar cate trei….da vad ca Mihaela s-o emotionat….o stresam pe aici….Lasa, Mihaela, daca nu vii, ne vedem la Bucuresti…sau in Orient. Io merg la Bucuresti taman vinerea asta la un congres….si puteti veni la cocktail. Aduc ciresele la mine (in buzunare).
Gagavai, poti critica cat te tine balamaua, ca si io combat tare bine…hihi.
gavagai
sarumana, da sa stii ca tocmai mi-am schimbat balamalele, ca alea vechi cam scartia.
vineri zici? :( vineri n-o sa fiu acolo, si nu stiu daca o sa-mi pot modifica in timp util coordonatele spatio-temporale. da asta nu ma scuteste de-ncercat, nu-i asa?
io anca
Vineri de la 10, la unibuc, facultatea de sociologie si asist. sociala, incepe chestia, vine unu Kaufman din Franta (calitativist) care si-o tradus o carte in romana si o prezinta (ii zice ‘Prima dimineata de dupa’ – si se refera la dragoste – mniamm), apoi incepe congresu – io am un workshop de la 17,30 pana la 20, apoi e coctailu de care ziceam… Isteria academica continua si sambata, pana seara, apoi alt coctail. Io va tiu la curent, just in case….io stau la hotel, asa ca putem manca tustrei cirese in camera, sa nu ne vaza nimeni…ssst!
mihaela
Maaama, ce de chestii mai stiti voi doi! Io nici macar n-am gasit emoticonu ala care sa va arate c-am ramas cu gura cascata de-ncantare, stupefactie, uluire, consternare, naucire, buimaceala, stupoare, perplexitate, zapaceala, ameteala, inalta pretuire, deosebit respect, stima si-apreciere fara rezerve. Pe bune.
Ancuta, ia roaga-l tu pe Gavagai sa-ti dea adresa mea de mail ca sa putem vorbi in tihna despre ciresele celea.
io anca
…Gagavai, ai vazut mai sus ce te rugam noi?…plssss cu osanale!
gavagai
@ io anca: aaaaa, vine Kaufman in bucuresti? foarte dragut. have fun
@ mihaela: hmm, de ce exagerezi? nu e frumos
gata, m-am achitat de misiune. numai ca adresa Ancutei mi se pare foarte suspecta
io anca
Da de ce suspecta? Sherlock Holmes adulmecand…
gavagai
e punct sau underscore? partea cu punctu mi se parea suspecta
io anca
Pai e punct. punctu-i punct si… punct. Sau nu-i? Sau ce?
gavagai
e punct pe yahoo?
io anca
…da, iegzagt.