Poveste despre padurea din zahar candel

A fost odata ca niciodata o padure. Si padureaera fermecata. Si padurea fermecata era din zahar. Si zaharul era candel. Zaharul candel este zahar, numai ca e un tip deosebit de zahar, ars si maro. Si nici nu se compune din bucatele mici si albe, ci se compune din el insusi. Padurea de zahar candel in schimb se compunea din copaci. Treaba asta te cam pune pe ganduri, si cu catte gandesti mai mult, cu atat intelegi mai putin. Dar asa se-ntampla mereu cand te gandesti la o padure fermecata.
Si padurea fermecata din zahar candel avea in ea copaci batrani si inalti, cu frunze maro care faceau crantz cand le rupeai. Si padurea nu era ingrijita de padurari, ci de cofetari. Cofetarii sunt padurarii cofetariilor, si au burtica si o boneta nu kaki, ci alba. Ocupatia lor e sa planteze prajituri si sa le-arunce la gunoi pe cele stricate. Si cofetarii din padurea fermecata din zahar candel, in loc sa planteze prajituri, ardea zahar, ca sa faca noi copacei: statea in fata unor cazane mari si turna-n ele bucatele multe si mici de zahar alb din saci de rafie si cazanele era easupra unorfocuri si ei amesteca mereu bucatelele mici cu linguri uriase de lemn pana devenea arsesi maro si se prefacea in zahar candel si dupa aia le punea in forme si cand le scotea de-acolo rezulta copacei pecare-i punea in pamant la liziera padurii fermecate sau la marginea luminisurilor, pe post de lastaris.
Padurea fermecata din zahar candel era o padure secreta. Desi se afla la marginea unui mare oras, oamenii nu stiau ca ea exista in realitate. Oamenii adesea nu stie ca lucrurile fermecate exista in realitate, pentru ca ei crede ca ele se gasesc numai in povesti si ca povestile apartine unei alte lumi. Da, daca e sa spunem tot adevaru pana la capat, asumandu-ne toate consecintele afirmatiilor pe care le facem, nu exista decat o singura lume, si ceea ce oamenii crede ca-i din lumea povestilor trebuie ca e tot din lumea reala. Si chiar daca ar exista doo lumi, lumea reala ar fi o inventie a lumii povestilor, pentru ca lumea reala n-are destula imaginatie ca sa inventeze lumea povestilor, pe cand in schimb lumea povestilor nu face decat sa invnteze toata zioa. Lumea povestilor seamana foarte tare cu gavagai.
Acuma, dragii mei, trebuie sa inventam o intriga, care sa dea un sens povestii despre padurea din zahar candel. De data aceasta, intriga este ca intr-o zi, pe cand era cu parintii la pescuit, un copil a plecat de langa ei. Parintii nici n-a bagat de seama, ca era niste parinti foarte neglijenti, care sta si bea bere si facea zgomot speriind pestii si zicand cuvinte urate la care radea crezand ca e glume. Si copilu s-a-ntristat foarte tare ca are asa parinti si s-a-ndepartat incetisor de balta, prin stufaris, pana a ajuns la margine unei mlastini fermecate din miere. Si a bagat un deget in mlastina, si dupa aia l-a lins si nu i-a placut mierea, ca era salcie, si a plecat mai departe, pe margine mlastinii. Si la un moment anume, pe cand se uita dupa linia orizontului, a vazut padurea fermecata din zahar candel. Si s-a bucurat in inima lui si a luat-o la fuga inspre padure cu picioarele sfaraindu-i de la viteza. Si cand a ajuns la padure, a si rupt o crenguta de zahar candel, pe care a-nceput s-o roada. Si s-a afundat in padure, rozand crenguta de zahar candel. Si s-a afundat pana s-a ratacit, si-atunci a mers tot inainte, c-asa se face cand te ratacesti. Si mergand el si rozand crenguta, a dat peste alti copii. Copiii era asa: era legati cu lanturi de maini, picioare si de gat, si era legati de copaci si lingea scoarta din zahar candel a copacilor. Si pana s-apuce copilu sa-i intrebe ceva, a si fost inhatat de doua maini de cofetar, si cand s-a dezmeticit era si el legat de maini si de picioare si de gat si legat de un copac. Dezmeticindu-se in acea situatie, copilu s-a gandit in capu lui ca nu-i mai ramane decat sa-nceapa sa planga, regretand ca n-a stat langa parintii lui, chiar daca ei era asa cum era. Si-a inceput sa planga, da un cofetar i-a dat o palma dupa ceafa si l-a pus sa linga scoarta din zahar candel a copacului de care era legat si l-a obligat sa spuna ca era foarte buna. Si scoarta de copac era itr-adevar foarte buna, da dupa o vreme nu mai era, ca daca o lingeai prea mult iti amortea limba si papilele se-astupa si te saturai de gustu de zahar candel si ti se parea ca e gretos. Si dupa o vreme asa a simtit si copilu despre care vorbim. Si cand a simtit asta, iar anceput sa planga. Si cofetarii l-a dezlegat si l-a dus intr-un luminis. si in luminis era un macelar, care-n turca se numeste casap. Si macelaru a loat copilu si l-a pus pe masa, care-n macelariise numeste banc de lucru, si a loat un satar si i-a taiat capu copilului si dupa aia a inceput sa-i taie corpu in bucatele foarte mici, cam cat o nuca. Si bucatarii a loat bucatelele si le-a pus in 3 galeti si a plecat cu galetile la liziera padurii si le-a pus la radacina lastarilor de zahar candel si lastarii a inceput sa creasca putin.
Asa, si-acum, la sfarsitu povestii, iar nu mai intelegem nimic, si cu cat stam si ne gandim mai mult, cu-atat ni se pare mai oribil si-ncepem sa ne dorim ca lumea povestilor sa fie diferita de lumea reala.

— scris de gavagai