Poveste despre o lumanare

A fost odată ca niciodată o lumânare. Şi lumânarea era parfumată. Şi roşie. Şi dac-o puneai într-o anumită lumină, ai fi putut spune fără să minţi că lumânarea era strălucitoare. Da dacă n-o puneai în anumita lumină şi spuneai că lumânarea e strălucitoare, ai fi minţit. Lucrul ăsta mă facesă fiu foarte confuz, c-ar putea să-mi tulbure viaţa. Că dacă să spun drept sau să mint e doar o chestie de conjunctură, aş putea fi foarte tentat să caut cu lumânarea fix contextele-n care ceea ce spun nu e o minciună. Da mai bine să nu mă mai gândesc, c-o să-ncep să vă torn la gogoşi şi nu-i frumos.

Când a fost fabricată, lumânare-a fost învăţată că rostu ei pe lume e să-mprăştie lumină. Lumânăraru-avea mereu cele mai bune intenţii şi era un bătrânel mărunţel care mereu le dădea covrigi la copiii din cartier. Când era singur şi se pregătea să adoarmă, lumânăraru se gândea că-i un mic Dumnezeu care face lucruri care să-mprăştie lumina, aşa cum şi Dumnezeu creştin se spune c-a făcut un luminător de zi şi-un luminător de noapte. Lumânăraru era un mic Dumnezeu pentru că luminătoarele pe care le făcea el se termina mai repede ca alea făcute de Dumnezeu creştin. Şi lumânăraru bătrân şi mărunţel zâmbea fericit şi adormea.
Şi într-o seară, adică într-o zi, da era pe-nserate, gavagai şi Pisicu se plimba prin lume. Şi-a ajuns în faţa prăvăliei lumânărarului şi şi-a dat seama că acolo locuia şi muncea un mic Dumnezeu. Şi-a intrat în prăvălie.
- Hai bună seara, lumânărarule, zise gavagai.
- Miau, zise şi Pisicu, care e întotdeauna foarte politicos.
- Bbbbbună seara, bâigui înfricoşat lumânăraru şi căzu în genunchi.
Lumânăraru se speriase crezând că gavagai şi Pisicu era Dumnezeu creştin şi cu sfântu Petru şi c-a venit să-l pedepsească pentru că se credea un mic Dumnezeu. Şi stătea aşa-n genunchi şi tremura, aşteptând pedeapsa divină.
Pisicu sări pe bancu de lucrual lumânărarului, mirosi deiferitele soiuri de ceară şi începu să se joace cu un ghem de fitil. Iar gavagai se uita absent prin prăvălie şi nu loa deloc seama la lumânăraru care stătea-n genunchi şi tremura.
- Tu eşti un mic Dumnezeu?, întrebă gavagai brusc.
Pisicu se opri din joacă, fixându-l pe lumânărar cu ochii lui sclipicioşi. Lumânăraru-ncepu să tremure şi mai tare, cu-atât mai mult cu cât prăvălia se-afunda într-o tăcere fără fund. Şi gavagai devenise iar absent.
- Nnnnnu, reuşi lumânăraru să îngaime.
- Ba eşti, zise gavagai sec.
Lumânărarului îi venea să plângă şi să-şi dea palme. Abia atunci se uită şi gavagai la lumânărar. Văzându-l în acea stare lamentabilă, începu să râdă. În tăcerea adâncă din prăvălie, râsul suna a râs sadic şi rău. Lumânărarului i se făcu şi mai frică.
- Nu-i deloc rău să fii un mic Dumnezeu, zise gavagai.
Pisicu zâmbi şi reîncepu să se joace cu ghemu de fitil. Pisicu zâmbeşte mereu, c-aşa are el gura, da uneori, când îl amuză ceva, zâmbeşte mai tare. Lumânăraru-şi ridică privirea care rămăsese pironită-n vârfu bascheţilor lu gavagai. gavagai zâmbi, dându-şi seama ce-l înţepase.
- Nu, nu-i deloc rău, repetă gavagai. Mult mai bine decât să fii unu mare.
Şi după ce zise acestea făcu o pauză, ca să-i permită lumânărarului să se gândească la cele auzite. Apoi reluă:
- Aş vrea un luminător de seară.
- O lumânare? se bucură lumânăraru şi sări din genunchi drept în picioare.
- Da. Aia roşie, zise gavagai.
Lumânăraru loă lumânarea roşie cu degetele lui fragile şi-o împachetă într-o bucată de hârtie cerată şi legă pacheţelu c-o bucată de fitil roşu. Şi, cu gesturi ceremonioase, îi înmână pacheţelu lu gavagai. gavagai loă pacheţelu şi fabrică un ban de argint, pe care i-l dădu lumânărarului.
- Multumesc, zise gavagai.
Lumânăraru nu răspunse, că amuţise de uimire văzân divinul miracol.
- La revedere, zise gavagai.
- Hai miau, zise Pisicu.
Şi ieşiră. Şi după ce ieşiră se duseră acasă, şi gavagai începu să scrie povestea lumânării roşii, iar Pisicu să mănânce nişte ciocolată. Şi când s-a-ntunecat de tot şi gavagai nu mai vedea ce scrie, s-a gândit să dea foc la fitilu lumânării roşii. Da i s-a făcut milă de ea şi-a aprins lumina. Şi lumânarea roşie a fost foarte tristă că n-a putu să-şi împlinească menirea.