A fost odată ca niciodată un om. Pe lume a fost mulţi oameni, da omu despre care vă povestesc era special. La început nu era special, da într-o bună dimineaţă a început să fie. Şi aşa a rămas.
Într-o bună dimineaţă, omul despre care vă povestesc nu s-a mai trezit. Omul era singur pe lume, şi n-avea nici serviciu, aşa că nimeni nu şi-a dat seama că omul nostru nu se trezise. Dacă cineva şi-ar fi dat seama că nu s-a trezit şi s-ar fi dus la el acasă să vadă ce-i cu el şi de ce nu s-a trezit, l-ar fi găsit stând întins, cu ochii închişi, respirând egal ca atunci când dormi şi domind, şi
nu şi-ar fi dat seama de ce nu se mai trezise. Şi, din toată lumea, numai povestitorul şi-a dat seama că omul nostru într-o bună dimineaţă nu s-a mai trezit. Şi s-a dus la el acasă şi-a intrat prin efracţie şi l-a observat cum respiră regulat, fără nici cea mai mică expresie pe chip, după toate aparenţele dormind încă.
— scris de gavagai
Vlad Stroescu
…şi a scris la el pe blog de această chestiune, şi în curând toată suflarea se adună în micul apartament al omului care nu s-a mai trezit.
gavagai
si toti intra prin efractie si sunt scosi de politie prin difractie…