Cunoaste-te pe tine insuti

Astăzi vroiam să scriu despre aforismul inventat de Apollon şi afişat în sanctuaru său de la Delphi. Şi numai bine s-a nimerit să-mi pice-n mână o carte pe aceeaşi temă. Cum aforismu-l ştie toată lumea, o să scriu despre carte.

M. Scott Peck, „Drumul către tine însuţi şi mai departe”, Bucureşti, Curtea Vechem 2007

Am atins cartea lui Scott Peck cu degete tremurânde şi o infinită emoţie. Io ştiam drumul către mine însumi; îl urmam adesea, -n medie-n fiecare seară, dar de fiecare dată mă opream acolo, într-o dispoziţie contemplativă. Promisiunea autoruluim că-mi va arăta cum să trec mai departe, aproape că m-a făcut să plâng de bucurie.
Cartea se compune din 3 părţi. În prima dintre ele, autorul se străduieşte să-ţi demonstreze că habar n-ai cine eşti. Stilul e atât de încurcat că nu mai înţelegi nimic şi te gândeşti că poate are dreptate. La a dooa lectură însă, îţi dai seama că-i doar un tertip auctoricesc.
Partea a doua, intitulată „Descoperirea de sine”, işi propune să îţi arate cum să faci lucrul pe care îl comunică titlul. Ca să te descoperi pe tine însuţi, autorul te-ndeamnă să faci, gradual, trei exerciţii spirituale. „Exerciţiul 1. Renunţarea: în fiecare zi renunţă la ceva exterior ţie-şi”. După o vreme, îţi vei da seama că nu mai ai la ce să renunţi. Şi că tot ce eşti tu e doar acea constatare (anume că eşti gol, şi că tot ce credeai că eşti era din afară). Te găseşti brusc în situaţia unui autist care n-are nici un lucru în juru căruia să se închidă. În acel moment, e bine să treci la exerciţiul spiritual număru 2: „Acceptarea: încaţă să accepţi că ceea ce eşti tu e de fapt altceva”. Acesta este momentul încare redescoperi lumea şi-ncepi să te raportezi la ea ca la tine însuţi. După ce-ncepi să te identifici cu lumea, începi să ai reacţii stranii, plângi subit gândindu-te la copiii din India sau începi să râzi în hohote în timpul unei întâlniri, cu gândul la regele Zulu. Prietenii-ncep să te evite pentru că nu te mai înţeleg. Eşti singur. Mai singur ca niciodată. Dar tu eşti lumea. N-ai cum să fii singur. Eşti tot. Exerciţiul spiritual nr 3 („Decuparea”) are rostul să-ţi arate cum să discerni între lucrurile diverse care eşti: cum să alegi ce să fii din toată varietatea de posibilităţi pe care ţi le oferă lumea. A te decupa e ca şi cum ai învăţa să fii propriul tău croitor. Croieţte-ţi o haină pe măsură şi ieşi încrezător în lume. N-ai de ce să te ruşinezi. Eşti tu, aşa cum tu însuţi te-ai construit.
În partea a treia a cărţii, Scott Peck te-nvaţă cum să nu fii mulţumit c-un singur costum de haine. Odată ce ţi-ai croit deja un costum pe măsură, eşti apt să-ţi croieşti şi altele. Pe scurt, poţi să devii oricine vrei. Am găsit capitolul deosebit de instructiv şi optimist.
În ansamblu, cartea este un must read pentru toţi cei care se suspectează de tulburări identitare, aşa cum e gavagai, personaj, om şi dumnezeu ales.

— scris de gavagai