Poveste despre regele Bhumibol

A fost odată ca niciodată regele Bhumibol. Şi regele Bhumibol era regeorunde s-ar fi dus în lume, dar cu precădere era rege-n Thailanda. Thailanda era o ţată tare-ndepărtată şi era locuită de oameni cafenii. Şi peste aceşti oameni era rege Bhumibol.

Când era mic şi prinţ, Bhumibol era chel. Mai era şi slab şi fragil, ca un fir de păpădie. Cum dădăea musonu, cum răcea. Dar Bhumibol avea o fire dârză, şi nu se speria de doicile lui care-l dojenea că-nfruntă ploaia. Când îl dojenea, doicile spunea „Bhumibol, Bhumibol, / Iară ieşi cu capu gol?”. Bhumibol râdea şi se-alinta şi se băga ascultător în pătuţ, aşteptându-şi porţiile de chinină şi de aspirină. Şi dup-o săptămână îi trecea şi răceala. După ce-i trecea şi răceala, Bhumibol se-ncălţa cu bocancii tatălui său (putem să-i numim, fără teama de-a greşi, „bovanci regali”) şi ieşea din nou, cu capu gol, să-nfrunte ploaia. Şi asta-l făcea fericit.

Dar într-o zi tatăl lui Bhumibol muri şi Bhumibol deveni rege-n locu lui. Devenirea asta l-a cam luat prin surprindere pe Bhumibol, că s-a-ntâmplat peste noapte: seara s-a culcat prinţ, iar de dimineaţă s-a trezit rege.

Când Bhumibol s-a trezit rege, încamera lui au năvălit consilierii regali. Au făcut o plecăciune adâncă şi-au început să vorbească repede-repede, învăţându-l cum să fie rege. Dar Bhumibol avea o fire veselă şi nu suporta să i se spună lucruri grave, şi cum îi spunea cineva lucruri grave, cum începea să râdă şi uita pe dată.

- Majestate, ziseră consilierii, e o treabă serioasă. Dacă nu facem canale de irigaţii orezul o să se prăpădească, iar oamenii cafenii vor muri.

Bhumibol începu să râdă foarte tare, căci îl amuza expresia „oameni cafenii”. Pentru el oamenii cafenii erau nişte lucruri foarte abstracte, pentru că nu-i văzuse niciodată-n carne şi oase. Bhumibol crescuse-nchis în palat, iar când ieşea să-nfrunte ploaia, în bocancii regali şi cu capu gol, ieşea în grădina palatului. Şi grădina era împrejmuită cu ziduri înalte din cărămidă, pentru ca oamenii cafenii să nu poată să intre şi pentru ca Bhumibol să nu poată să vadă cum e-afară şi să creadă că lumea e frumoasă şi să fie fericit.

- Majestate, repetară consilierii, e o treabă foarte serioasă. O să-ţi moară toţi supuşii şi n-o sămai fii rege.

- Păi nici nu vreau să fiu rege. Sâc!

- Te rugăm, Majestate.

- Io vreau să fiu prinţ, zise Bhumibol şi bătu cu călcâiu-n pământ.

Călcâiul simţi o oareşce durere, că nu eraprotejat de bocancii regali, iar pămantu, instanţiat în podeaua de piatră a camerei lui Bhumibol, scoase un zgomot surd.

- Ne temem că nu se poate, Majestate. Trebuie să fii rege.

Şi, fiind şi foarte ascultător, din acea clipă Bhumibol a fost rege.

— scris de gavagai