Dependenta de blog

Ieri, profitând de faptu că n-am avut net, am putut să stau să mă urmăresc să văd dacă sunt dependent de blog. De dimineaţă am lucrat, ca-n fiecare zi. Într-o pauză am scris povestea cuţitaşului de Toledo. Mi-am reluat lucrul şi m-am gândit că nu sunt dependent. Spre după-masă au început să-mi tremure degetele. M-am dus la firu de telefon şi-am încercat să-l repar cum ştiu io mai bine. Mi-am dat seama că nu ştiu cât trebuie, cu-atât mai mult cu cât a pierit şi tonu de la telefon. Ducă-se.

Am mai citit un articol. M-am gândit să fac o vizită interesată, să profit de netu cuiva. Am mai scris. M-am gândit să mă duc într-un internet-café. Am căutat încă o dată o reţea wireless. Am mai făcut o cafea. Am alunecat pe gânduri şi m-am gândit c-am strâns destule observaţii şi că pot începe să reflectez pe marginea lor.

La o analiză superficială, aş fi putut fi tentat să spun „da, sunt dependent de blog”. Dar mie nu-mi place ca analizele mele să fie superficiale. Aşa c-am reflectat mai mult. Mi-am adus aminte că am mai multe bloguri. Şi că pe unele dintre ele nu le vizitez cu săptămânile. Deci „da, sunt dependent de blog” nu era un răspuns satisfăcător. Dar dacă, am continuat să reflectez, este vorba de dependenţa de un anumit blog, anume ăsta? Să zicem c-ar fi. Sau că este. Dacă sunt dependent de blogu-ăsta şi nu de altele, înseamnă că-s dependent de anumite proprietăţi ale luicare-l diferenţiază de celelalte. Or singuru lucru care-l diferenţiază de celelalte e o strategie pe termen mediu. Sunt deci dependent de planurile mele, şi nu de mijloacele lor.

Mulţumit că am reflectat în felul acesta, am conchis: „nu, nu sunt dependent de blog”. Şi am adăugat: „dar blogul e dependent de mine”.

— scris de gavagai