Umberto Eco, „Numele trandafirului”, traducere de tipu-ala din Constanţa, Cluj, Editura Dacia, prin anii 80
Prin această carte, Umberto Eco ne introduce în lumea fascinantă a grădinarilor amatori. O pereche de grădinari amatori, Giuseppe şi Giulia, cultivă cu pasiune trandafiri şi micsandre. Pasiunea devine încet, foarte încet, obsesie. Giuseppe şi Giulia se scoală-n fiecare dimineaţă-n cap cu gându să obţină trandafiru perfect. Obţinerea trandafirului perfect se dovedeşte-a fi o treabă anevoioasă, care necesită zeci de încrucişări, dar Umberto Eco are răbdarea necesară pentru a le descrie pe toate.
Dac-ar fi să caracterizez această carte printr-o singură sintagmă, i-aş spune „un roman-fluviu al încrucişărilor”.
Giuseppe şi Giulia, personaje secundare în această paradă de hibrizi, îşi urmăresc obsesia deceniu după deceniu. 
Urmărindu-le destinele, Eco dă dovadă de o infinită gingăşie, mai ales în paginile în care descrieprocesul trecerii culorii din corpurile celor doi în petalele hibrizilor. La sfârşitul cărţii, când Giuseppe şi Giulia devin transparenţi, apare şi trandafirul perfect, pe numele lui Gonzales. Gonzales a fost cumpărat dintr-o florărie, cu 3 euro, de Lucia, nepoţica celor 2.
La vederea lui Gonzales, cu acuta conştiinţă a propriei inutilităţi şi cu o durere foarte vie în zona lombară, cei doi grădinari în căutarea florii perfecte devin invizibili.
O carte plina de învăţăminte.
Nota: cartea a inspirat o serie de desene animate, „Floarea cu şapte culori”.
— scris de gavagai
mihaela
Mizezi prea tare pe pavlovienii matale respondenti care, cum nu?, saliveaza la Eco si la trandafiru’ ‘mnealui, nu-i asa? Totusi, da-le-o bombonica ‘nainte, fa-Te simtit, raspunde-le la comentariile anterioare si lasa-le impresia, chiar daca falsa, ca exista in gandurile ‘mnatale accidentale. Hai.
io anca
Ia te uita: Noi, cititorii in stele si ganduri alambicate, haulind, printre trandafiri si tzepi: Mai gagavai / hai, hai / dihai, dihai / o idee ne mai dai / si apoi sarim pe cai (ca se filmeaza)…
Altfel 1, sunt de acord cu Miha ca mizezi prea tare, mizeaza si tu mai moale. Mai raspunde si Tu, ca tare ne bucuram cand Ne bagi in sama.
Altfel 2, blogu asta e si el un fel de incrucisare dinamica, care necesita rabdare, sensibilitate si tact.
Si Altfel 3, azi e ZIUA MEA!
gavagai
draga mihaela, io nu mizez deloc; si sunt absolut convins ca respondentii mei nu sunt deloc pavlovieni; io mai sunt uneori skinnerian, ca sa m-amuz, dar niciodata aici.
apropo de bombonici, am primit o bombonica cu gust de iepure taman din china. tare mult m-am mai bucurat, da mi-e frica s-o-ncerc.
imi pare tare rau pentru absente, si imi cer scuze. am decis ca de azi sa nu se mai intample. ca sa ma citez, “gata, de maine-mi recuperez viata”.
draga io anca, aceleasi scuze si hai la multi ani.
mihaela
tocmai ma pregatisem sa te sterg de pe oriunde si-al naibii sa fii, iar m-ai facut sa zambesc; ia-ti inima-n dinti si-ncearc-o, chiar daca gustu’ s-ar putea sa te dezamageasca, ca-i de iepure, pfui
gavagai
ce ma fac? ca n-ajung cu dintii la inima.
mihaela
Raspuns: ce duce la ce :)
Zici ca aici nu esti niciodata skinnerian si ca nu aplici conditionarea operanta asupra participantilor virtuali? Ca nu te intereseaza explicatiile prin contingenta? Ba da. Jocul cu imaginatia propus de tine e greu si putini se-ncumeta sa intre-n el. Cei care-o fac doresc sa obtina recompensa (stimulul de intarire :) ) din “cutia lui gavagai”, dar nu nimeresc intotdeauna maneta corecta, probabil fiindca nu au “rabdarea, sensibilitatea si tactul” despre care ne povestea Anca. Ti-am mai zis intr-un alt context si-ntr-o alta forma ca cei care sunt in stare sa rezolve exercitiile de imaginatie propuse de tine se simt BINE.
gavagai
sarmana, e foarte flatant ce-mi spui, dar creca-i necesari cativa bemoli.
anume ca nu cred sa fie nici un joc. io scriu un textulet fara nici o pretentie si-l pun pe blog; iar cei care-l citesc incep sa-si imagineze ce-oi fi vrut sa spun. adevarul eca am vrut sa spun exact ce am spus. tot ce-si imagineaza cititorii in legatura cu textele sau intentiile mele e opera lor, iar io nici bomboana cu gust e iepure n-am mancat, nici gura nu-mi miroase.
sau poate ca mint, cine stie.
io anca
Can am citit io in anu 2 “Beyond freedom and dignity” a lu Skinner am priceput prima data ca mai fiinte superioare e oamenii. Social vorbind. Si ca minciunica si fantezia fac parte integranta din specie, ca asa-i omu si tre’ sa s-adapteze. Si de aia, influentata fiind de Skinner, ma enervez io cand citesc texte ipocrite, cum ca ‘io nu mint’, ‘io nu insel’, ‘io sunt perfect loial’(sau cand vad ce debiteaza paznicu lu eminescu)etc. Si de aia-mi place blogu asta. Ca nu ma enerveaza (adica in sensu celor spuse mai sus). Si nici mie nu-mi miroase gura, desi am baut cam mult astea 2 zile….hihi
gavagai
:)) mie cel mai tare-mi place cand oamenii are valori si moare de suparare cand le e atacate credintele. de fapt d-asta mi-am si deschis sanatoriu. da nu prea am voluntari.