Io, de fel, nu beau ceai aproape niciodată. Da-mi place foarte tare să mă uit cum îl bea alţii. (Alţii, când bea ceai, zici că bea alceva, aşa importanţi se crede.)
Cu toate că nu beau ceai, sunt invitat adesea-n ceainărie sau în casa cuiva, unde refuz politicos ceaşca care mi se pune-n faţă fără să mai fiu întrebat dacă vreau. Gata şi introducerea.
Aşa fiind io, am fost invitat aseara „la un ceai” de Şoricelu, care locuieşte-n casa vecină. Şi m-am dus, că Pisicu m-a rugat să mă-mprietensc cu familia Şoriceilor.
De cum am intrat, mi-am dat seama că Şoricelu are casă grea, cu nevastă şi 11 copii. Copiii e toţi de-aceeaşi vârstă (adică unşpeţi), ceea ce nu-i cel mai de mirare lucru. Soţia e mică şi cafenie, urâţică, şi are mustăţi. Când vine cineva-n vizită se-agită ca o găinuşă de baltă, nu ştie pe unde să-şi mai ascundă şorţu şi are conştiinţa dureroasă că-i miroase mâinile-a ceapă. Şoricelu munceşte cu zioa, pe unde-apucă, şi tot ce câştigă e înfulecat pe dată de unşpeţi.
Îndată după ce-am intrat… îmi place mult acest „îndată după ce”, tocmai l-am inventat, să-l ţin minte. Îndată după ce-am intrat în casa Şoriceilor am fost poftit să şed şi m-am trezit, în ordine, cu vreo 6 dintre unşpeţi în cârcă şi cu-o ceşcuţă de ceai în faţă.
Ceşcuţele şoriceilor sunt făcute din coji de nuci scăpate din gheare de ciori, Şoriceii fiind, aşa cum am spus, săraci. Apa o fierb într-un cazan mare, făcut dintr-o cană de tablă. Focul, din câte mi-a povestit Şoricica, îl aprind cu mucuri de ţigări. Din fericire cei 11 unşpeţi se tem de foc, că s-a-nvăţat minte de când al 7-lea, George, şi-a ars mustăţile-n flacăra de sub omletă. Şi cam atât despre familia Şoriceilor. Să vă spun acum cum îşi bea ceaiul.
Şoriceii bea numai ceai din frunze. Iafrunzele şi le pune pe fundu ceşcuţei din coajă de nucă. Apoi ia apa de pe foc (după ce-a ajuns la 110 grade) şi-o toarnă peste frunze. O lasă un pic, pân-ajunge la 52 de grade. Când apa a ajuns acolo, Şoriceii ridică ceşcuţa cu ambele mâini, mustăcesc un pic, sorb zgomotos şi plescăie, adică le place.
— scris de gavagai
mihaela
Am sa va povestesc cum s-a desfasurat ceremonia ceaiului in familia de soricei aristocrati Oe alcatuita din soricelul Yasunari, latifundiar si tata de familie, soricica Arisa, casnica si mama unspetilor Kazuo, Kenzaburo, Yukio, Yasunari, Shusaku, Haruki, Akuma, Ayano, Toyomi, Ryu si Watachi. La ceremonie a participat ca invitata de onoare soricica Hepburnakuma No, curtezana. Inainte de-a intra in Casa Ceaiului fiecare soricel s-a spalat pe labute si pe botisor, iar inauntru si-a manifestat respectul fata de toti ceilalti prin scurte si obositoare plecaciuni. Gazda Yasunari si oaspetele de onoare Hepburnakuma s-au asezat pe-o rogojina si unspetii pe alta; vasul de portelan si ustensilele necesare erau deja frumos aranjate pe-o a treia rogojina; a patra rogojina a ramas libera, ea fiind asezata inaintea unei nise unde se afla statuia soricelului Bodhi Dharma, intemeietorul budismului Zen (memoriei caruia i s-a aratat un respect deosebit pe toata durata ceremoniei); in sfarsit, a cincea rogojina, mai mica, era asezata in fata unei vetre pe care gazda Arisa a incalzit apa la 60 de grade, turnand-o cu infinita grija peste ceaiul Matcha pulverizat, aflat intr-o ceasca de portelan cu peretii inalti si amestecand bine cu o maturica de bambus pana la formarea unei spume dense la suprafata lichidului. Ceasca a trecut apoi din labuta-n labuta, fiecare soricel band din ceai si dand-o mai departe intr-o liniste absoluta. Dupa circa o ora, la sfarsitul ceremoniei, intre soricei domnea o stare de armonie senina si de veneratie divina.
P.S. Sapte dintre unspeti, Kazuo, Kenzaburo, Yukio, Yasunari, Shusaku, Haruki si Ryu vor deveni peste ani scriitori celebri, publicati la Polirom si Humanitas. :))
vio
indata dupa ce-am inceput sa citesc trebusoara asta, m-aaaam ris:P
=))))))))))))))
fain comentariul mihaelei, btw!
gavagai
aici nu mai stiu ce sa raspund. doar sar’naaaaaaaaaaa.
PS pisicu ma-ntreaba daca poate sa-i cunoasca si el pe soriceii aristocrati.
mihaela
exclus. n-ai vazut ce i-a facut lu’ Puisoru’?
gavagai
pai cred ca asta era si ideea lui. io as zice sa-i cunoasca.
mihaela
subiectu, aparent ireconciliabil si nenegociabil, ar putea, eventual, continua doar daca Pisicu ar fi capabil sa-mi toarca pe de rost numele unspetilor si sa ne prezinte noua, tuturor, cronici concise despre exceptionala prestatie literara a sapte dintre ei.
gavagai
Pisicu o sa faca mult mai multe, o sa vezi.