Câte-un pic-pic-pic până nu mai rămâne nimic

http://www.gavagai.ro/blog/2007/02/16/vand-ieftin-3-copii-ai-strazii/Expresia zilei de azi e un cântecel:
„câte-un pic-pic-pic
Câte-un pic-pic-pic
Până nu mai rămâne nimic.”
În viaţa cotidiană, cântecelu se cântă mai ales noaptea, la petreceri. Chefliii îl intonează ca să se-ndemne unu pe altu să bea mai cu spor. (Habar n-am dacă chiar aşa se-ntâmplă, io nefiind petrecăreţ.)
Dar deşi cântecelu se cântă în contexte bahice, originea lui este într-un context care lesne ar putea deveni pildă de sobrietate şi pioşenie. Originile cântecelului se piere-n negurile antichităţii, atunci când oamenii inventa clepsidra. Îndată după ce-a inventat clepsidra, oamenii-a-nceput s-o folosească-n adunări obşteşti. Trebuie spus că de fapt de-asta o şi inventase, ca s-o folosească-n adunări obşteşti, că ei pe vremea aia nu cunoşteau reprezentativitatea şi se buluceau cu toţii la adunare şi nu mai terminau şediţa decât după trei săptămâni, fiind şi limbuţi. Aşa că clepsidra a răsărit brusc în locu ei firesc, anume pe tribuna oratorului.
Când oratoru urca la tribună, clepsidra era-ntoarsă şi picăturile-ncepea să picure. Publicu, care era foarte plictisit ş-abea aştepta ca oratoru să termine, îşi lansa încurajări precum
„hai ca nu mai are mult”
„a spus „in fine””
„Câte-un pic-pic-pic
Câte-un pic-pic-pic
Până nu mai rămâne nimic”.
În contextele bahice, cântecelu-a intrat tot în antichitate, odată cu clepsidra. După cum povesteşte Platon, Xenophon şi Athenaios, în contextele bahice se ţinea discursuri ca-n adunare. Şi pentru ca beţia să nu se prelungească până dincolo de răsăritu soarelui, chefliii a adus cu ei în context clepsidra din adunările obşteşti. Şi de-aici cântecelu, a cărui folosire s-a alterat în evu mediu, de nu mai face referire la apă, ci la vin.

— scris de gavagai