A fost odată ca niciodată Ioana. Şi Ioana era o fetiţă foarte cuminte (în ciuda ochelarilor) şi-i plăcea să-şi cumpere mereu haine noi. Şi era aproape fericită or de câte ori se ducea la negustoru de straie (îi zic aşa pentru că asta-i o poveste, iar poveştile-arhaizeaza, şi nici n-am fost plătit de Zara sau de Miss Sixty să le pomenesc numele).
- Dal de ce ela aploape felicită, gavagai? o să mă-ntrebaţi.
- Păi, răspund, Ioana era aproape fericită pentru ca nu putea să fie fericită pe de-a-ntregu, gândindu-se mereu că toate hainele noi pe care şi le cumpără seamană cu alea vechi. De fapt de-aici i s-a şi tras.
Fiind ea aproape obsedată că nu-şi găseşte haine noi care să nu semene cu cele vechi, a început să plece în lume. Şi pleca în lume-n fiecare dimineaţă, dar seara se-ntorcea acasă, pentru c-am zis deja că era o fetiţă foarte cuminte. Şi când pleca, pleca să caute haine noi noi. Şi se-ntorcea obosită şi tristă, fără să le fi găsit. Ba chiar ajunsese să creadă că nici nu există haine noi noi şi că noţiunea ar fi inventată (de filosoful muntenegrean Boran Viandovici).
Dar într-o zi (că-n poveşti mereu se spune „dar într-o zi”), Ioana s-a întâlnit c-un negustor ambulant de straie. Plecase-n lume, ca-n fiecare dimineaţă, şi mergea un pic absentă şi uitandu-se la vitrine din pur reflex. Fiind un pic absentă, băgarea de seamă îi era un pic afectată şi-aşa se face că s-a ciocnit de negustor, care era un bătrân care-avea pe umăr o maimuţă şi trăgea după el o tarabă pe care erau haine noi. În urma ciocnirii, Ioana şi-a recăpătat întreaga băgare de seamă. S-a uitat uimită la negustor şi i-a zis:
- Bună ziua, negustorulez.
- Bună ziua, Ioana.
Ioana îl privi şi mai mirată. Era şi mai mirată pentru că remarcase maimuţa şi taraba. Maimuţa sări de pe umărul negustorului taman pe tarabă, în vârful unui morman de haine, şi începu să i le arate Ioanei.
- Ce fel de haine sunt astea, negustorule?
- Haine noi, răspunse negustorul.
- Ce fel de haine noi?
- Haine noi noi, şopti negustorul complice.
Ochii Ioanei, ascunşi în spatele ochelarilor, începură să strălucească. Se apropie de tarabă şi începu să se uite cu băgare de seama la haine. Unele erau doar haine noi (adică semănau cu cele vechi), iar altele erau haine noi noi. Dar hainele noi noi erau prea mari şi nu i se potriveau Ioanei. Maimuţa începu să se enerveze (căci începuse să empatizeze cu Ioana) şi răscolea frenetic prin vraf. Iar Ioana începu să se frustreze, pentru că descoperise că există şi haine noi noi, dar nu şi pentru ea; se gândi că parcă era mai bine înainte, când credea că hainele noi noi sunt o noţiune inventată de Boran Viandovici. Negustorul zâmbea.
- Şi tu de ce zâmbeşti? îl repezi Ioana care, când se frustra, uita că e o fetiţă cuminte (în ciuda ochelarilor).
- N-ai să găseşti acolo haine noi noi, zise negustorul amuzat.
- Şi-acuma-mi spui? Ce fel de negustor eşti tu? se înfurie Ioana.
- Negustor ambulant, răspunse negustorul ambulant aplecându-se. După ce se aplecă, negustorul cotrobăi o vreme prin pântecele tarabei.
După ce acea vreme se scurse, negustorul oftă satisfăcut şi se ridică, ţinând în mână o haină nouă nouă numai bună pentru Ioana. Era o haina nemaopomenită, neagră şi scurtă şi cu gulerul foarte lung, atât de lung încât, daca-l derulai şi ţi-l petreceai peste cap, încetai să mai exişti. Şi Ioana a fost fericită pe deplin, şi a cumpărat haina, şi-a purtat-o la petrecerea la care ne-am întâlnit ultima oară ş-aşa mi-a venit să vă spun povestea asta.
- Gata?
- Păi gata.
- De ce nu vlei să telmini povestea?
- Păi n-am terminat-o?
- Nu. C-ai zis că de la asta i s-a tlas. Ce i s-a tlas?
- Păi chiar nu vroiam sa zic ce i s-a tras.
- Hai, zi-ne.
- K, vă zic, da vă zic numai pentru c-ţi vrut voi să vă zic.
- Dhaaaaaaaa.
- La petrecerea la care-am întâlnit-o ultima dată pe Ioana io nu eram cuminte. Şi cand Ioana s-a-mbrăcat, i-am tras guleru peste cap, iar Ioana a încetat să mai existe. Şi nici nu putea să revină la existenţă trăgând fermoaru de la guler în jos, că ce nu există nu poate să tragă fermoaru. De fapt nu putea sa mai existe decât dacă vroiam io.
- Şi tu vloiai?
- Da, ş-am tras fermoaru-n jos.
- Şi după aia?
- Şi după aia Ioana a început să existe din nou.
- Şi?
- Şi şi-a dat haina la ajutoare.
- Şi mai ce?
- Şi s-a resemnat să-şi cumpere numai haine noi, dintr-alea care seamănă cu hainele vechi.
- Vlem şi noi să ne lesemnăm. Ne laşi?
- Nu, sunteţi prea mici pentru asta.
- Hai, te lugăm, toată lumea ne spune ca suntem plea mici.
- Poate la anu.
- Salu amnaaaaaaaaaaa.
14 Responses to “Despre gulerul care te face sa nu existi”
laura
Feb 2nd, 2007 at 12:21 pm
povestea asta seamana cu cealalta, despre oameni, cum ca prietenii noi seamana cu prietenii vechi. ce inseamna asta, ca prietenii sunt ca si hainele?
eu de obicei am perioade in care ma imbrac doar cu cateva haine care-mi plac mult mult, si dup-aia le schimb. si daca stau bine sa ma gandesc, (spre rusinea mea) am facut asa si cu oameni, destul de multi. si am cateva haine vechi si pe care le iubesc mult, si am si oameni din’astia. si mai am haine noi pe care nu le port insa niciodata. dar nu stiu ce ar insemna asta proiectat pe oameni..
gramaticoasa
Feb 2nd, 2007 at 12:25 pm
Povestea asta e despre copii cuminti care de fapt sunt lai si utopici (de la basme li se trage). Si fiind ei asa utopici, vor mereu ceva nou nou. Pana sa pricepa ca nu se ezista pe planeta ceva nou nou, se fac mari…si gata.
Vlad
Feb 2nd, 2007 at 12:37 pm
Io mam lesemnat mai demult. E foalte misto.
mihaela
Feb 2nd, 2007 at 2:02 pm
Orice femeie cu aspect anorexic si cu moda-n sange e gata oricand sa jure ca o rochie Dior, Valentino sau Coco Chanel, un costum Armani, niste pantofi Miu Miu, o geanta Louis Vuitton sau Marc Jacobs si-un ceas Bvulgari sunt noi noi, mhmm..cat de noi!
Andersen l-a-mbracat pe bietu’ imparat in niste haine atat de noi noi incat lipseau cu desavarsire. Doar Ioana, fetita cea cuminte a-ndraznit sa spuna: Imparatul e gol!
Si Tu, Gavagai M’BO ai haine noi noi. Una ar fi mio, pe-a doua n-o zic. Totusi, ti-amintesti ca mi-ai spus odata Mihalo si eu te-am corectat? Ei bine, am gresit.
maria
Feb 4th, 2007 at 4:38 pm
eu o cunosc pe ioana… si nu e asa… o arzi aiurea
gavagai
Feb 6th, 2007 at 10:27 am
@laura: am cunoscut io pe cineva despre care se zicea ca-si schimba prietenii ca pe sosete. si-am mai cunoscut si pe altcineva care-si schimba sosetele foarte da foarte rar. de-aia-mi plac mie analogiile si parabolele, ca poti sa scoti din ele ce nu te-astepti.
@gramaticoasa: da, si gata :)) te-ai lesemnat?
@Vlad: si de ce te-ai lesemnat? hai, nu te mai lesemna, ca pare misto, da am auzit ca nu-i.
@mihaela: mama, ce m-am speriat cand ti-am citit comentariu. si iuli s-a speriat. care e cea de-a doua haina? hai, spune-mi, te rog. pe mio-l cunosc si, de voie de nevoie il accept. dar a doa haina noua noua?
@maria: si io o cunosc pe ioana pe care o cunosti tu, da creca tu n-o cunosti pe ioana despre care am scris, ca io nu stiu sa desenez ca sa fac portrete dupe natura s-atuncea inventez, adica o ard aiurea, cum ar veni.
mihaela
Feb 6th, 2007 at 1:13 pm
Cum adica v-ati speriat? I-adevarat ca duminica am vrut sa cumpar din piata o matura cu coada, da’ am renuntat. Uf! deci nu sunt vrajitoare; inca.
Pai uite cum sta treaba: de fiecare data cand citesc un post de-al Tau raman asa, cu ochii-n perete si cu mintea goala; apoi mai citesc o data ca sa-nteleg cat de cat ce-ai vrut sa zici; si iar raman asa, cu ochii-n perete si cu mintea goala; pe urma incep sa ma ambitionez: Ce naiba, nu-s in stare sa zic chiar nimic? nu-s; atunci pornesc de la un cuvant, caut pe google si-uneori imi vine cate-o idee subtirica, subtirica pe care-o trec repede in comentariu, ca alta n-am. Ei, odata am cautat cuvantul “bula” si-am dat de-un tip caruia cuvantul i s-a parut interesant si-a scris despre el. Siiii, ce sa vezi? Textul scris de tip parca era scris de gavagai. Mai sa fie! mi-am zis. Atunci m-am pripit si-am tras concluzia ca el esti Tu intr-o haina noua noua si ca Tu esti el intr-o haina noua noua. Si-nca nu cred ca m-am inselat pen’ca, hai sa va flatez pe-amandoi, stilul vostru e in-con-fun-da-bil. Si numele lui are legatura cu Mihalo; mai mult, noi doi, el si eu, Tu si eu avem aceleasi initiale, in ordine inversa. Psihanalizabil, ce ziceam? Te-ntelegi bine cu Freud?
laura
Feb 7th, 2007 at 10:10 am
gavagai, adica mihaela vrea sa spuna ca trebuie neaparat sa comentezi? da’ ce se intampla daca nu comentezi sau n-ai nimic de zis? e rau? da’ de ce? si de ce nu scrie nicaieri? ca sa stie toata lumea, nu?
vio
Feb 8th, 2007 at 11:08 pm
io citeodata cled ca tu ej tetelu si umbli teleloiu!
palol doneol!
gavagai
Feb 9th, 2007 at 9:02 am
@mihaela: nuuuuu, nu ma-nteleg deloc bine cu froid. nu m-am inteles niciodata, da parca de vro 2 ani mai putin ca orcand.
ce pot sa zic, dupa stiinta mea nu sunt tipu-ala. ce-i drept, scriu sub mqi multe nume si-n mai multe locuri, da niciodata ca mihalo. sau nu era mihalo? n-ai un link?
@laura: nu, laura, comentariile sunt strict optionale. cum iti inchipui c-as putea sa ma gandesc sa le fac obligatorii?
@vio: nu, nu sunt tetelu. pot sa bag mana-n foc ca nu sunt tetelu. si la fel si prietenii comuni. ma gandeam sa zic cine sunt saptamana viitoare, la epifanie. da chiar daca zic cine sunt, tot degeaba e, ca nimeni nu ma cunoaste io nefiind celebru.
mihaela
Feb 9th, 2007 at 9:48 am
Ba da. http://www.agonia.ro/index.php/author/0010167/index.html
mihaela
Feb 9th, 2007 at 9:48 am
http://www.agonia.ro/index.php/author/0010167/index.html
mihaela
Feb 9th, 2007 at 10:20 am
Mi-am cumparat dimineata o matura cu coada, da degeaba: nu reusesc sa trimit nici macar un link atata timp cat gavagai nu vrea sa-l primeasca..
— scris de gavagai