“Sonata fantomelor” e o piesa de Strindberg. Io am vazut-o-ntr-o montare-ngrozitoare (semnata Catalina Buzoianu), acum cativa ani, la Teatru Mic. Da nu despre asta e vorba.
Am scris primu paragraf ca sa-mi treaca nelinistea. Curat neliniste.
V-am zis luni ca-mi deschid carciuma. Si i-am si descris principiu. Intre timp carciuma a inceput sa functioneze, am concediat un chelner si am am angajat doo chelnerite, iar clientii a-nceput s-auda de loc. Da nu despre asta e vorba. E vorba ca taman luni (mai pe seara) am fost in carciuma alcuiva (asa face patronii de baruri, se duce-n carciumile altora ca sa ia pulsu concurentei). Si ducandu-ma io acolo (adica in “La scena”), ce gasesc? Ducandu-ma io acolo,
gasesc nu mai putin de 6 persoane din trecutu meu. Scarry. Primu gand a fost ca i-a mai venit cuiva ideea sa-si faca o carciuma ca a mea. Da o asemenea idee nu-i deloc pe toate drumurile si la-ndemana. Explicatia trebuia sa fie-n alta parte. Si iar m-am facut paranoic. Ca ziceti si voi, care e sansele ca-n zioa-n care scriu un text despre ceva sa mi se-ntample ezact ce scrie-n textu-n cauza? Ce-i drept, la cat de mult scriu, s-o putea intampla din cand in cand. Da tot e ciudat. Ca atunci cand am inventat o personaja si dupa cateva saptamani am cunoscut-o pe Mirela, de-am convenit amandoi ca personaja era ea. Sau cand cu casa de pe Maria Rossetti, nr. 39, cand textu-a fost preluat, taman luni, pe un blog. Si simt ca iar ma fac paranoic.
2 Responses to “Sonata fantomelor”
Bogdan
Dec 22nd, 2006 at 2:58 am
salut
te superi ca am preluat textul?
gavagai
Dec 22nd, 2006 at 4:09 am
salut. nu, de ce sa ma supar? chiar mi-ar face placere sa generez un mit.
— scris de gavagai