Despre cum s-a ales Ivan Ivanovici cu-o rasnita-n cap

Intr-o dimineata de noiembrie, pe un ger de crapa capul caprei, Ivan Ivanovici se trezi cu gandul sa se duca la slujba. Era un gand cu totul obisnuit. Lui Ivan Ivanovici i se intampla foarte rar sa aiba ganduri neobisnuite. Gandurile neobisnuite rasareau numai cand era Boran Viandovici prin preajma. Dar acum Boran Viandovici nu era prin preajma. Era tocmai la Podgorica, predand celor 3 studenti ai sai. Nu e deci de mirare ca Ivan Ivanovici avea numai ganduri obisnuite.

Dupa ce se gandi c-ar trebui sa se duca la slujba, Ivan Ivanovici se ridica in capul oaselor, dardai putin si se duse spre baie. Ce-a facut in baie e treaba lui, si n-are rost sa ne preocupe. Dupa ce si-a facut treaba in baie, Ivan Ivanovici s-a-ntors in dormitor, s-a imbracat, s-a uitat in oglinda, a mers in bucatarie, si-a preparat un ceai pe care l-a baut repede, a mancat putina hrisca, a infulecat 2 oo fierte si cateva rachitele si a plecat. In tot timpul asta, Ivan Ivanovici n-a gandit nimic. Daca ar fi gandit, as fi avut grija sa va spun.
Cand a pelcat insa, Ivan Ivanovici s-a gandit sa incuie usa. Lui Ivan Ivanovici ii era frica de hoti si credea ca are temeiuri sa-i fie frica. Dupa ce a incuiat usa, Ivan Ivanovici a chemat liftul, a iesit din bloc si s-a indreptat catre statia de troleibuz. In statie nu era nimeni. Ivan Ivanovici a inceput sa astepte rabdator.
Mi se pare cel putin interesant ca cineva incepe sa astepte. Ma face sa ma gandesc ca asteptarea are un moment initial T1 si un moment final Tn. Momentul T1 ar trebui sa fie clipa in care cel care asteapta ajunge in locul in care asteapta (caci oamenii asteapta intr-un singur loc; e absurd sa spui “te-am asteptat pe strada Lomonosov, intre piata Krupskaia si piata Buharin). Cand spui ca cineva incepe sa astepte, spui de fapt ca a ajuns in locul in care va astepta. Este deci absurd sa spui ca Ivan Ivanovici a inceput sa astepte dupa ce a ajuns in statie. In realitate, Ivan Ivanovici a inceput sa astepte ajungand in statie. Momentul final al asteptarii, Tn, este cel putin la fel de interesant. Daca te-ai plictisit de asteptat si nu mai vrei sa te intalnesti cu lucrul sau persoana asteptata si pleci, asteptarea se incheie in momentul in care parasesti locul de asteptare. Dar cand se termina asteptarea daca intalnirea se produce? In clipa-n care-l vezi pe Foma Feodorovici venind sau in clipa-n care-l saluti? In clipa-n care vezi troleibuzul, sau in clipa-n care te urci in el? Dar sa lasam aceste ganduri neobisnuite, caci e putin probabil ca ele sa-i fi trecut prin cap lui Ivan Ivanovici.
Ivan Ivanovici nu se gandea la asteptare. El astepta pur si simplu. Astepta si tropaia usor, batatorind zapada proaspata. Chipurile ca sa nu-i inghete picioarele. Sur ces entrefaits, in statie aparu o baba.
- Frig, zise baba.
- Da, zise “da” Ivan Ivanovici.
Tacura amandoi, fericiti ca au indeplinit aceasta forma de politete specifica orasului Minsk. In Minsk, atunci cand astepti troleibuzul si nu esti singur in statie, e frumos sa remarci ca e frig.
Ivan Ivanovici si baba tropaiau rabdatori, batatorind zapada praospata si asteptand troleibuzul. Din blocuri se deversau oameni. De fapt, din blocuri nu se deversau oameni, dar e si asta un fel de a spune ceva. Statia se aglomera in fiecare moment, iar Ivan Ivanovici si baba nu mai pridideau sa spuna “frig” si “da”. In cele din urma, asteptarea lua sfarsit.
Ivan Ivanovici se sui in troleibuz, isi facu loc cu coatele si reusi sa obtina lucrul pe care-l ravnea. Anume o palma da bara, de care sa se tina ca sa nu cada peste cineva. Fericit c-a obtinut ce ravnea, Ivan Ivanovici inceta sa mai gandeasca.
Desigur, daca as fi un autor nepasator, as putea incheia povestea aici. Dar eu nu sunt autor. In plus, nu sunt nici nepasator. Si m-am atasat oarecumva de Ivan Ivanovici. Si nu vreau sa scriu o poveste care sa n-aiba nici o legatura cu titlul. Sa revenim deci la Ivan Ivanovici, care se agatase de bara si nu ia-r fi dat drumu nici daca l-ar fi rugat Rosa Luxemburg.
Pe cand sta agatat si nu gandea nimic, Ivan Ivanovici auzi o rasnita uriasa.
“Ce ciudat”, gandi Ivan Ivanovici. “De unde si pana unde s-aud o rasnita uriasa. Zici c-ar fi Boran Viandovici prin preajma”. Gandind acestea, Ivan Ivanovici se uita banuitor prin preajma (prin troleibuz, care va sa zica; scriu “care va sa zica” in multe cuvinte pentru ca e locutiune conjunctionala). Dar in preajma, nici urma de Boran Viandovici. “Ce ti-e si cu gandurile-astea”, gandi Ivan Ivanovici. “Auzi, rasnita uriasa. De unde si pana unde s-aud o rasnita uriasa?” Dar oricat s-ar fi intrebat, adica oricat ar fi repetat intrebarea, Ivan Ivanovici nu reusea sa alunge rasnita. “Deh”, gandi el (gandea adesea “deh” atunci cand nu intelegea ceva; dupa ce gandea “deh”, se impaca cu situatia), impacandu-se cu situatia.
Zgomotul de rasnita persista si dupa ce Ivan Ivanovici se dadu jos din troleibuz. Il urmari pana in birou. I se cuibarise adanc in cap, si nu mai vroia sa iasa cu nici un chip.
- De ce-ai intarziat, tovarase Ivan Ivanovici?, intreba mecanic Foma Feodorovici.
- Pai sa vedeti, Foma Feodorovici, m-am ales cu-o rasnita-n cap.
- Deh, zise Foma Feodorovici.
8 Responses to “Despre cum s-a ales Ivan Ivanovici cu-o rasnita-n cap”
Vlad
Nov 30th, 2006 at 11:06 pm

Postmodernist. Dar mi-a placut.
gavagai
Nov 30th, 2006 at 11:32 pm

io vreau sa merg dincolo de postmodernism. hai ca mai incerc si maine.
Vlad
Nov 30th, 2006 at 11:48 pm

Pai ai mers, altfel nu ziceam “dar mi-a placut”. Chiar, ce e dupa postmodernism?
Doru
Nov 30th, 2006 at 11:57 pm

imi place ce scrii. O sa revin (”I’ll be back” e cam uzat. plus ca risc sa incalc niste drepturi de autor)
gavagai
Dec 1st, 2006 at 12:15 am

@vlad: sar’na. dincolo de postmodernism e ce vroiam io sa fac pe vremuri in revista Imagoo. o sa dau detalii saptamana viitoare, ca pan-atunci mi-am luat foarte multe angajamente si sper sa le pot onora.
@doru: tot sar’na. te mai asteptam.
madi
Dec 1st, 2006 at 12:51 am

deci carevasazica se scrie care va sa zica…ca e locutiune conjunctionala….deh, mentore gavagai….mai gresesc oamenii…don’t be mean…trebuia doar sa-mi atragi atentia. Atata tot.

Obzervi ca ma simt lezata si deci voi lua masuri. Hai te-am pupat.
Vlad
Dec 1st, 2006 at 2:25 am

Ceaicufatadenolasisazicacarevasazica?
gavagai
Dec 1st, 2006 at 5:17 pm

@ Vlad: basigurcolassazicacumvreaeasazica.
@madi: ce-ai, ma, iar ai baut prea multa cafea? nu ma refeream la tine. nici nu stiam ca zici carevasazica. io eram linistit in redactie si vroiam sa scriu carevasazica. si io in redactie nu pot sa tac. asa ca am intrebat cum se scrie. cineva a auzit si a sunat un filolog de profesie, care a zis ca se scrie in multe cuvinte si ca e locutiune conjunctionala. io, in vremea asta, il intrebam pe google, care mi-a zis ca a sasea referinta pentru carevasazica e chiar blogu meu. am decis sa scriu n multe cuvinte si sa spun ca e locutiune propozitionala pentru ca cred ca blogurile pot avea o vocatie educationala. altfel n-ar mai ajunge atatia elevi de clasa a 4a pe blogu meu, in cautare de compuneri depsre toamna.
cat despre amenintari, anytime, numai sa nu se refere la plimbatu cu scaunu. e singura chestie cu care ma pot santaja. hai.