Io, cand sunt in Franta, imi place s-ascult TSF, la radio du jazz. Si cand ma plictisesc de TSF (ca se da zilnic guristi ca Elvis Costello), ma mut pe Radio Libertaire. Radio Libertaire a loat fiinta in 1984 ca post anarchist. S-asa a si ramas. Radio Libertaire n-are nici un angajat. Toti muncitorii de-acolo e voluntary care merge la radio in timpu lor liber, adica can nu lucreaza pntru capitalisti. Cand merge la radio, voluntarii vorbeste mai ales de abolirea pedepsei capitale, de desfiintarea inchisorilor, despre gratuitatea transportului in comun si, desigur, despre femei. Da se-ntampla zile-ntregi in care toti voluntarii sa fie prinsi in ocupatiile lor curente, lucrand la capitalisti sau certandu-se cu concubinele. In zilele-astea, la radio Libertaire se difuzeaza muzica. Si nu e de colea sa gasesti un post care sad ea 26 de ore rock satanic. Sau 17 ore de blues. Asa ca-mi place s-ascult si radio Libertaire. (Mentionez ca-ntr-o noapte, cand se dadea rock satanic, mi s-a facut frica s-am aprins lumina. Si m-am intoprs la Costello. Cu toate astea, repet, imi place sa mai ascult si radio Libertaire.)
Ascultand io odata radio Libertaire, l-aud pe unu vorbind despre Froid. Mien u-mi place s-aud pe cineva vorbind despre Froid. Cand aud pe cineva vorbind despre Froid, ma mananca lobu urechii stangi si-ncep sac red ca am urticarie. In seara de care vorbesc, dup ace-am crezut ca am urticarie, m-am gandit si io, precum Marx, ca anarhismu e un soi de cocktail ideologic, pe deasupra si neexploziv. Ca tezele-anarhiste e ca carnea de iepure, adica sarace-n consecinte, si ca e nevoie ca ele sa fie impanate cu slaninute teoretice de la alte animale, precum Froid, pentru ca mancarea scoasa din cuptoru sintetic sa aiba vreun gust. Da apoi m-am gandit la Feyerabend, si mi-a trecut si gandu la iepurele-mpanat si urticaria. Ca io cand ma gandesc la Feyerabend pot sa-l accept sip e Froid. Si cand il accept pe Froid, ma gandesc ca psihanaliza poate sa fie un soi de terapie care-I ajuta pe unii sa treaca peste spaima de moarte. Ca psihanaliza n-are atat de-a face cu serxu cat cu moartea. Ca sexu e o practica. Si, ca sa-l practice, n-ai nevoie de psihanaliza, ci de prezervativ. Moartea, in schimb, nu e o practica. Moartea nu e nimic. Si nimicul asta e inacceptabil. Si ca sa poti sa-l accepti, adica ca sa poti sa accepti idea ca caum esti ceva si alta data n-o sa fii nimic, e nevoie de o terapie.
Povestea Io seara trecuta pe blogu meu c-a auzit la radio ca frica de moarte e de fapt frica in fata vietii. Si ma-ntreba daca stiu cine-a spus asta. Io nu stiu cine-a spus asta, si nici n-as vrea sa stiu, si nici n-as vrea sa va mint spunand ca stiu si inventand un autor, Stiu insa ca asta trebuie ca va fi fost spus de un om cu multe certitudini in viata. Or oameni cu multe certitudini in viata n-a fost foarte multi. Si toti a fost neinteresanti. Mai interesanti ar fi oamenii cu certitudini in moarte. Da ion u cunosc nici unu, asa ca n-am cum sa va scriu despre ei.
Ote si textu, draga Io.
— scris de gavagai
gavagai
nu stiu ce sa zic in legatura cu numaru oamenilor cu certitudini. poate nu sunt interogati indeajuns. avea nasu meu o vorba in quiddities, s.v. “belief”: ori de cate ori cineva par foarte sigur de ceva, intrebati-l ce suma ar paria pentru a-si sustine credinta. suma pariata e direct proportionala cu aceasta credinta. pe de alta parte, oamenii cu certitudini nici n-ar concepe sa parieze pe ceea ce cred. caci certitudinile lor sunt valori; iar valorile nu pot face obiectul unui lucru atat de futil ca un pariu.
una peste alta ce espresie misto si redevenind seriosi, “stranie coincidenta ca-n fiecare craniu care a fost deschis s-a gasit un creier”, cum scrie si-n “on certainty”.
io
cine ar trebui sa ii interogheze?
si cum nu, la casino nu se pariaza pe jetoanele alea care sunt de diverse valori? iar la epuizarea lor, ceasu de aur, casa, masina; astea nu’s valori?
s’a gasit, e drept, dar s’a si pierdut, ca in cazu poetului national, care a fost furat de pe pervaz de catre o pisica
Vlad
‘rea naibii de insomnie, imi bubue capu fraţilor. Nu erea un catel ala care l-a furat pe poetul national? Da unii zice ca erea facatura, ca de fapt n-avea deloc gome sifilitice la autopsie, si ca il otravisera degeaba cu mercurocrom. Pe vremea aia nu prea erau procese de malpraxis, dar oricum ar fi dat Marinescu cu ei de pamânt, pe atunci era unul dintre boşii Europei in medicina (Marinescu vrusese sa vaza si el creerul, da n-a mai apucat, ca l-a mancat pisica sau catelu, eu inca sper ca asta e adevarul, pentru ca asta inseamna ca moleculele creierului lui au reinviat, ma intreb ce ganduri geniale au inceput sa se miste in pantecul pisicocatelulului).
Hai v-am pupat ca ma duc sa-mi fac cafeaua. Multi ani dupa aceea, in faţa plutonului de executie, colonelul vlad isi aminti de insemnarile voastre.
gavagai
ca bine zici de marinescu, am vazut un numar din revue de metaphysique et de morale in care era vorba de el, ca tocmai murise, si tare il mai laudau.
in schimb, despre poietu national si universal, n-am vazut nimic in presa straina a vremii.
hai, insomnii frumoase.
p.s. ce faceau insomniacii inainte de inventarea blogurilor?
io
numarau oi
mary
sau se uitau in tavan.