In februarie 1866 ne-am trezit ca fiind o tara fara capatai. Inca mai mult, Bratianu se ruga de toata Europa sa ne furnizeze un print strain, iar aia o tot dadea la-ntors, fugi, ba, Ionel-Ionelule d’acilea, cin sa vina la voi, nici mort nu-l las pe Poldy-al meu, sau cum se chema Prince Charmantu. In timp ce umbla Bratianu-asa cu traista-n spate, canta bluesuri : « Muntii nostri aur poarta / Noi cersim din poarta-n poarta ». Tot cersind, ajunse la Poarta Prusiei. Incepe el sa bata, da portaru Bismark, un ala ciufut si scartar, cica
- Stapanu nu primeste astazi, ca e ocupat.
Bratianu fusese si el portar si stia care-i miscarea, asa ca scoate repede afacerea Strousberg din buzunaru de la spate si i-o paseaza lu Bismark care zice
- Sa vad ce pot sa fac.
In vremea aia-n Prusia erea o harababura de te cruceai, ca regele Wilhelm primu vroia sa fie imparat, da n-avea loc de Franz Iosip. Si cum n-avea loc de el, a-nceput sa-l palmuiasca cu manusile si sa-l provoace la razbel. Si pa cand racanii sa omora fara sa stie fix de ce, regele si cu imparatu bea vin de Porto si sta in sala mare a palatului de la Belvedere : sta asa pe burta si sa juca cu soldatei de plumb. Nu prea era fericiti, nici unu nici altu. Imparatu era suparat c-avea o nevasta cam tarfa si cam nebuna, iar regele nu stia ce sa se mai faca cu toate rudele-alea de le-avea pe cap. De pilda cu tanarul Karl de Hohenzolern-Siegmaringen, un tanar de mare viitor, de profesie colonel.
Cand l-a penetrat Bismark pe Bratianu in sala mare a palatului, cei doi suverani aproape ca se luase la bataie pentru Liechtenstein. Da i-a calmat Bratiana s-asa a uitat de tarisoara care e si azi independenta si numai foloase-am avut din asta, ca batem si noi pe cineva regulat la futbol. Dupa ce i-a calmat, Bratianu a ramas incurcat, in picioare si cu caciula-n maini. Si Wilhelm Primu se uita la el cu niste ochi patrunzatori si c-o infatisare aspra de titan, ca sa-l sperie, si cica :
- Cine esti, de la ce oameni vii, care ti-e cetatea si cine-ti sunt parintii ?
- Sa traiesti, maria ta, io sunt Ionut Bratianu, vin de la unii la care le zice romani, cetatea mi-e a lu Bucur, iar parinti mi-a fost Ion si Ioana.
- Imi place cum raspunzi, zice Primu.
(Si intorcandu-se catre Bismark :)
- A platit ?
- Ihi.
- Bine, si ce vrei ? intreba regele.
- Da si noo un print strain domnu, ca ni-i tara fara capatai si suntem 12 milioane de orfani si tatal nostru carele esti in cer sfinteasca-se numele tau, vie-mpara…
- Gata, ajunge. Stai sa ma gandesc.
Si sa gandeste zi de vara pana seara, de curgea transpiratia de pe el ca de pe Satchmo, iar seara striga
- Heureka !
- Au ! raspunde regina.
- Taci, fa, ca nu pe tine te strig. Ionelule-am gasit !
Asta adormise, porcu. Si sforaia. Atunci Primu ii da un picior in coaste ; Bratianu horcaie ce horcaie si se scoala :
- Florico, ada fa oala de noapte.
Da-si da seama unde se afla si tuseste jenat.
- Gata, Ionelule, ti-am gasit printu. Fritz! urla regale, ia adu-l pe Karl ala micu.
Intra Karl intr-o fuga, da ferindu-si fata, ca regele il mai palmuia din cand in cand.
- Saru mana, nene. Ce e ?
- Asa vorbesti tu, ma ? si zbang, ii da una de-i scoate 2 dinti.
Karl incepe sa planga ; regina-l calmeaza, ii sterge mucii, ii incheie cureaua si-i da o aparenta decenta.
- Ma, Karl, ma, zice Wilhelm, ia vino ma tu-ncoace.
- Nu, nene, ca iar ma bati.
- Nu te bat, ma.
- Nu te cred.
- Pe cuvantu meu de rege. Ia vino-ncoace.
- Bine.
- Ma, Karl, ma, ce vrei tu sa faci in viata, ma ?
Auzind asta, Karl se excita si-ncepe sa dea din coada.
- Io-n viata vreau sa fiu fericit, sa am bani, masina si-o femeie buna si vreau sa merg in Africa sa vanez lei si vreau sa ma fac cosmonaut. Si…si…si mai vreau multa ciocolata. Gata.
- Vai, ce dragut e, zice Ionut Bratianu topindu-se. Il iau.
- No ma Karl, ma, nu vrei tu sa fii rege ?
- In locu tau, nene ?
- Ia vezi, c-acum o furi ! O stii pe Romania ?
- Cine-i asta ?
- O tara mica dar cu relief variat si cu o bogata retea hidrografica.
Lu asta micu-i curgea deja balele :
- Da. Da
.- Atunci semneaza foaia asta. Asa. Sa fie-ntr-un ceas bun.
Cred ca nu mai trebuie mentionat ca-n noaptea aia s-a dat chef. Pe banii lu Bratianu. Iar dimineata-l ia Bratianu pe Carol Unu si se duce la hanu unde trasese.
- Florico, scoal’ ca plecam.
- Firi-al dracu, ca te-ai dus la curve si m-ai lasat singur-acilea sa ma violeze astia…
- Taci, fa, ca te-aude Maria Sa. Ti-l prezint pe Rege.
Asta s-asaza-n genunchi si nu-s cum face de se-mpiedica-n fuste si cade drept in poala regelui. Tare mult i-a mai placut lu Cariol Unu. Si-a zis in sinea lui c-o sa fie misto-n romania. Da n-a fost.
Dupa cum am mai zis, regatu prusac si cu mireasa Austria era-n razboi si Karol nu putea sa patrunza-n a doua numita asa nestingherit. Nu-s dac-am notat, da Ionut Bratianu era om citit si se credea fanu al mai mare al boierului Barbat Plesa, mare ganditor roman. Si pomenitu boier Plesa zicea mereu sa-nvatam din trecut. Asta a fost ideea salvatoare. Ca l-a bagat pe Carol Unu sub fustele lu Florica ca Petru Unu pe Cantemir su fustele tarineis-asa a ajuns cu bine la Bazias, de-a-ngenunchiat 12 milioane de suflete si cica sufletele
- Sa ne traiesti, Maria Ta.
— scris de gavagai