Plecatul e o treaba foarte serioasa. Iti ia ceva timp sa anunti. Iti mai ia ceva timp sa te intrebi unde te vei duce. Apoi urmeaza certurile. Si revelatia. In fine, trebuie sa-ti faci bagajele. Si (optional) chiar sa pleci.
Sa anunt ca plec, mi s-a intamplat prin viu grai si prin scris. Prefer s-o fac in scris, ca sa nu dau posibilitatea unui drept la replica. (Exemplu de drept la relica: “Ce, esti nebun?”) [Profit de ocazie sa anunt ca nu sunt nebun.]
Poate n-o sa va vina sa ma credeti, da destinatia am ales-o fara sa stau vreun pic pe ganduri. Ma duc la Cernavoda, mi-am zis. Cand te apuca plecatu, te duci unde vezi cu ochii. Iar io, intamplator,vad la Cernavoda. Ca doar acolo pot sa fiu non stop online. Andra-mi spune ca un tip si-o tipa de la Braila fac terapie prin teatru cu niste copii bolnavi de sindromul Down. Iar Pisicu doarme. Si io ma duc la Cernavoda.
Certurile sunt cu oamenii care nu inteleg de ce dracu sa pleci la Cernavoda. Cum io insumi nu stiu de ce dracu sa plec tocmai la Cernavoda, certurile se pot dovedi a fi extrem de absurde.
Revelatia s-a produs azi la Berbecu. Eram singur la masa (ca io mai mananc singur, si nu mi-e rusine) si ma uitam la ghivece, si m-am gandit ca de ce dracu sa plec. Revelatia asta m-a speriat, ca acelasi lucru-mi spun si oamenii care ma intreaba daca sunt nebun. Sper sa nu ajung sa ma intreb si eu acelasi lucru.
Cat despre bagaje, m-am apucat sa le strang azi dimineata. Si nici acum n-am terminat. Oricum sunt prea multe pentru puterile mele. Si mai am si chitara. Si nici nu pot sa-l pun pe Pisicu-n bagaje. Ca pe el nu-l iau.
In fine, optiunea plecarii. Asta ramane sa vedem. Maine, de pilda.
Hai va iubesc. Si noapte buna.
— scris de gavagai