Gavagai, Dumnezeul Nepalului. Prolog

Intr-o dupa-masa de sambata, spre marea lui stupoare, Gavagai a fost ales Dumnezeul Nepalului.
Gavagai se lasa adesea stupefiat voluntar, dar stupefactiile involuntare ii produceau o satisfactie, desigur, deosebita. Se afunda in aceasta deosebita satisfactie ca-ntr-o saltea cu apa si se ruga sa nu se sparga; apoi incerca sa-si imagineze ca face sex (in conformitate cu cele mai variate scenarii) si adormea intotdeauna inainte de a reusi macar sa aleaga un scenariu. Pentru ca Gavagai e ca un copil: cum il pui in pat, cum adoarme.
Satisfactia prilejuita de stupefactia de a fi fost ales Dumnezeul Nepalului nu a produs insa rezultatul asteptat. Gavagai pur si simplu nu putea sa adoarma. Statea afundat in salteaua lui cu apa si se uita la tavan. Tavanul era portocaliu si in afara de asta nu avea nici o proprietate. Din asta putem infera ca Gavagai doar se prefacea ca se uita la tavanul portocaliu. In cazul acesta insa se pune intrebarea la ce se uita de fapt.
- La ce te uiti de fapt, Gavagai?
Incep sa rad. N-ar fi trebuit sa-l intreb. Nu e frumos sa intrebi lucruri personale. Rad stanjenit, iar Gavagai raspunde:
- La nimic.
E si asta o treaba, sa te uiti la nimic. Cand esti Dumnezeul ales (deci legitim) al Nepalului, poti sa te uiti la orice, chiar si la nimic. Lucrul acesta, adica sa te uiti la nimic, este imposibil pentru oameni, dupa cum ne-nvata si traditia metafizica. Oamenii au acces numai la ce este, nu si la ce nu este; stiu ca exista ceva care nu este si tare-ar mai vrea sa traga cu ochiul peste gardul fiintei, dar trebuie sa se linga pe bot si de distractia asta. Ceea ce nu e cazul in cazul lui Gavagai, care trebuie (in mod necesar, vreau sa spun) sa vada ce este si ce nu este, ca sa poata sa aleaga, pentru supusii sai nepalezi, fiinta in locul nefiintei. Lui Gavagai ii place traditia metafizica occidentala si, intr-un rand, chiar l-a citat pe Leibniz.Dar sa-l lasam naibii pe Leibniz si sa ne-ntoarcem la Gavagai pe care, v-amintiti, l-am lasat afundat in salteaua lui albastra, plina cu apa, si prefacandu-se ca priveste tavanul.
- Si cum arata nimicul asta? am persistat in impolitetea mea crasa.
- Cum vrei s-arate? In nici un fel.
Mari prosti mai sunt oamenii. Auzi, «cum arata nimicul?». Pai daca ar fi aratat in vreun fel, nu l-ar fi vazut fenomenologii? Ca ei le vad pe toate
.- La ce te gandesti, Gavagai? am facut eu o ultima incercare de a sparge salteaua albastra cu apa.
- La nimic.Vazand ca nu poate fi scos din nimicul lui, am inceput sa ma tem. Credeam ca Gavagai va ajunge la concluzia ca nimicul e mai interesant decat ceva si ca va aneantiza Nepalul. Dar Gavagai are inima cat un bivol; mare adica. Si n-ar fi in stare sa aneantizeze nici macar o musca.Stiind ca n-o s-o scot la capat cu el, am incercat o abordare frontala.
- Nu poti sa dormi? l-am intrebat pe un ton neutru.
- Nu.
- Din cauza stupefactiei de a fi fost ales Dumnezeul Nepalului?
- Nu. Asta-i ceva normal.
Se vede treaba ca nu-l cunosteam prea bine pe Gavagai
.- Atunci de ce?
- Ma framant.
Ciudat om mai e si Gavagai. Chiar si cand se framanta pare a nu se gandi la nimic.
- Si ce te framanta?
- Nimic.
- Hai, spune-mi.
- Pai toti oamenii au o zi de nastere. Atunci cand merg la restaurant cu prietenii si le platesc consumatia si primesc in schimb un cantec. Nu-i asa?
- Ba da.
- Ei bine, asta ma framanta
.- Ce anume?
- Eu n-am nici o zi de nastere.