Comunismul și cultele protestante

Comunismul și cultele protestante

În textul pe care-o să-l scanați pe diagonală în următoarele treizeci de secunde am să vă spun de ce au interzis partidele comuniste cultele de tip protestant. Inițial, titlul era „Maaaamiii, a venit penticostalii”, dar riscam să vă las impresia ca abordez subiecte futile, precum nararea unei scene de marketing religios; așa că l-am schimbat repede și-am început să fac presupuneri despre cum îmi citiți textele.

Subiectul aici abordat poate genera două piste: una superficială, și alta mai subtilă, ca să nu-i zic altfel.

Pista superficială spune că partidele comuniste au interzis cultele protestante pentru că Engels spusese că religia este opiul popoarelor.

În epoca-n care Engels spunea asta, opiul era folosit ca medicament (analgezic și calmant, și nu soporifer, dacă țin bine minte); uneori era amestecat cu alcool, iar mixtura se numea laudanum și mirosea puternic a sectă milenaristă sau societate teosofică. Opiul, s-o spunem pe șleau, avea gradul lui de respectabilitate și intra nestingherit în Rotary Club.

Pe lângă uzul medical, pasta vâscoasă extrasă din măciuliile de mac alb și distilată în Balneum Mariae după o rețetă chinezească adusă în Europa de un derviș afgan (o operă la galben, cum ar veni) era folosită și pentru producerea a ceea ce Tradiția numește lapis exilis sau „paradisuri artificiale”. Cititorul răbdător va putea găsi în literatura epocii nenumărate descrieri de scene în care chinezi bătrâni se adună în cocioabe mizere sau în galeriile de sub San Francisco, trag din pipele lor scurte și cad în extaz strigând Nevermore.

Religia deci, după Fred Engels, e un analgezic pentru uzul general al maselor, e ceea ce tocește lupta de clasă și-l bovinizează pe om, e dușmanul lucidității sale, elementul care preschimbă calculul cabalistic al revoluției în misticism de cea mai joasă sorginte, opera la negru, „Moartea durerilor” ingerată de motanul lui Tom Sawyer. Religia, prin adevărurile pe care le servește, îl face pe proletar imun la adevărurile materialismului dialectic. Și, chiar dacă religiosul s-ar converti la marxism, ar face-o doar pentru a-și legitima ereziile mistico-anarhice. Religia, acest opiu al popoarelor.

Totuși, partidele comuniste care au reușit să instaureze democrații populare pe ici-pe colo, nu s-au grăbit defel să eradicheze religia. Într-un fel era și firesc, dac-ar fi făcut-o ar fi fost nevoite să transforme materialismul dialectic în metadonă, cu toată doza de misticism ce decurge din această opera la gri. Pista superficială este, ca de obicei, falsă.

Să-ncercăm acum să fim puțin mai subtili și să ne raportăm altfel la comunism. Să ne închipuim că este o religie.

Privită de la înălțimea panopticonului postistoric în care ne facem de cap, religia lui Mohr (asta-i porecla lui Marx) ne apare ca una a cărții. Adevărul a fost revelat – printr-o metodă – și transcris cu răbdare și cu litere mici, la lumina candelabrelor cu șapte lumânări, pe niște pagini sacralizate. Paginile au fost comentate îndelung (tezele patrologiei comuniste, nu-i așa?), ereziile au fost îndepărtate prin ciocanseceriade epuratorii, ortodoxia și-a găsit făgașul natural, iar credinciosul nu mai are decât să mediteze, iar și iar, la adevărul parabolelor din Sfânta familie și să urmeze calea trasată de arhierei. Creștinism, mozaism și islamism, sincretizate și distilate în alambicul sintezei dialectice, unicul dătător de materie în stare pură.

Cultele protestante, pe de altă parte, aruncă în aer ordinea lucrurilor. Exegeza textelor sfinte ajunge la îndemâna primului venit, mijloacele de producție a adevărului se democratizează. Virulența Contrareformei e determinată tocmai de amenințarea la adresa alambicurilor legitime de distilare a cuvântului adevărat.

Partidele comuniste, prin urmare, n-au putut accepta cultele protestante (sectele, cum ar veni), pentru că puneau la îndoială un mod de producție. Protestanții n-aveau decât să se facă ortodocși ori catolici, sau să suporte opera de intoxicare a iezuiților regimului popular. Ortodoxia și catolicismul, pe de altă parte, erau inofensive pentru că foloseau același mod de producție a adevărului. Închise în bisericile lor, făurind ele însele socialism + electricitate.

Tablou de 原作者不明, imagine de pe Wikipedia.

Descarcă textul în format PDF