Anatomia și fiziologia poveștilor

Anatomia și fiziologia poveștilor

Poveștile sunt entități imateriale create de minți omenești pentru plăcerea proprie și a altora ca ele. Mințile care intră în contact cu poveștile pot fi neutre, scârbite ori seduse. Uneori (adică arar) se-ntâmplă ca o minte s-apuce o poveste de coada-i lunecoasă și s-o dea cu capul de masă până nu mai mișcă; apoi o curăță de solzii de balaur și-o spintecă cu paloșul fermecat al analizei, pentru a-i cunoaște anatomia și fiziologia.

Din punct de vedere anatomic, o poveste se compune din piele, cap, gât, desfășurarea acțiunii și picioare.

Pielea poveștii se compune din aspectul cuvintelor. Ea este ceea ce îi spune oricui că textul pe care-l citește sau discursul pe care-l ascultă este o poveste (poveștile fiind ca miturile lui Lévi-Strauss).

Capul este starea inițială. La început, orice poveste este senină. Situația ne este prezentată cu calm. Cititorul se relaxează, fără să bănuiască urmarea. Autorul își râde în barbă. Iar mintea care se-amuză să disece povestea alunecă de pe barba autorului pe gâtul poveștii.

Gâtul are funcția de intrigă. Formal, începe cu „dar într-o zi”; sau, când povestitorul nu e gavagai, începe cu „dar iată că”; sau pur și simplu cu „dar”. Gâtul e subțire și fără logică. Nu se înțelege prea clar de ce personajele, senine în capul poveștii, trebuie să-și ia picioarele la spinare și să plece taman la Împăratul Roz, care să-i supună la trei probe inițiatice.

Suita probelor inițiatice constituie desfășurarea acțiunii. Este partea cea mai previzibilă a unei povești. Cititorii așteaptă cu nerăbdare să ajungă la deznodământ.

Deznodământul constă în petrecerea de nuntă a eroului inițiat. Din acest motiv, susțin oamenii de știința basmelor, partea aceasta se mai cheamă și „picioarele”: pentru că oamenii dansează cu picioarele. Rolul picioarelor este să restabilească ordinea inițială. De unde și expresia „unde nu-i cap, vai de picioare”.

Pânză de Jan van Neck (Lecția de anatomie a doctorului Frederick Ruysch), imagine de pe Wikipdia.

Descarcă textul în format PDF