O teorie antică a văzului în SF-ul contemporan

O teorie antică a văzului în SF-ul contemporan

Deci mentalitatea colectivă se înșeală adesea. E ceea ce a vrut să sublinieze un cercetător onorabil – Emile Durkheim în speță – în studiul său despre suicid. [Vă reamintesc că, pentru a culege datele care au furnizat baza analizelor statistice din suspomenitul studiu, Durkheim a făcut apel la nepotul său Marcel Mauss, pe care l-a folosit pe post de negru; din pricina încăinexistenței fotocopiatoarelor, Mauss a trebuit să se sacrifice și să copieze manu propria „Registrele de suicidari” pe care Prefectura poliției a avut amabilitatea să i le dăruiască în schimbul unor călduroase mulțumiri. (Apropo de prefecturi, în epoca lui Durkheim trăia la Lyon un prefect care se numea M. Poubelle, eponimul familiarei pubele de care-ar trebui să ne servim cu toții când suntem răciți și trebuie să aruncăm șervețelele care, iată, ne-au umplut buzunarele.)].

SF-ul a fost inventat de E.A. Poe în prima jumătate a secolului nouăsprezece – deși, în mediile științifice, se vehiculează ideea că ar fi fost inventat odată cu redactarea a două lungi poeme, Enuma Eliș (Când sus..., utopie cosmologică) și Epopeea lui Ghilgameș (utopie medicală). E.A. Poe era american și opioman. Opera sa a fost tradusă în franceză de Charlus Baudelaire (el însuși opioman), cu ajutorul câtorva marinari beți din Dover.

Stratul următor al acestei istorii deja seculare este reprezentat de Jules Verne (inventatorul ziarului cu litere de ciocolată și al trotuarelor rulante), H.G. Wells (inventatorul mașinii timpului), Karel Čapek (inventatorul robotului și al absolutului) și Daniil Ivanovici Harms (care n-a inventat nimic).

Mentalitatea colectivă crede că acești reprezentanți, pe lângă o cultură tehnică la patru ace, posedau și o cultură clasică cel puțin la fel de prodigioasă.

Aceeași mentalitate colectivă crede că, odată cu următorul strat al istoriei care ne preocupă aici – strat reprezentat de oameni precum Frank Herbert (inventatorul navigatoarelor GPS), Arthur C. Clarke (inventatorul sateliților), Isaac Asimov (inventatorul ONG-urilor), Stanislaw Lem (inventatorul vieții și al Cyberiei, un generator electric) ori Ray Bradburry (inventatorul serviciilor municipale) – cuantumul culturii clasice a scăzut progresiv, până la completa absență din scrierile autorilor contemporani.

Dar, o zic fără niciun efect de surpriză, mentalitatea colectivă se înșeală când crede toate astea. O să-mi demonstrez afirmația arătând, în primă instanță, sursa erorii mentalității colective. Voi arăta apoi cum o teorie antică foarte exotică – a mecanismului văzului – se regăsește în scrierile autorilor contemporani de SF – autori despre care se crede îndeobște c-ar fi lipsiți de orice firimitură de cultură clasică.

Sursa erorii mentalității colective este de găsit în evoluția bacalaureatului și a sistemului de învățământ secundar din Franța.

Secole de-a șirul, cam din vremea Renașterii (când s-au inventat natura și cultura), un om era judecat în funcție de referințele clasice pe care le îngâna în discurs. În momentul în care s-a inventat instituția bacalaureatului, mișcarea firească a fost să se traducă acest obicei nesănătos în practica examinatorie. Dacă voiai să te faci inginer de mine, erai nevoit să-nveți pe dinafară câteva pagini de Pliniu (cu tot cu formele oblice ale substantivelor de declinare a treia) și 1848 de Victor Hugo.

Treptat, odată cu pătrunderea inginerilor de mine în structurile de stat, sistemul de învățământ secundar și bacalaureatul au fost remodelate în filiere (clasică, tehnică), iar locutorii și-au mai curățat discursul. Așa a început fericita eră în care nu mai auzeai la tot pasul citate din Properțiu sau Lactanțiu.

Aceasta fiind situația, mentalitatea colectivă, care-i întotdeauna superficială, a început să creadă că resortisanții din filiera tehnică n-aveau habar cine a fost Alcmaion din Crotona. [Răspândirea la scară globală a acestei credințe originate în Franța vine din proprietatea mentalității colective de a fi snoabă.]

Parcă pentru a-i face în ciudă acestei mentalități, autorii contemporani de SF au folosit în scrierile lor o teorie antică a mecanismului văzului pe care Aristotel, în De sensu et sensibilibus, i-o atribuie lui Timaios.

Pentru Timaios, văzul era o activitate interactivă: din ochii văzătorului ieșea o rază, ca dintr-o lanternă; raza se lovea de obiect, iar văzătorul vedea obiectul de văzut.

Luând notă de această teorie, autorii contemporani de SF au inventat razele laser care-ți ies din ochi.

Q.e.d.


Textul acesta a fost scris de sociologul francez Olivier Tachin și prezentat la Momentum. Al III-lea Congres Internațional de Psihologie Cuantică, organizat de Boran Viandovici și găzduit de Universitatea din Podgorica.

Tablou de H. J. Detouche (Galileo Galilei prezentându-i telescopul lui Leonardo Donato), imagine de pe Wikipedia.

Descarcă textul în format PDF