De ce este pisica animalul Diavolului

De ce este pisica animalul Diavolului

La început, Pisica nu exista. Asta se întâmpla pe vremea când Diavolul era un înger banal, pierdut în oastea Domnului. În acele vremuri senine, universul era lipsit de griji și nepoluat de industrie. Lui Dumnezeu nici nu-i trecea prin cap să-i inventeze pe oameni, ci-și vedea de treburi, curățând codurile lumii.

Dar într-o zi Dumnezeu n-avu ce face și se jucă în noroi. Și din noroi ieși Adam. Și mai târziu ieși și Eva, dintr-un os. Iar Adam și Eva, spre deosebire de celelalte creaturi care se mulțumeau s-asculte cuvântul Domnului și să se mănânce unele pe altele, s-au gândit în mintea lor să inventeze limbajul, punând porecle creațiilor divine.

Văzând așa ispravă, Diavolul s-a dus la Dumnezeu și i-a zis după cum urmează după liniuța de dialog:
- La ce-ai mai făcut, Doamne, creaturile-astea hulitoare? Nu vezi cum pângăresc tot ce văd? Dă-mi-le mie mai bine, să fac cu ele o fermă și să le dăm de mâncare la caii înhămați la carul soarelui.
- Ia mai bine pune-ți pofta-n cui! se răsti Dumnezeu, care nu prea-l avea pe Diavol la lingurică. Nu vezi ce bine mă distrez jucându-mă cu ei? Ia mergi tu și caută-ți de treabă.

Și, căutându-și de treabă, Diavolul se împiedică și căzu. Și, de ciudă că toți arhanghelii și oștile de îngeri au râs de el, a jurat să nu mai calce vreodată-n sfântul Rai. Și și-a făcut o casa nouă, în Iad, și-a început să se țină de fărădelegi. Așa au apărut eclipsele, asteroizii și fiordurile. Și peisajele-n general.

În ciuda fărădelegilor, Diavolul era tot nemulțumit. Că tare-l mai pizmuia pe Dumnezeu pentru noua lui jucărie, care era Adam și Eva, și-ar fi vrut să pună labele lui negre și cu unghii lungi pe ea. Și, stând el și chibzuind, una-două a inventat șarpele, ca să strecoare printr-o gaură din gardul sfintei grădini a Raiului. Și, după ce l-a inventat, l-a învățat ce și cum să-i bage-n cap Evei ca să muște din fructul oprit. Și Eva a făcut întocmai după cum i-a zis șarpele. Și după aia l-a spurcat și pe Adam.

Văzând că Adam și Eva sunt la cules de frunze de smochin și că se rușinează că sunt goi, Domnul a înțeles că mușcaseră din mărul cunoașterii. Cunoașterea dată de măr era cea a binelui și a răului, iar Dumnezeu nu voia ca oamenii să muște din el, ca să n-aibă posibilitatea să-i judece Creația. Simțindu-se astfel expus, n-a mai avut decât să se mânie și să-i izgonească pe cei doi ingrați din sfânta grădină a Raiului, condamnându-i să se ducă la birou și să facă ce-or ști ca să-și cumpere salam și ridichi negre.

Văzând peste gard toată tevatura, Diavolul nu-și mai încăpea în piele de mulțumire. C-așa se simte cineva a cărui muncă nu e în zadar. Oamenii însă, a căror muncă e mereu zadarnică, nu erau deloc mulțumiți, ci mergeau obidiți în căutarea altui sălaș. Și, din popas în popas, ajunseră pe Pământ.

Printr-o înțelegere tacită a tuturor forțelor cosmice, Pământul era al nimănui. Iar Dumnezeu și Diavolul știau asta, și nu puteau risca o intervenție directă, că nu s-ar mai fi jucat niciun alt zeu cu ei; dar nici nu voiau să-i lase pe oameni în pace, că le plăcea să vadă cum le iese apă din ochi când începi să-i zgândări. Și Dumnezeu, ca să-i țină pe oameni aproape, a inventat religia. Iar Diavolul a trebuit să născocească altceva.

După ce Dumnezeu a inventat religia, Diavolul a căzut pe gânduri. Hm, gândi, lu Dumnezeu îi e ușor să inventeze religia, că-i o poveste despre el și despre cum i-a făcut pe oameni. Iar oamenii-au să se îndrepte mereu către el, ca o turma de roboți. Și n-o să le pese că-i lasă să moară de foame. O să-nceapă să cunoască tot felu de lucruri și-o să le fie ușor să găsească salam și ridichi negre. Și-atunci o să aibă mai mult timp de religie. Și-o s-o bage-n școli. Deci, cum ar veni, dacă vreau să-i opresc de la religie și să-i trag spre mine, trebuie să-i împiedic să cunoască. Și-n clipa aceea Diavolul se lumină. Și născoci pe dată ceva de nerefuzat. Ceva cu blană caldă și moale și care știe să toarcă. Și are mereu chef de joacă.

Și oamenii, văzând pisica, s-au îndrăgostit așa de tare de ea, că nici nu le mai venea să doarmă ca să n-o părăsească.

Pisica este deci animalul Diavolului pentru că nu te lasă să cunoști. Cum vrei să dai pagina la o carte, cum sare s-o prindă și te îmboldește să te joci cu ea.

Tablou de Wenzel Pete și fotografie de Jonathan Linczak.

Descarcă textul în format PDF