Făt-Frumos și Ileana-Cosânzeana

Făt-Frumos și Ileana-Cosânzeana

A fost odată ca niciodată Împăratul Galben. Și Galben-Împărat avea un fiu, pe numele lui de alint Făt-Frumos. Și Făt-Frumos era o nestemată în ochii părinților săi, că-l făcuseră la bătrânețe, când nu mai aveau speranțe să facă copii.

Alintat și răzgâiat de toată lumea, Făt-Frumos creștea ca o mușcată la fereastra unei băbuțe harnice. Încet-încet, anii trecând, băiatul de-mpărat ajunse un flăcău și jumătate, curat la trup și la vorbă (gândurile nu le socotesc aici), și-atât de frumos, că toate mătușile din împărăție simțeau că le tresaltă tensiunea de bucurie la vederea lui.

În ciuda acestor calități, Făt-Frumos avea și un defect… hai, două. Defectul cel mic era de vorbire, că era puțin sâsâit, iar cel mare era îngâmfarea și nesuferoșenia.

Galben-Împărat și cu nevastă-sa, cât au fost în putere și orbiți de dragostea lor maternă, n-au avut nevoie să ia aminte la defectele odraslei, însă, odată cu trecerea șirurilor de ani, s-au senilizat și-au devenit atenți la detalii. Și într-o zi, frământându-și palmele și simțind o durere adâncă în coșul pieptului, Galben-Împărat îi spuse îi Făt-Frumos:
- Fiule, zilele noastre de viață sunt numărate de-acum. Nu peste mult timp împărăția noastră va deveni orfană și va avea nevoie de o minte luminată și de-un suflet curat care să-i conducă frâiele destinului. Noi tare ne-am bucura să fii tu acela. Dar, ca să fii, trebuie să și meriți. Pleacă deci dară la fratele meu, Roșu-Împărat, și fă-ți ucenicia; și-apoi întoarce-te, ca să te vedem cât ești de vrednic.
- Sssssărumâna, tăticule, zise Făt-Frumos și-o zbughi din sala tronului ca să-și facă bagajele.

După vreo săptămână, când termină de-mpachetat, Făt-Frumos alese un slujitor de încredere (pe care l-a pierdut mai apoi la cărți într-un han) și luă calea împărăției vecine.

În vremea aceea, în țara lui Roșu-Împărat era zarvă mare, iar la curte și mai și. Împărăția era pe picior de război cu Negru-Împărat, țăranii amenințau că se răscoală, iar Roșu-Împărat, colac peste pupăză, era îndrăgostit până peste urechi de fata lui Verde-Împărat, pe nume Simona.

Într-un asemenea context erotic și politico-social, sosirea lui Făt-Frumos la curte a trecut neobservată.
- Și cine ziceai că ești? întrebă distrat Roșu-Împărat.
- Nu ziceam, răspunse Făt-Frumos cu glasul lui pițigăiat, că n-am apucat.
- Păi spune-acuma, îl îmboldi uncheșu-său.
- Ssssunt Făt-Frumosss, uncheșule, nepotu matale.
- Aaaa, Făt-Frumos, zise Roșu-Împărat dumirit. Ești fecioru lu Bej-Împărat…
- Nuuu, sări ca ars Făt-Frumos, sssunt băiatu lu Galben-Împărat. M-a trimisss tata sssă-mi fac ucenicia.
- Hm, zise Roșu-Împărat. Chemați delegația țăranilor, Mai repede!

Văzând că nu se ocupă nimeni de el, Făt-Frumos alese să se cazeze provizoriu în grajd, printre slugi și mârțoage. Întristat că nu mai era nimeni care să se minuneze la poznele și boroboațele lui (de altfel nici nu mai făcea pozne și boroboațe, ci nimic), feciorul de-mpărat se-nchise-n sine și deveni palid, provocând accese de milă colocatarilor.

Tot în grajd, lângă un măgar fără coadă, locuia și-o babă nătăfleață care-n tinerețe fusese vrăjitoare, dar fusese părăsită de puteri după ce se drăgostise c-un broscoi fermecat. Văzând că Făt-Frumos e mereu singur și trist, babei i se făcu milă de el și-l întrebă de vorbă, cu gândul să-l cunune c-o fată (că baba mai era și codoașă). Și, auzind că-i fiu de împărat („împărățel”, cum îi spunea ea), ochii babei sclipiră.
- Da pe Ileana-Cosânzeana o cunoști?
- N-o cunossssc, mamaie.
- Păi dacă n-o cunoști pe Ileana-Cosânzeana, înseamnă că nu cunoști nimic pe lume.

Făt-Frumos, care-avea și oareșce complexe și nu voia să treacă drept prost, începu să-și dorească cu ardoare s-o cunoască pe Ileana-Cosânzeana.
- Ileana-Cosânzeana, zise baba, e verișoara ta bună, fata lu Roșu-Împărat din prima cununie. E o fată exact ca-n povești. A mai fost măritată anu trecut cu unu Costică, numa că el s-a făcut mercenar și-a murit la oaste. Dacă vrei, poți s-o iei de nevastă.
- Vreau, zise Făt-Frumos fără să mai stea pe gânduri.

La auzul vrerii lui Făt-Frumos, baba fugi într-un suflet la Roșu-Împărat să-i dea vestea cea bună. [Vestea era bună în sensul că Ileana-Cosânzeana era așa boccie că mai degrabă trecea drept Muma Pădurii, Scorpia și Gheonoaia la un loc și nu se găsise nimeni care s-o mai vrea de nevastă, nici măcar un actor olog și chior pe care-l prinsese garda regală în nereușita „Razie pentru găsirea Princiarului Soț”.]

Și, după ce-a fost informat de vrerea nepotului său, Roșu-Împărat a dispus organizarea imediată a nunții și a făcut actele, dându-i lui Făt-Frumos fata de soție și jumătate din împărăție.

Epilog

Făt-Frumos a avut o viață nefericită. Ileana-Cosânzeana i-a făcut numai zile fripte, iar jumătatea de împărăție pe care-o primise ca zestre era taman teritoriul jinduit de Negru-Împărat, ceea ce l-a antrenat în războiul de 30 de ani, pe care l-a pierdut. Mai mult decât numai atât, Făt-Frumos a mai uitat și de ce-l trimisese tătâne-său la Roșu-Împărat, așa că împărăția lui de baștină a rămas degrabă orfană și pradă anarhiștilor.

Fotografie de Ian Burt.

Descarcă textul în format PDF