Cele mai tari filme indiene

Cele mai tari filme indiene

Răspunzând rugăciunilor câtorva enoriași nepalezi, care nu mai știau ce să aleagă din bogata ofertă a studiourilor cinematografice din Perla Coroanei, am decis să întocmesc o listă cu cele mai tari filme indiene.

Cel mai tare film indian din toate epocile este filmul Frații. În această peliculă este vorba despre doi frați separați la naștere. Unul crește într-o familie bogată, iar celălalt într-o familie săracă. În primul sfert de oră al filmului, frații cresc cât alții în 20 de ani și, spre surprinderea spectatorilor, sunt întregi și în deplinătatea facultăților fiziologice. Secretând adrenalină din belșug, cei doi se îndrăgostesc de aceeași fată. Fata este bogată, ceea ce-l pune în dificultate pe fratele sărac, numai că talentul nativ îi este de ajutor, iar fata ajunge în brațele lui, unde începe să cânte și să danseze. Pe câmpul pe care se află cei doi își face apariția fratele bogat, care sare la bătaie. Din pumn în pumn, fraților începe să le curgă sânge din nas, până când vine cineva și le zice că sunt frați și să lase prostiile, că părinții lor naturali sunt pe paturile de moarte. La final nu e nicio nuntă.

Al doilea film indian, în privința calității, este O floare și doi grădinari. Este vorba despre o sensibilă metaforă cinematografică ilustrând condiția femeii într-o societate patriarhală. O fată (floarea) se îndrăgostește de doi băieți (grădinarii) și decide să se căsătorească cu amândoi. În cutumele satului poliandria era admisă, dar polițistul local este de altă părere. Populația satului, fidelă cutumelor, iese în stradă, îl prinde pe polițist și îl scopește. Finalul apoteotic al filmului este nunta celor trei.

Elefantul alb este povestea unui copil sărac, care n-avea bani să se ducă la zoo și-și dorea cu ardoare să vadă un elefant alb. Într-o zi, pe când era nesupravegheat, copilul fuge în junglă. Petrece un deceniu traversând jungla și, când ajunge în partea cealaltă, dă peste un conac în grajdul căruia se afla un elefant alb. Călare pe elefantul alb era fata boierului din conac. Cei doi își pică cu tronc unul altuia și se căsătoresc.

Vagabondul, cu Raj Kapur, este o capodoperă a genului de filme turnate la Bollywood. Și în acest film Raj Kapur este un băiat sărac ce se îndrăgostește de o fată bogată și a cărui dragoste este împărtășită și se împlinește în căsătorie. În timpul căsătoriei, mirii stau pe două tronuri, deghizați în prinț și prințesă, și țin în mâini o fâșie din pânză de mătase roșie, care seamănă cu funia pe care urcă fachirii în cer.

Dintre filmele indiene mai noi, aș menționa Al treilea ochi și Mi-am luat sari verde. La o privire mai atentă, spectatorul își poate da seama că cele două filme au fost făcute după același scenariu, fiind de fapt două interpretări regizorale personale: o fată neînțeleasă se îndrăgostește de un terchea-berchea și se dă de ceasul morții să-l ajute să intre în patul ei.

La o privire de ansamblu, spectatorul realizează că filmele indiene prezintă următoarele proprietăți:

  • băieții sunt săraci;
  • fetele sunt bogate;
  • tații fetelor sunt răi;
  • mamele băieților sunt bune și înțelepte;
  • când personajele trebuie să se sărute, actorii încep să cânte, iar figuranții să danseze.

Fotografie de Meena Kadri.

Descarcă textul în format PDF