Poveste despre lumea din loess

Poveste despre lumea din loess

A fost odată ca niciodată o lume din loess. Și, în lumea asta, toate lucrurile erau din loess: munții erau din loess, apele erau din loess (adică noroi), copacii erau din loess și la fel și copiii. Și, în lumea asta, oamenii călătoreau în cea mai ciudată manieră. Întâi am fost tentat să spun că se deplasau pe aripile vântului, dar ar fi fost o minciună, că-n timp ce mă pregăteam să scriu mi-a venit în cap o manieră încă mai ciudată.

Pentru că totul era din loess, lucrurile din lumea de loess erau, în cele mai multe dintre aspecte, indistincte între ele. Singura trăsătură care făcea ca un copil să nu fie un tractor era forma. Iar călătoritul, în aceste condiții era floare la ureche. Când voiai să te deplasezi (și erai din loess), era suficient să te dezintegrezi (adică să intri-n pământ) și să te reintegrezi la destinație, din podea sau din ce se nimerea.

Și într-o zi, cred ca miercuri, un copil din lumea de loess se gândi să se ducă la Dumnezeu. Și nu știu cum s-a gândit el (copiii din lumea de loess fiind mai prostuți și grei de cap), c-a ajuns taman pe monitorul lui gavagai. Iar gavagai s-a minunat să-l vadă acolo și să-l audă glăsuind:
- Dragă Doamne, te rog, ajută-ne…
- Hî? întrebă gavagai cu ochii holbați.
- Sunt un copil din lumea de loess, Doamne. Te rog, ajută-ne…
- Păi cum aș putea io să v-ajut?
- Te rog, Doamne… în lumea noastră toate proiectele se fac praf și pulbere… Te rog, fă-le să nu mai fie așa…
Hm, gândi gavagai. Din treaba asta se poate să iasă o poveste.
- Bine, agreă, am să v-ajut.
Și, zicând acestea, îl luă pe copil de pe monitor cu un șervețel umed și intră în covor; și se reintegră în lumea de loess, unde se văzu nevoit să-și țină respirația, pentru că aerul era tot din loess, numai că ceva mai rarefiat.

Când l-au văzut oamenii din loess pe gavagai, s-au strâns ca la altă dihanie, că el nu era din loess, ci din substanța lui divină. Iar împăratul lumii din loess, o arătare cu bulgări de noroi în loc de ochi, făcu o plecăciune adâncă și trei piruete.

- Mărite gavagai, rosti împăratul, iartă-l te rog pe acest copil netrebnic, că n-a știut ce face când a venit să-ți tulbure contemplația.
- Stai fără griji, prăfosul meu prieten, zise gavagai mărinimos.
- Îți mulțumesc, divin protector, bunăvoința ta e fără margini.
- Ei, ia spune, cum vreți să v-ajut?
- Ajută-ne, nemărginite, și dă consistența proiectelor noastre, că-ndată ce le proiectăm se stârnește un vârtej și le transformă-n praf și pulbere.
- Spune-mi, proteicule, cine-i Dumnezeul lumii voastre? Cine controlează vânturile?
- Nimeni, inefabile. Tu ești singurul Dumnezeu care s-a milostivit să ne viziteze.
Hm, gândi gavagai. O lume virgină de colonizat. Foarte bun. Trebuie să mă consult cu Pisicu, să vedem ce facem.
- Prea bine, alergogenul meu prieten, zise gavagai cu voce tare. Dar trebuie să mă consult cu profetul meu, care-i un mare îmblânzitor de vânturi.
Și, în uralele mulțimii îngenunchiate, gavagai îl chemă pe Pisicu.
- Brrrr, zise Pisicu de îndată ce se reintegră de-a dreapta lui gavagai. Aici ar fi bun un aspirator.

La auzul cuvântului „aspirator”, mulțimea păru cuprinsă de amoc. Iar amocul stârni niște curenți de praf de mai mare dragul. Iar gavagai și Pisicu se puseră pe strănutat.
- Hapciu… ia uite-i p-ăștia cum …ciu… zboară, zise Pisicu strângându-și pleoapele.
- …ciu Crecă nu-i bine …hapciu… să strănutăm, constata gavagai.
- (înjură Pisicu, și nu va spun cum).
- Hapciu, strănută gavagai de se cutremură lumea.

Și, după acest cutremur, lumea din loess dispăru ca prin farmec. Și-n locul lumii din loess apăru o lume din cremene. Și oamenii din cremene veniră și îngenunchiară în fața lui gavagai și-i făcură repede-o statuie, ca să-i mulțumească. Și-apoi, bucuroși nevoie-mare, au început să se salute unii pe alții.
- Hapciu.
- Hapciu!
- Hapciu.

Și-am încălecat pe-o iapă netoată și v-am spus povestea toată.

Fotografie de Adam Evans.

Descarcă textul în format PDF