Like father like son

Joe Hill, Cutia in formă de inimă (Heart-Shaped Box), New York, Harper Collins, 2007

Like father like son

În mod surprinzător, Joe Hill este fiul lui Stephen King. Deși orice persoană de bună credință ar fi putut să bage ambele mâini în foc că Stephen King nu va fi reușit niciodată să se-mperecheze, pentru că o posibilă soție s-ar fi speriat de el și de poveștile lui și-ar fi fugit cât colo ca să nu i se întâmple cine știe ce ei sau familiei sale, adevărul este că Stephen King a reușit în cele din urmă să se repoducă, în persoana lui Joe Hill.

Ca mulți alți rejetoni nesperați, Hill a fost foarte complexat de numele tatălui său; într-atât încât, neputând sa-și aleagă alt tată, și-a ales alt nume, de-o banalitate dezgustătoare. Relația dintre tată și fiu, în această instanță, a fost una complexă și, vom vedea îndată, cu urmări tragice.

Obligat de regulile stricte ale societății paterno-familiste în care ne târâm zilele la job și-napoi să-și petreacă copilăria în casa părintească, Joe Hill a fost nevoit s-adoarmă ascultând poveștile tatălui său. Dar Stephen King nu e precum gavagai, și poveștile pe care le spune el sunt grețoase și-nfiorătoare. Astfel Joe Hill a căpătat traume adânci încă de la vârsta cea mai fragedă, ca un copăcel de pe care decojești coaja toamna târziu, de rămâne cu degerături; cicatricile micuțului Joe nu s-au închis nici în ziua de azi. Rănit fiind, Hill aproape că n-a avut de ales și-a s-a făcut scriitor.

Ca scriitor, Joe Hill ne-a oferit în special cartea aici recenzată, anume Cutia în formă de inimă.

Cartea se construiește, după cum o arată și titlul, în jurul unei cutiuțe de lemn în formă de inimă. Cutia este violet, încuiată cu o cheiță mică și căptușită cu catifea. Proprietara cutiei, doamna Ronson, habar n-are ce-are cutia-năuntru, și nici nu-i pasă, fiind o protestantă puritană. Băiatul doamnei Ronson însa, pe nume John-Toe, nu e deloc ca mama lui, iar autorul sugerează c-a fost adoptat: John-Toe este un vicios și jumătate care-și trece viața nocturnă în lungi reverii lubrice prilejuite de felurite situri pentru persoane mai în vârstă ca el.

Într-o catabază vicioasă nocturnă, John-Toe vede pe un site o cutie care semănă foarte tare cu cutia mamei lui. Excitat, se duce la cutie; o scutură; încearcă s-o desfacă c-un cuțit; bagă un cui în broscuță; dă cu cutia de pământ. Zadarnic însă. Zic zadarnic deoarece cutia rămâne impasibilă și încuiată. Înciudat, John-Toe aproape că-ncepe să plângă și se duce la mama lui, doamna Ronson.
- Maaaaaama, zise John-Toe, ia scoală-te puțin.
Niciun răspuns.
- Maaaaaamă!
- Ce vrei, mă?
- Ce-ai în cutie?
- Care cutie?
- Cutia mov.
- Care cutie mov?
- Asta.
- Pai de un' să știu io ce-am în cutie?
- Nu știi?
- Nu.
- Pot s-o desfac?
- Fă ce vrei, numai lasă-mă sa dorm.
- Păi nu pot s-o desfac. Unde-i cheița.
- N-are cheiță.
Și doamna Ronson se-ntoarse cu spatele la John-Toe și-adormi pe loc.

John-Toe căzu pe gânduri, căutând febril o cale de a desface cutia. Tot căutând, și-a amintit de vechiul său prieten Nick-Griff, pe care-l cunoscuse la casa de corecție. Nick-Griff era un individ neguros și nesuferit care, ca sa fie mai special, adoptase un mod de viață alternativ. Dar asta nu-l scutea de la a fi un găinar ordinar, care nu știa să mânuiască decât paharul și șperaclul.

John-Toe s-a urcat în mașină și s-a dus la casa în care locuia mama lui Nick-Griff. Când acesta din urmă a văzut cutia, a început să transpire de băutură și excitație. Și-a scos șperaclul de la brăcinar, a forțat broscuța – care a cedat, țac – și apoi cutia s-a deschis – pac. Și, când cutia s-a deschis, s-a dovedit a fi fost cutia cu nenorociri. Nenorocirile-au ieșit în lume și s-au adunat cu toatele în cartea lui Joe Hill.

Fotografie de Louish Pixel.

Descarcă textul în format PDF