De ce mor oamenii

De ce mor oamenii

Oamenii mor pentru că, zice Engels, s-au născut. Dar Engels a trăit acum mulți ani, și nici nu mai dă tonul ideologiei dominante, așa c-ar trebui să ne suflecăm mânecile, să ne-așezăm pe canapea, să luăm un caiet și să reflectăm.

Din observații făcute cu un ochi amuzat, am constatat că oamenii, când se gândesc la de ce mor, au mereu tendința de a fi implicați și pasionali. Sunt adesea tentați să creadă că ar fi o mare scofală a universului și a creației, că sunt ființe spirituale și că tot ce-i înconjoară se leagă, inevitabil, de micul lor areal domestic și mental.

Înainte de-a ne întreba de ce mor oamenii, ar trebui să ne întrebăm ce este lucrul care moare. Oamenii, după toate probabilitățile, sunt o stare particulară de agregare a materiei, la fel ca pietrele sau ca perucile. Numai că oamenii, spre deosebire de pietre, se compun din molecule mai complexe. În știință, la fel ca și-n natură, complexitatea e o stare foarte precară. Dacă io, de pildă, încropesc o teorie foarte, dar foarte complexă, care încearcă să explice un fapt foarte, dar chiar foarte simplu, teoria mea va fi abandonată a doua zi după ce altcineva vine cu o teorie mai simplă. Pentru că oamenilor de știință, la fel ca și universului, nu le plac lucrurile complicate.

Moleculele complexe din care se compun oamenii mai au particularitatea de a fi foarte instabile. Una-două, s-au și destrămat, ca atunci când te scoli dimineața și te duci să te uiți în oglindă și te sperii crezând că ești desfigurat. O altă particularitate a acestor molecule complexe e că materia din care-s făcute se consumă foarte repede, și trebuie mereu înlocuită. A fi om e ca și cum ai fi o instalație electrică ale cărei becuri trebuie schimbate în permanență. Omul e deci un agregat instabil și complex, care consumă ca să producă ca să consume ca să producă. Din aspectul oscilator al ciclurilor de producție și de consum ale fabricii corpului uman decurge nehotărârea permanentă a oamenilor, despre care s-a spus adesea c-ar avea un caracter pendulatoriu. "Te văd neajutorat și trist, oscilând între a nu fi și a muri", cum îi scriam într-o scrisoare Dumnezeului creștin. Numai că Dumnezeul creștin nu-i format din molecule complexe. Dimpotrivă.

Alt paragraf. Ca-n orice altă fabrică, și-n corpul uman apare uzura fizică a agregatelor de producție, ca urmare a procesului tehnologic de fabricație. Dar, spre deosebire de alte fabrici, în corpul uman nu există management; corpul uman, neoliberal – că d-aia am făcut referire la Engels și la ideologia dominantă la începutul textului – e guvernat de mâna invizibilă, al cărei principiu e "fiecare să-și vadă de treabă și treaba generală merge singură". Din cauza uzurii fizice a agregatelor de producție, fiecare din corp nu mai poate să-și vadă de treabă. Și chiar dacă sindicatele viscerale pun mână de la mână și schimbă niște utilaje, procesul de producție care se desfășoară în alte secții e deja afectat, iar întreprinderea merge din ce în ce mai în pierdere.

Și ultimul. După un număr de decenii, începând să scârțâie din toate balamalele, fabrica corpului uman nu mai poate produce nimic, iar oamenii mor. Deci, trăgând linie, oamenii mor din orgoliu. Din orgoliul de a fi compuși din molecule complexe. Dacă s-ar fi mulțumit, ca pietrele, să fie compuși din molecule simple, ar fi murit mult mai greu. Dar nu, oamenii au vrut să fie ei mai diferiți. Și d-asta statuile dumnezeilor se fac din piatră, dumnezeii fiind mai înțelepți ca oamenii.

Fotografie de Kevin Dooley.

Descarcă textul în format PDF