Poveste despre o lumânare

Poveste despre o lumânare

A fost odată ca niciodată o lumânare. Și lumânarea era foarte puțin parfumată. Și roșie. Și, dac-o puneai într-o anumită lumină, ai fi putut spune fără să minți că era strălucitoare. Dar dacă n-o puneai în anumita lumină și spuneai că e strălucitoare, ai fi mințit. Lucrul ăsta mă face să fiu foarte confuz și-ar putea să-mi tulbure viața. Căci, dacă să spun drept sau să mint e doar o chestiune de conjunctură, aș putea fi foarte tentat să caut cu lumânarea taman contextele-n care ceea ce spun nu e o minciună. Dar mai bine să nu mă mai gândesc, c-o să-ncep să vă torn la gogoși și nu-i frumos.

Când a fost fabricată, lumânarea a fost învățată că rostul ei pe lume e să-mprăștie lumină. Lumânărarul care-o fabricase avea mereu cele mai bune intenții și era un bătrânel mărunțel care le dădea covrigi copiilor din cartier. Când era singur și se pregătea să adoarmă, se gândea că-i un mic dumnezeu care face lucruri ce-mprăștie lumină, așa cum și Dumnezeul creștin se spune c-a făcut un luminător de zi și-un luminător de noapte. Lumânărarul era un mic dumnezeu pentru că luminătoarele pe care le făcea el se terminau mai repede ca alea făcute de Dumnezeul creștin. Și lumânărarul bătrân și mărunțel zâmbea fericit și adormea.

Și într-o seară, adică într-o zi, dar era pe-nserate, gavagai și Pisicu se plimbau prin lume. Și-au ajuns în fața prăvăliei lumânărarului și și-au dat seama că acolo locuia și muncea un mic Dumnezeu. Și-au intrat în prăvălie.
- Hai bună seara, lumânărarule, zise gavagai.
- Miau, zise și Pisicu, care e întotdeauna foarte politicos.
- Bbbbbună seara, bâigui înfricoșat lumânărarul și căzu în genunchi.

Lumânărarul se speriase crezând că gavagai și Pisicu erau Dumnezeul creștin și sfântu Petru și c-au venit să-l pedepsească pentru că se credea un mic dumnezeu. Și stătea așa-n genunchi și tremura, așteptând pedeapsa divină.

Pisicu sări pe bancul de lucru al lumânărarului, mirosi diferitele soiuri de ceară și începu să se joace cu un ghem de fitil. Iar gavagai se uita absent prin prăvălie și nu lua deloc seama la lumânărarul care stătea-n genunchi și tremura.
- Tu ești un mic Dumnezeu? întrebă gavagai brusc.

Pisicu se opri din joacă, fixându-l pe lumânărar cu ochii lui sclipicioși. Lumânăraru-ncepu să tremure și mai tare, cu-atât mai mult cu cât prăvălia se-afunda într-o tăcere fără fund. Și gavagai devenise iar absent.
- Nnnnnu, reuși lumânăraru să îngaime.
- Ba ești, zise gavagai sec.

Lumânărarului îi venea să plângă și să-și frângă mâinile. Abia atunci se uită și gavagai la el. Văzându-l în acea stare lamentabilă, începu să râdă. În tăcerea adâncă din prăvălie, râsul suna a râs sadic și rău. Lumânărarului i se făcu și mai frică.
- Nu-i deloc rău să fii un mic dumnezeu, zise gavagai.

Pisicu zâmbi și reîncepu să se joace cu ghemul de fitil. Lumânăraru-și ridică privirea care rămăsese pironită-n vârfu bascheților lu gavagai. gavagai zâmbi, dându-și seama ce-l înțepase.
- Nu, nu-i deloc rău, repetă. Mult mai bine decât să fii unu mare.
Și după ce zise acestea făcu o pauză, ca să-i permită lumânărarului să se gândească la cele auzite. Apoi reluă:
- Aș vrea un luminător de seară.
- O lumânare? se bucură lumânărarul și sări din genunchi drept în picioare.
- Da. Aia roșie, zise gavagai.

Lumânărarul luă lumânarea roșie cu degetele lui fragile, o împachetă într-o bucată de hârtie cerată și legă pachețelul cu o bucată de fitil roșu. Și, cu gesturi ceremonioase, îi înmână pachețelul lui gavagai. gavagai luă pachețelul și fabrică un ban de argint, pe care i-l dădu lumânărarului.
- Mulțumesc, zise gavagai.
Lumânărarul nu răspunse, pentru că amuțise de uimire văzând divinul miracol.
- La revedere, zise gavagai.
- Hai miau, zise Pisicu.

Și ieșiră. Și, după ce ieșiră, se duseră acasă. gavagai începu să scrie povestea lumânării roșii, iar Pisicu să mănânce niște ciocolată. Și, când s-a-ntunecat de tot și gavagai nu mai vedea ce scrie, s-a gândit să dea foc fitilului lumânării roșii. Dar i s-a făcut milă de ea și-a aprins lumina. Și lumânarea roșie a fost foarte tristă că n-a putu să-și împlinească menirea.

Fotografie de caruba.

Descarcă textul în format PDF