Gulerul care te face să nu exiști

Gulerul care te face să nu exiști

A fost odată ca niciodată Ioana. Și Ioana era o fetiță foarte cuminte (în ciuda ochelarilor) și-i plăcea să-și cumpere mereu haine noi. Și era aproape fericită ori de câte ori se ducea la negustorul de straie (îi zic așa pentru că asta-i o poveste, iar poveștile-arhaizează).

- Dal de ce ela aploape felicită, gavagai? o să mă-ntrebați.
- Păi, răspund, Ioana era aproape fericită pentru ca nu putea să fie fericită pe de-a-ntregu, gândindu-se mereu că toate hainele noi pe care și le cumpără seamănă cu alea vechi. De fapt de-aici i s-a și tras.

Fiind ea aproape obsedată că nu-și găsește haine noi care să nu semene cu cele vechi, a început să plece în lume. Și pleca în lume-n fiecare dimineață, dar seara se-ntorcea acasă, pentru c-am zis deja că era o fetiță foarte cuminte. Și când pleca, pleca să caute haine noi noi. Și se-ntorcea obosită și tristă, fără să le fi găsit. Ba chiar ajunsese să creadă că nici nu există haine noi noi și că noțiunea ar fi de fapt o invenție a filosofului muntenegrean Boran Viandovici.

Dar într-o zi (că-n povești mereu se spune "dar într-o zi"), Ioana s-a întâlnit c-un negustor ambulant de straie. Plecase-n lume, ca-n fiecare dimineață, și mergea un pic absentă și uitându-se la vitrine din pur reflex. Fiind un pic absentă, băgarea de seamă îi era afectată și-așa se face că s-a ciocnit de negustor, care era un bătrân care-avea pe umăr o maimuță și care trăgea după el o tarabă pe care erau haine noi. În urma ciocnirii, Ioana și-a recăpătat întreaga băgare de seamă. S-a uitat uimită la negustor și i-a zis:
- Bună ziua, negustorule.
- Bună ziua, Ioana.

Ioana îl privi și mai mirată. Era și mai mirată pentru că remarcase maimuța și taraba. Maimuța sări de pe umărul negustorului taman pe tarabă, în vârful unui morman de haine, și începu să i le arate Ioanei.

- Ce fel de haine sunt astea, negustorule?
- Haine noi, răspunse negustorul.
- Ce fel de haine noi?
- Haine noi noi, șopti negustorul complice.

Ochii Ioanei, ascunși în spatele ochelarilor, începură să strălucească. Se apropie de tarabă și se uită cu băgare de seama la haine. Unele erau doar haine noi (adică semănau cu cele vechi), iar altele erau haine noi noi. Dar hainele noi noi erau prea mari și nu i se potriveau. Maimuța începu să se enerveze (empatiza cu Ioana) și răscolea frenetic prin vraf. Iar Ioana începu să se frustreze, pentru că descoperise că există și haine noi noi, dar nu și pentru ea; se gândi că parcă era mai bine înainte, când credea că hainele noi noi sunt o noțiune inventată de Boran Viandovici. Negustorul zâmbea.
- Și tu de ce zâmbești? îl repezi Ioana care, când se frustra, uita că e o fetiță cuminte (în ciuda ochelarilor).
- N-ai să găsești acolo haine noi noi, zise negustorul amuzat.
- Și-acuma-mi spui? Ce fel de negustor ești tu? se înfurie Ioana.
- Negustor ambulant, răspunse negustorul ambulant aplecându-se.

După ce se aplecă, negustorul cotrobăi o vreme prin pântecele tarabei. După ce acea vreme se scurse, oftă satisfăcut și se ridică, ținând în mână o haină nouă nouă numai bună pentru Ioana. Era o haina nemaipomenită, neagră și scurtă și cu gulerul foarte lung, atât de lung încât, dacă-l derulai și ți-l petreceai peste cap, încetai să mai exiști. Și Ioana a fost fericită pe deplin, și a cumpărat haina, și-a purtat-o la petrecerea la care ne-am întâlnit ultima oară și-așa mi-a venit să vă spun povestea asta.

- Gata?
- Păi gata.
- De ce nu vlei să telmini povestea?
- Păi n-am terminat-o?
- Nu. C-ai zis că de la asta i s-a tlas. Ce i s-a tlas?
- Păi chiar nu voiam să zic ce i s-a tras.
- Hai, zi-ne.
- Bine, vă zic, da vă zic numai pentru c-ați vrut voi să vă zic.
- Dhaaaaaaaa.
- La petrecerea la care-am întâlnit-o ultima dată pe Ioana io nu eram cuminte. Și, când Ioana s-a-mbrăcat, i-am tras guleru peste cap, iar Ioana a încetat să mai existe. Și nici nu putea să revină la existență trăgând în jos fermoaru de la guler, pentru că ce nu există nu poate să tragă fermoaru. De fapt nu putea sa mai existe decât dacă voiam io.
- Și tu vloiai?
- Sigur că voiam. Și-am tras fermoaru-n jos.
- Și după aia?
- Și după aia Ioana a început să existe din nou.
- Și?
- Și și-a dat haina la ajutoare.
- Și mai ce?
- Și s-a resemnat să-și cumpere numai haine noi, dintr-alea care seamănă cu hainele vechi.
- Vlem și noi să ne lesemnăm. Ne lași?
- Nu, sunteți prea mici pentru asta.
- Hai, te lugăm, toată lumea ne spune ca suntem plea mici.
- Poate la anu.
- Săluamnaaaaaaaaaaa.

Fotografie de OhChiWaWa!.

Descarcă textul în format PDF