V.

Thomas Pynchon, V., București, Editura Univers, 1999

V.

Thomas Pynchon (Ignotus) este unul din stâlpii literaturii americane: a fost citit cu fervoare și psalmodiat mai ales atunci când oamenii și-au dat seama că civilizația lor zace îmbălsămată și rece pe catafalc.

Despre viața lui Pynchon se cunosc puține detalii picante. Editorii unui tabloid din New Jersey bănuiau că a fost amantul lui Salinger, trăind ascuns, împreună cu acesta, într-o fermă. Un reputat istoric literar de la Cornell University susținea că Pynchon a fost toată viața agent de asigurări, un individ mai banal decât Pessoa. O secretară de la Vanity Fair a lăsat să-i scape la o petrecere că știe din surse sigure că Pynchon e detectiv particular. Un predicator iluminat dintr-o biserică New Age a afirmat că Pynchon n-a existat niciodată și că V. este o iluzie sau o revelație colectivă a umanității, un semn care-i anunță sfârșitul.

Toate aceste vorbe aruncate-n vântul mediatic n-au făcut decât să îngroașe și mai mult misterul din jurul autorului. Dar misterul acesta mlăștinos n-are de ce să ne tulbure. Autorul e doar un produs derivat al unui text, un reziduu al scriiturii, un apendice care poate fi îndepărtat cu ușurință prin mijloacele chirurgicale specifice ale analizei, o pilitură care se precipită de îndată ce cartea este cufundată în baia acidă a criticii. Să-l lăsăm dară pe autor pe seama speculațiilor și a bârfelor și să încercăm să examinăm cartea.

Romanul V. spune povestea unei căutări născute din obsesie. În vremea-n care învăța să scrie, în prima clasă primară, micul Thomas Pynchon a fost izbit de aspectul literei „v”, o săgeată indicând lumea subterană, semnul Diavolului, figură a pierzaniei, jumătatea de jos a rombului spurcat ce vrea a simboliza instabilitatea lumii. Pornind de la acestă constatare, micul Pynchon ajunge la concluzia fermă că alfabetul este o lucrare diavolească și refuză să mai meargă la școală – „Biserica Neagră”, cum o numește el. Tulburați, părinții-i trag o mama de bătaie și-l duc la psiholog. Prin mijloacele proprii meseriei sale, psihologul reușește să-l aducă pe Tommy pe calea cea dreaptă: îi confirmă bănuiala, mărturisindu-i că el însuși este un agent al demonului Siggy, dar îi induce ideea că nu va putea demasca acest complot malefic și universal decât dacă este în stare să mânuiască armele dușmanului, adică literele. Pynchon se lasă convins și devine tocilarul clasei.

Ca orice tocilar, Tommy manifestă comportamente bizare, cum ar fi acela de a sublinia toate ocurențele literei v în textele pe care le citește. Atunci când scrie, evită să folosească diabolicul semn, ceea ce-i aduce numai bătăi la fund, pentru notele mici la ortografie. Citind Biblia pe ascuns, capătă credințe eretice: femeile sunt lucrarea Diavolului (Eva), adevăratul nume al lui Dumnezeu nu este Hayhev, ci Elochim, patriarhii (Avraam, Iacov, etc.) și eroii Vechiului Testament în general au fost figuri întunecate, cărora li s-a opus lumina adusă de iIsus (el însuși suspect, pentru că se trage din David). După cum puteți vedea, universul micului Pynchon este fascinant, iar descrierea obsesiei, întinzându-se de-a lungul câtorva duzini de pagini, este o capodoperă.

Partea a doua a romanului ni-l arată pe Tommy în plină adolescență, îndrăgostit de o colegă. Pentru cei mai mulți dintre oameni, dragostea este un sentiment gingaș și drăguț, ca un gavagai alb și pufos, dar nu și pentru Pynchon. Printr-o tragică nepotrivire a lucrurilor, Tommy se îndrăgostește de Veevee. De sfântul Valentin îi trimite un bilețel de amor, dar ea îi răspunde în batjocură: Tommy rămăsese tocilarul clasei, iar Veevee – sau V., cum s-a semnat pe bucățica de hârtie pe care-și scrisese durerosul răspuns – era fiica unui psihanalist celebru. Suferința tânărului T. atinge paroxismul. Începe să o urmărească pe V. Stă ore-ntregi în fața ferestrei ei, fără să-i pese de ploaie. O urmează prin liceu ca un pui de câine și acceptă să devină ținta predilectă a glumelor obștești și a farfuriilor cu resturi de mâncare din cantină.

Tommy este conștient ca Veevee nu-i decât o ispită pe care i-o trimite Diavolul pentru a-l abate de la planul său (demascarea complotului), dar este nevoit să recunoască ca nu se poate abține.

Comportamentele tânărului îndrăgostit devin din ce în ce mai alarmante, iar psihanalistul intră la idei și o trimite pe V. undeva în Europa. Pynchon este distrus. Își dorește ca lumea să se prăbușească. Încearcă să se sinucidă, mâncând exclusiv lucruri al căror nume începe cu v (varză, viezure). În cele din urmă, mistuit de dragoste și suferință, pleacă în Europa s-o caute pe V.

Fetele din Europa pot fi și au fost supuse unor taxonomii variate, dar nimănui nu i-a trecut prin cap să le clasifice după inițială. Viviana, Veronica, Victoria, Viorica, Valentina, Victorița, Vasilica, Virginia, Varvara, Violeta, Venera, Virginica, Vivi, Venus, Valeria, Vochița, toate aceste preaminunate fete se pot dovedi a fi V. Tommy încearcă să le cunoască pe toate, într-o neobosită și mereu reiterată căutare. Traseele sale iau forma curioasă a literei v: Viena – Veneția – Geneva; Moscova – Vilnius – Lvov; Liverpool – Vaduz – Vilnius; Reykjavik – Valletta – Ivalo. Urme ale unei obsedante și sterile căutări, spații ordonate de o geografie paranoidă, figuri feminine hieratice, gânduri bolborosite febril, coșmaruri – acestea sunt ingredientele părții celei mai impresionante a romanului lui Pynchon.

Cu sufletul măcinat de oboseală, Tommy găsește totuși puterea de a renunța la dragoste și de a-și regăsi planul inițial, de a demasca diabolicul complot universal. Merge la Vatican și strigă-n gura mare tot ce crede el despre lume și viață. Este arestat și închis în temnița secretă de sub Lateran. Acolo își scrie romanul, în încercarea de a-și mântui sufletul.

Titlul cărții, V., încearcă să transmită mesajul că, după prăbușire, nu mai urmează nimic.

Fotografie de icultist.

Descarcă textul în format PDF