Exegeză și găini

Exegeză și găini

După cum cu durere am aflat ieri, când mi-am lovit fruntea cu palma, actul exegetic seamănă îngrijorător de tare cu operațiunea de jumulire a unei găini opărite. În textul ăsta am să explicitez cei doi termeni ai analogiei și apoi, într-un efort heuristic, am să caut învățămintele ce reies din comparație.

Actul exegetic

Comentariul este un text scris pe marginea unui alt text. Uneori această margine este cât se poate de proprie (cazuri în care avem de-a face cu scholii); de regula însă, marginea este una figurată.

După felurile lor, comentariile sunt de două feluri: explicative (când autorul lor clarifică sensurile textului de comentat) și interpretative (când autorul lor își arogă rolul de hermeneut și-ncepe să-și dea cu presupusu).

Zis în termeni foucaldieni (nu prea am chef de Foucault, dar poate vouă vă place sau v-a plăcut cândva), textul este pretextul unui metatext (anume comentariul). Mă rog, Foucault nu zice chiar așa, dar așa-mi place mie să rezum.

Natura exegezei

Comentariul, zis tot în termeni foucaldieni, presupune o „deplasare exegetică” a sensului. Ca și cum autorul textului inițial ar fi puțin nătâng sau ar avea un stil mai obscur decât al meu, și e necesar să vină cineva cu mintea mai limpede care să ne lămurească ce-a vrut ăla să spună. Sau, în cazul aparte al exegezei biblice ori coranice, ca și cum cartea sfântă e un sirop gros de vișine pe care trebuie să-l diluezi pentru a-l putea asimila.

În chiar clipa-n care cineva se-apucă să comenteze un text, prezența hic et nunc a acestuia este negată. Textele sunt fixate undeva acolo, moarte, cu sensurile ascunse, și e necesar să vină un erou salvator care să le redea viața prin sărutul său, ca-n episodul cu Albă ca Zăpada sau cel cu Lazăr. [Interpretare: Episodul cu Albă ca Zăpada este o metaforă pentru ce trebuie să facă un protestant cu Biblia, iar cel cu Lazăr – o metaforă pentru ceea ce trebuie să facă un rabin cu Torah.]

Când comentezi un text (fie că-l explicitezi sau îl interpretezi), vei începe să dai pe peniță ori pe taste tot felu de lucruri care nu se găseau la origine în textul comentat, ci în capul tău. Sensul textelor nu stă în rândurile lor, ci în capetele câtorva inși care știu să ne arate ce-au vrut autorii să spună. Calitatea unui text depinde adesea de calitatea comentariilor sale, lucru în măsură să ne pună pe gânduri. Mai mult încă, dată fiind natura hibridă a interpretării, criteriile estetice devin imposibile, fapt de care am profitat cu nerușinare atunci când am prezentat o poetesă cel puțin discutabilă ca pe una din cele mai interesante forțe creatoare ale gloriosului său veac literar.

***

Acum, după ce am definit exegeza și i-am revelat natura, să ne apropiem subreptice de ograda găinilor.

***

Jumulirea găinii

Găina este o viețuitoare ovipară cu doo picioare, privire tâmpă și crucișă, cioc, penaj și gene scurte. În natură se întâlnește mai ales sub formă de șnițel. Ca origine, găinile provin din dinozauri.

În societățile tradiționale, precum România profundă, găina se poate găsi și în stare vie, producând oo cu gălbenuș nedecolorat. Când ajunge la menopauză, i se pune gând rău și e consumată în stare lichidă (de ciorbă). Bleah.

Mai întâi, găina este sacrificată. Îi pui o talpa pe picioare și alta pe aripi, îi ții capul cu mâna stângă și-i tai gâtul cu ce-ți vine la îndemână (cuțit, satâr, toporișcă). Apoi te retragi repede, ca să nu te murdărești. Găina descăpățânată începe să fugă prin bătătură, să dea din aripi, să sară-n toate părțile, iar în timpul ăsta sângele îi gâlgâie prin gaura gâtului. Dac-ar mai avea cioc, ar cotcodăci ca din gură de șarpe; dar nu mai are, capul murind imediat.* După ce-și dă duhul și corpul, găina este pusă la opărit în apă clocotită. Apoi este jumulită, ceea ce-i o operație scârboasă și migăloasă, și, în fine, tranșată și consumată după gust.

Exegeza ca jumulire

Fie un text oarecare, de pildă ăsta. În starea-n care-l vedeți acum e ca o găină amețită căutând viermișori și ciugulind fire de ață.** N-are niciun căpătâi și nici nu produce oo (de aur sau de consum). Dar să presupunem c-o să mor. Și că cineva o să creadă, din motive greu de intuit, că textele mele-n general și ăsta, că l-am luat ca exemplu, ar prezenta vreun interes oarecare. Ca să-i convingă și pe alții că are dreptate, acea/acel cineva ar simți nevoia să încropească o ediție lejer critică a operei lui gavagai.
- Ia vino-ncoace, drăguțule, i-ar spune acea/acel cineva textului ăstuia,
și i-ar pune o talpă pe introducere și alta pe elementele narative și hârșt, i-ar reteza stilul cu satârul metodologic. Apoi l-ar băga într-o oală clocotind de referințe interne și de note de subsol și l-ar pregăti pentru jumulit.

Jumulirea textului, adică exegeza, constă în extragerea de pene, fulgi și puf din corpul textual. Frazele și ideile extrase sunt puse la uscat și apoi îndesate în perne, ca să aibă rațiunea pe ce să doarmă, iar ceea ce rămâne din text este folosit pentru ciorba „mentalității colective”.


* Expresia „unde nu-i cap, vai de picioare” vine din supravegherea atentă a sacrificării galinaceelor; păsările descăpățânate se lovesc de tot ce le iese în cale, învinețindu-și ciocănelele.

** Imaginea asta e dintr-o carte pe care-am citit-o când eram foarte mic.

Pânză de Giacomo Ceruti (Natura/găină moartă), imagine de peWikimedia.

Descarcă textul în format PDF