Femeile și lucrurile

Interogații speculative

Femeile și lucrurile

Lucruri și femei sunt obiecte științifice deja vizitate. Deși s-a scris mai mult despre femei decât despre lucruri (ultimele nefiind tratate in extenso decât în monografia lui Kotarbinski), și unele și celelalte sunt prezente în egală măsură în mintea oamenilor de știință și a laicilor. Cu toate acestea, nimeni – înainte de mine – nu s-a gândit să le compare. În primul rând, femei și lucruri nu au fost comparate pentru că cercetătorii se temeau să nu treacă drept misogini. Într-adevăr, o feministă radicală ar fi putut vedea într-un asemenea demers fantoma machistă a obiectificării femeii (e.g. obiect sexual), sau ar fi putut infera din comparație o veritabilă economie politică a sexului femeii, în care noțiuni precum plusvaloare sau lipsă ar fi fost fundamentale. În al doilea rând, ele nu au fost comparate pentru că se credea că aparțin unor categorii gramaticale diferite (lucru fiind indexical, iar femeie – termen general); în cazul acesta, a le compara ar fi echivalent cu a comite o eroare de categorie.

Voi respinge prima obiecție a principio: femeie fiind, pot compara femeile și lucrurile fără a fi acuzată de machism. A doua obiecție este ceva mai greu – dar nu imposibil – de respins. Să admitem că cuvântul "lucru" este indexical, i.e. lucru poate desemna orice lucru. Ceea ce trebuie interogat în cazul de față e calitatea de termen general al celuilalt element al binomului nostru, anume femeile.

Femei este numele unei clase: clasa tuturor femeilor. Mai mult decât atât, femei este numele unei clase de clase, deoarece un nume de femeie (precum "Gheorghița" sau "Marghioala") denotă o clasă cu un element unic (care gheorghițizează sau marghioalizează); aceste clase constituite dintr-un element unic sunt reunite într-o clasă mai consistentă de predicatul de a fi femeie. Dar ce este o femeie? Altfel spus, există o proprietate esențială datorită căreia o persoană este femeie și nimic altceva? Să presupunem că ar fi. Să presupunem că ar fi vorba de a 23-a pereche de cromozomi, XX, care codifică toate caracterele sexuale ale femeilor. Presupunând acestea, afirmăm de fapt că femeie este numele unei specii naturale. Or, așa cum în mod strălucit a demonstrat-o Hilary Putnam, numele de specii naturale sunt uneori (foarte frecvent) indexicali. De pildă un extraterestru foarte puțin familiar cu opozițiile noastre curente și cu forma noastră de viață în general ar putea confunda cu ușurință femeile și bărbații. Dar nu e același lucru dacă acest extraterestru spune "X este o femeie" și dacă eu însămi spun "X este o femeie".

Cuvântul femeie este deci indexical (adică înseamnă mereu altceva, în funcție de contextul de folosire; e.g. "aici", "acum", "ieri", "lucru", "așa", "acesta", "etc".). Totuși, lucruri precum proprietățile esențiale sunt foarte problematice din punct de vedere metateoretic și presupun o întreagă concepție a realismului. Voi încerca să sugerez același lucru, anume că femeie este indexical, folosindu-mă de câteva exemple foarte intuitive.

Să presupunem că cititorii nu ar ști cine a fost Hilary Putnam. Că nu ar avea nicio descripție despre Hilary Putnam (nici măcar că ar fi vorba de o persoană care a demonstrat ceva, așa cum am notat acum doua paragrafe). Într-o asemenea situație, ar putea cititorii să spună ceva despre Hilary Putnam? Cel mai probabil, ar putea să spună doua lucruri: (i) dat fiind că numele are o rezonanță anglo-saxonă, persoana astfel numită era originară din Albion sau fostele colonii britanice; (ii) dat fiind că există o doamnă care se numește Hilary Clinton, și că mai multe femei se numesc Hilary, Hilary Putnam era femeie. Dacă în primul caz – (i) – cititorii nu s-ar înșela, în cazul al doilea – (ii) – eroarea pe care ar comite-o ar fi notabilă: Hilary Putnam, paradoxal și la fel ca Vivian Nutton, era bărbat.

Să presupunem că cititorii s-ar plimba, într-o seară frumoasă de mai, prin fața Operei, și că ar vedea două femei cu pantofi cu toc-cui și cu fuste minuscule. Interogându-le, află că se numesc Cici și Sorina. Cici le spune că e travestit, iar Sorina îi anunță că e transsexual. Oare cele doua femei pe care le-au văzut inițial sunt femei? Dacă femeie ar fi ca și "staniu", nume de specie naturală, Cici și Sorina ar fi cu siguranță izotopi.

Să presupunem că aș fi bărbat. Și că aș scrie textul pe care tocmai îl citiți și că l-aș semna cu un nume de femeie (pentru un motiv oarecare, de pildă pentru a nu fi acuzată de feministe că aș fi machistă). În cazul acesta, femeie nu ar fi un termen relativ strict la acest context (eu, hic et nunc, sunt femeie), i.e. nu ar fi un indexical?

Să presupunem – și îmi cer deja scuze cititorilor pentru efortul de imaginație pe care li-l solicit – că Jung ar avea dreptate și că în fiecare dintre noi (bărbați, femei, al treilea sex și toate celelalte genuri) ar exista ceva precum un Animus și o Anima. Dacă așa ar sta lucrurile, predicatul femeie nu ar putea fi oare atașat fiecărui individ? Dacă Jung ar avea vreun sens, aceasta ar fi o consecință logică. Voi opri aici seria exemplelor. E clar pentru toți, cred, că femeie este un indexical.

* * *

Până acum am demonstrat că femeile sunt precum lucrurile. Dar, din nou: Sunt lucrurile precum femeile?

Să presupunem încă o dată – și cer din nou iertare cititorilor pentru lipsa mea de imaginație – că aș fi bărbat. Într-o zi, plictisită, ies și dau peste o femeie. Femeia îmi place. Ne închidem într-o cameră vreme de trei săptămâni. După un timp ea se mută la mine. Ne bem cafeaua împreună. Mergem la circ și la zoo (ei îi plac animalele, iar mie-mi place să mă amuz privind oamenii care se uită la animale și la Mona Lisa). Spălăm vasele pe rând și nu facem patul niciodată. Uneori ne certăm, dar nu e grav (de pildă pentru că ea crede ca pisicul ei mă iubește mai mult decât pe ea, și mă acuză că îl mituiesc cu puișorii pe care i-i cumpăr de la piață și pe care i-i dau să-i vâneze prin bucătărie). Într-o zi, stupefiată, constat ca nu mai am chef să fac dragoste cu ea. Îmi dau seama că prezența ei a devenit o rutină atât de familiară, încât nu mai realizez dacă se epilează sau face planuri să ne dăm în Prater. Din plictiseală, încep să flirtez cu alte femei. Inevitabil, una dintre ele îmi devine amantă. Știu că și ea (femeia care mi-a devenit amantă în prima instanță, să o numim Delicia) și-a procurat un amant (un agent de vânzări, care vinde produse farmaceutice), sau mai mulți (colegii agentului de vânzări). Lucrul acesta nu mă afectează; doar că, din grijă de reciprocitate, îmi procur și eu mai multe amante. Nici ea nu pare să fie afectată de asta. Ne gândim să ne despărțim, dar (i) nu găsim nicio formulă adecvată scopului și momentului, (ii) știm că, în oricare altă relație, am ajunge în aceeași situație și (iii) între mine și Delicia s-a țesut ceva precum o dependență reciprocă împletită cu un soi de afecțiune. Decidem deci să continuăm să pășim împreună pe drumul complicat al vieții. Una peste alta, suntem mulțumite.

Acestei frumoase povești îi urmează alta, sper de același calibru. Să presupunem că aș fi persoana din povestea precedentă, deci – pentru ultima dată – ca aș fi bărbat. Pe 17 septembrie Delicia îmi oferă ceva. Pe 17 septembrie nu s-a întâmplat nimic, dar am decis arbitrar că e o zi potrivită să ne facem cadouri. Eu îi ofer Deliciei o pisică , care se numește Pisica. Delicia îmi oferă un lucru. Să presupunem că îmi oferă un CD cu muzică de Nyles Jones (presupun asta mai ales pentru că îmi doresc mult un astfel de CD). Sunt încântată. Reîncep să cânt la chitară. Cânt I wanna play wid yo’ puddle. Ascult Nyles Jones de dimineață până seara, ceea ce-mi prilejuiește numeroase scandaluri cu vecinii, la fel ca în epoca idilei inițiale și pasionale cu Delicia.

Dar, după o vreme, constat că nu mai ascult Nyles Jones cu atâta pasiune. Fredonez mecanic. Știu toate cântecele, notă cu notă. Reîncep să ascult Sonny Boy Williamson. Și Son House. Încep sa împrumut CD-ul cu muzică de Nyles Jones prietenilor (să presupunem că în această lume posibilă în care aș fi bărbat aș avea și prieteni). În fine, ca să mă asigur, copiez muzica pe hard-disk. Din când în când mai ascult câte o piesă care-a fost scrisă pe el, atunci când playerul randomizează.

Dacă vom continua investigația, vom nota că există și alte similitudini. De pildă Delicia îmbătrânește. Începe să se îngrașe. Îi cresc riduri în jurul ochilor și pe gât. Vorbește adesea despre copii și trebuie să-i promit că anul următor, de 17 septembrie, îi voi oferi unul. Amanții o părăsesc unul după altul. Mă întreabă într-una dacă are păr alb. Are. De fapt are mult. Iese la pensie. Joacă bridge cu nevestele foștilor amanți. Nu mai citește. Într-o zi de februarie, la câteva ore după o eclipsă de lună, Delicia moare. Dumnezeu să-i ierte rătăcirile.

Într-o altă ordine de idei, CD-ul cu muzică de Nyles Jones suferă anumite transformări: capătă zgârieturi, muzica pe care o adăpostește nu mai este accesibilă, crapă atunci când Delicia, care își căuta cărțile de joc (pe care i le-ascunsesem în spatele unei etajere), îl scapă din mâna-i tremurândă de pasiunea de cartofoare sau poate doar de bătrânețe, este ars de o țigară pe care o pusesem lângă scrumieră din neglijență și, în fine, moare sub călcâiul Deliciei, care nu prea mai vedea.

În urma acestor experimente mentale, cititorii pot conchide: da, lucrurile sunt precum femeile.


[Notă. În prima versiune a acestui articol comparam lucrurile cu sexul femeilor. Boran Viandovici a respins mai multe variante, sub pretextele că: (i) exageram; (ii) cititorii, cu unele excepții, nu cunosc diferitele stadii de evoluție ale sexului femeii; (iii) unii cititori nu cunosc deloc aparența sexului femeii în general. În cele din urmă am căzut de acord să păstrăm versiunea aici prezentă.]


Textul acesta a fost scris de sociologul german Regina Goldberg și prezentat la Momentum. Al III-lea Congres Internațional de Psihologie Cuantică, organizat de Boran Viandovici și găzduit de Universitatea din Podgorica.

Fotografie de Aimee Ray.

Descarcă textul în format PDF